logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Klaus Iohannis îl desemnează din nou pe Ludovic Orban pentru funcţia de prim-ministru (fişă biografică)

Imagine din galeria Agerpres

La 6 februarie 2020, preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat din nou pe liderul PNL, Ludovic Orban, pentru funcţia de prim-ministru. "După ce m-am consultat cu toate partidele şi formaţiunile parlamentare, îl desemnez pe domnul Ludovic Orban cu formarea unui nou Guvern", a anunţat preşedintele Iohannis, la Palatul Cotroceni. Întoarcerea la electorat este soluţia corectă, a mai declarat preşedintele Klaus Iohannis, după consultările de la Palatul Cotroceni. El a subliniat că alegerile anticipate sunt prima sa opţiune.

* * *

Ludovic Orban s-a născut la 25 mai 1963, la Braşov.

Absolvent al Facultăţii de Tehnologia Construcţiilor de Maşini din cadrul Universităţii Braşov (1988). Studii postuniversitare la Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (1993), potrivit www.cdep.ro.

Inginer stagiar la Izolatorul Târgul Secuiesc (1988-1990); inginer tehnolog la "Tractorul Braşov" (1990-1991); redactor la cotidianul "Viitorul Românesc" (1991-1992). Director Relaţii Publice în cadrul Agenţiei de Politici Energetice din România (1997-1998). Secretar general la Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap (1998-1999); secretar de stat, şef al Departamentului Informaţiilor Publice al Guvernului (1999-2000). Secretar de stat, preşedinte al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (mart. 2000-mai 2001).

Consilier local sector 3 Bucureşti (1992-1996); ales în 1996 consilier local sector 1, Bucureşti, nu şi-a dus mandatul până la capăt, demisionând în 1997. Viceprimar general al Capitalei (iunie 2004-apr.2007).

În anul 1992 a devenit membru al PNL - Aripa Tânără (PNL-AT), devenit ulterior PL '93. Între 1993-1997, a fost membru în Comitetul Director al PL '93. În aprilie 1998, a devenit membru în Consiliul Naţional al PNL. Preşedintele PNL Bucureşti (din 15 noiembrie 2002 până în 2010) şi membru în Biroul Permanent Central al PNL între 2002 şi 2010, conform www.cdep.ro. Între 2009 şi 2010, a fost prim-vicepreşedinte al PNL.

Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Centrului Naţional de Specializare în Comunicare şi Relaţii Publice, înfiinţat prin H.G. 949/2000 (din noiembrie 2000). Director de program, Fundaţia "Copiii Speranţa Lumii" (din iunie 2001). Consultant, S.C. ECOMASTER S.A. (1 aug. 2001-1 dec. 2002). A participat la patru programe internaţionale de administraţie publică: martie 2002, Germania (Gumersbach), program de training pentru lupta anticorupţie "Fighting against corruption", organizat de Fundaţia Partidului Liber Democrat German; ianuarie-februarie 2000 program de Specializare în Comunicare şi Relaţii Publice, realizat de Institutul Republican Internaţional din SUA; octombrie 1994, Marea Britanie, "Cunoaşterea Instituţiilor Politice ale Marii Britanii"; februarie-aprilie 1992, SUA, "Cunoaşterea Sistemului politic şi Electoral American", Program realizat de Agenţia de Informaţii a Statelor Unite. În 1992, primeşte o diplomă de la Bill Clinton, guvernator de Arkansas la acea dată, în urma acestui program de studiere a sistemului electoral din SUA.

La 5 aprilie 2007, a fost învestit în funcţia de ministru al Transporturilor, în guvernul Tăriceanu remaniat, încheindu-şi mandatul la 22 decembrie 2008.

La alegerile locale din iunie 2008, Ludovic Orban a fost candidatul PNL la Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, clasându-se în urma turului întâi pe locul al patrulea, cu 64.600 de voturi. După înfrângerea de la locale a pierdut şi şefia filialei PNL Bucureşti.

În noiembrie 2008 a devenit deputat liberal de Bucureşti, iar din octombrie 2009 până în 2011 a îndeplinit şi funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

În legislatura 2012-2016, a fost reales deputat de Bucureşti din partea PNL, fiind membru în Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi şi în Comisia pentru muncă şi protecţie socială (din martie 2014). De asemenea, a făcut parte din Grupul parlamentar de prietenie cu Irlanda şi Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Ecuador.

A fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor între septembrie 2015 şi septembrie 2016, conform www.cdep.ro.

La 16 decembrie 2014, a fost ales lider al grupului PNL din Camera Deputaţilor, funcţie deţinută până în septembrie 2015.

În martie 2009, în cadrul Congresului extraordinar al Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban a fost ales prim-vicepreşedinte al PNL.

Ludovic Orban a mai candidat la şefia PNL în anii 2002, 2009 şi în decembrie 2014, fiind învins de Theodor Stolojan, Crin Antonescu, respectiv de Alina Gorghiu.

A fost ales preşedinte al Partidului Naţional Liberal, la 17 iunie 2017, în cadrul Congresului formaţiunii desfăşurat în Bucureşti, întrunind 3.518 voturi.

În ziua de 15 octombrie 2019, preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe liderul PNL, Ludovic Orban, în funcţia de prim-ministru. La 4 noiembrie 2019, guvernul propus de Ludovic Orban a fost învestit de plenul reunit al Parlamentului. La 5 februarie, Guvernul Orban a fost demis prin moţiune de cenzură. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Cristian Anghelache, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 18

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Documentare 26-04-2025 10:00

26 aprilie - Ziua internațională de reamintire a dezastrului de la Cernobîl (ONU)

O explozie la Centrala Nucleară de la Cernobîl în 1986 a răspândit un nor radioactiv peste mari părți ale Uniunii Sovietice, în prezent teritorii ale Belarusului, Ucrainei și Federației Ruse. Aproape 8,4 milioane de oameni din cele trei țări au fost expuși radiațiilor. Guvernul sovietic a recunoscut nevoia de asistență internațională ab

Documentare 26-04-2025 08:30

26 aprilie - Ziua mondială a proprietății intelectuale (ONU)

La 26 aprilie 2025 este marcată Ziua mondială a proprietății intelectuale, conform www.wipo.int. Proprietatea intelectuală vizează recunoașterea dreptului asupra unei anumite invenții, creații sau idei și în special privind drepturile legale rezultate în urma activității intelectuale depuse. Dreptur

Documentare 26-04-2025 08:00

26 aprilie, zi de doliu național pe teritoriul României, în memoria Sanctității Sale Papa Francisc

Guvernul a aprobat, la 24 aprilie 2025, în ședință, declararea zilei de 26 aprilie 2025, ca zi de doliu pe teritoriul României, în memoria Sanctității Sale Papa Francisc, chiar în ziua funeraliilor de la Vatican. 'Lider spiritual și moral, Papa Francisc s-a remarcat prin implicarea activă în viața societății contemporane, o pe

Documentare 26-04-2025 07:45

CITATUL ZILEI

'Numai de unul singur ai de ce să te temi: de tine însuți când te privești în față.' - N. Iorga ('Cugetări', Ed. Albatros, 1972) AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiță, editor: Ionela Gavril)

Documentare 26-04-2025 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 26 aprilie

Ortodoxe Sf. Mc. Chiril, Chindeu și Tasie din Axiopolis (Cernavodă); Sf. Sfințit Mc. Vasilevs, episcopul Amasiei; Sf. Glafira Greco-catolice Sf. ep. m. Vasile al Amasiei Romano-catolice Sf. Anaclet, pp. Sfinții Mucenici din Dobrogea: Chiril, Chindeu și

Documentare 26-04-2025 07:00

Ritualurile funerare pentru Suveranul Pontif

Funeraliile Papei Francisc au loc sâmbătă, 26 aprilie 2025, la ora 10:00 a.m. (8:00 GMT), la Bazilica Sfântul Petru din Roma unde sunt așteptați să sosească sute de mii de credincioși, alături de 170 de delegații străine, șefi de stat și capete încoronate din întreaga lume. Ceremonia va fi oficiată de decanul Colegiului Cardinalilor, Giovanni Battista

Documentare 26-04-2025 05:31

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 aprilie

Este a 116-a zi a anului 2025. Au mai rămas 249 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 14 m și apune la 20 h 14 m. Luna răsare la 05 h 16 m și apune la 18 h 46 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Ruxandra Bratu)

Documentare 25-04-2025 14:05

Săptămâna europeană 21-25 aprilie 2025

Comisia Europeană a anunțat sancțiuni financiare împotriva companiilor americane Apple și Meta pentru încălcări ale legislației europene privind concurența. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis că Executivul Comunitar va prezenta în următoarele două săptămâni o foaie de parcurs cu măsuri menite să elimine complet importurile

Documentare 25-04-2025 10:45

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

* Muzeul Național al Țăranului Român va fi redeschis din data de 25 aprilie, după un îndelungat șantier de consolidare, început în 2016, și după o vreme necesară primenirii, a informat instituția muzeală, într-un comunicat transmis AGERPRES. 'Am (re)așezat obiectele în locurile lor (pe care le-au părăsit

Documentare 25-04-2025 10:15

FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la Conferința de la San Francisco, crearea ONU (25 aprilie - 26 iunie 1945)

Organizarea postbelică a lumii a început încă de la 21 august 1941, când președintele american Franklin Delano Roosevelt a prezentat în fața Congresului Carta Atlanticului, document care viza, printre altele, crearea unei asociații generale de națiuni care să ofere garanții pentru independența politică și integritatea teritorială a statelor mari și mi

Documentare 25-04-2025 10:00

DOCUMENTAR: Actorul Al Pacino împlinește 85 de ani (25 aprilie)

Actorul Al Pacino s-a născut la 25 aprilie 1940 în Bronx, un cartier al New Yorkului. A fost crescut de bunici, care l-au dus la cinema de când era mic. La 17 ani a început să se întrețină singur, lucrând ca vânzător, poștaș, lucrător de farmacie, portar, administrator de bloc. A început să joace teatru ca amator, a scris cuplete pen

Documentare 25-04-2025 09:45

25 aprilie - Ziua internațională a delegaților (ONU)

Ziua internațională a delegaților marchează aniversarea primei zile a Conferinței de la San Francisco, cunoscută drept Conferința Națiunilor Unite. La 25 aprilie 1945, delegații din cincizeci de țări s-au reunit pentru prima dată la San Francisco. Polonia nu a trimis un reprezentant deoarece componența noului său guvern nu a fost anunțată decât prea târziu pentru

Documentare 25-04-2025 09:30

Evenimentul East European Comic Con (25-27 aprilie)

În intervalul 25-27 aprilie 2025, are loc, la complexul Romexpo din București, evenimentul East European Comic Con (EECC), dedicat iubitorilor de filme, seriale, jocuri video, cosplay, benzi desenate și nu numai, potrivit comic-con.ro. Lista actorilor care sunt invitați speciali la această ediție cuprinde

Documentare 25-04-2025 09:15

25 aprilie - Ziua mondială de combatere a malariei (OMS)

Ziua mondială de combatere a malariei este marcată, anual, la 25 aprilie, potrivit who.int. A fost adoptată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în cadrul sesiunii cu numărul 60, din mai 2007, pentru a evidenția progresele care au fost realizate în prevenirea și controlul malariei, dar și pentru a accelera lupta împotriva acestei boli. T

Documentare 25-04-2025 09:10

25 aprilie - Ziua Justiției Militare

Ziua Justiției Militare este marcată în fiecare an la 25 aprilie. La această dat, în 1919 a luat ființă Serviciul Contencios al Ministerului de Război, prin Decretul-lege nr. 1625, semnat de regele Ferdinand, act ce a marcat înființarea unei structuri specializate în asigurarea asistenței juridice pentru armată, potrivit