Federaţia Română de Fotbal, forul oficial conducător al fotbalului românesc, a fost înfiinţată la 16 februarie 1930.

Primele forme de organizare a fotbalului pe teritoriul ţării: 1904 - "Olimpia" Bucureşti; 1909 - primul organism de conducere a activităţii fotbaliştilor, Asociaţia Societăţilor Sportive din România, devenită ulterior "Asociaţiunea Cluburilor de Fotbal", având sediul la Bucureşti şi ca preşedinte pe Mario Gebauer, notează Ioan Chirilă şi Mihai Ionescu în volumul "Un veac de fotbal românesc" (Editura Fundaţiei Pro, 1999). Tot în 1909, începe primul campionat naţional de fotbal, care va fi câştigat, în primăvara anului următor, de "Olimpia" Bucureşti.

La 1 decembrie 1912, "Asociaţiunea Cluburilor de Fotbal" se va afilia la Comisia Centrală de Fotbal Asociaţie (preşedinte Mario Gebaur, secretar Lazăr Breyer), care la rândul său făcea parte din Federaţia Societăţilor Sportive din România (FSSR), înfiinţată tot în 1912. Vor apărea echipele "Venus" Bucureşti şi "Prahova" Ploieşti, în 1915; "Sportul Studenţesc" Bucureşti, în 1916; CA Oradea şi "Chinezul" Timişoara în 1910, şi AMFA Arad, în 1911, potrivit "Enciclopediei Educaţiei Fizice şi Sportului din România" (vol. I, Bucureşti, 2002).

Echipa naţională a României şi-a început activitatea la 8 iunie 1922, într-un meci la Belgrad, contra Iugoslaviei, reuşind să câştige cu 2-1.

La 20 mai 1923, Comisia de Fotbal Asociaţie a FSSR este admisă la Congresul de la Zurich ca membră a FIFA. În această calitate, România participă la Turneul Olimpic de Fotbal de la Jocurile Olimpice din 1924 desfăşurate la Paris.

La 16 februarie 1930, Comisia Centrală de Fotbal Asociaţie se transformă în Federaţia Română de Fotbal Asociaţie (FRFA), organism independent cu autoritate juridică, acesta hotărând participarea României la Campionatul Mondial din Uruguay în luna iulie a aceluiaşi an. Primul preşedinte al FRFA a fost avocatul Aurel Leucuţia (1930-1933), care are meritul de a fi organizat primul campionat unitar al primei divizii (1932-1933), precizează site-ul Federaţiei Române de Fotbal, www.frf.ro.

Campionatul intern, Divizia A, a început cu ediţia 1932-1933, iniţial fiind împărţit în două serii. În 1934 a apărut Divizia B; în 1936, Divizia C; iar în 1937, Campionatul Naţional al Juniorilor. Cupa României, competiţie de masă, a fost inaugurată în 1933. Disputat până la cel de-al Doilea Război Mondial, campionatul a dat câştig de cauză echipelor "Ripensia" (1933, 1935, 1936, 1938), "Venus" (1934, 1937, 1939, 1940) şi "Unirea Tricolor" (1941). Cupa României a revenit "Ripensiei" (1934, 1936), "CFR" - din 1936, "Rapid" FC Bucureşti (1935, 1937, 1938, 1939, 1940, 1941, 1942) şi "CFR" Turnu Severin (1943).

Pe plan internaţional este de remarcat prezenţa echipei naţionale la trei ediţii ale turneului final al CM în 1930 (Uruguay), 1934 (Italia) şi 1938 (Franţa), rezultatele obţinute nefiind notabile. De menţionat şi participarea echipelor "Ripensia", "Venus" şi "Rapid", începând din 1937, la Cupa Europei Centrale intercluburi, "Rapid" realizând cea mai bună performanţă, în 1940, când s-a calificat în finala competiţiei, nedisputată din cauza războiului.

În 1945, fotbalul a reintrat în activitate, dar în condiţiile social-politice ale vremii, care vor avea ca efect politizarea sa. Astfel, după ce în 1946 au fost "îngheţate" transferurile şi în 1948 a fost desfiinţat profesionismul, echipele de fotbal au fost sindicalizate, apărând acea formă mascată de profesionism de stat. Organizatoric, fotbalul a trecut prin mai multe formule, numindu-se: Comisie de fotbal (1945-1949); inspectorat (1949-1957) şi din nou federaţie, din 1958. Reluarea activităţii fotbalistice după război a fost marcată şi de apariţia unor echipe noi, printre care şi cele departamentale: ITA (UTA) în 1945, CCA - "Steaua" în 1947, "Dinamo" şi "Universitatea" Craiova în 1948, "Dinamo" Piteşti - FC Argeş în 1953, ASA Târgu Mureş în 1962.

Pe de altă parte, o serie de echipe, cum ar fi "Carmen" Bucureşti, "Ripensia", "Venus", "Ciocanul" Bucureşti, "Gloria" Arad, "Chinezul" Timişoara, "Unirea Tricolor" au dispărut. Activitatea competiţională a continuat după sistemul adoptat în 1932 şi s-a reluat în august 1946. CCA - "Steaua", ITA - UTA, "Dinamo", "Petrolul", IC Oradea şi "Rapid" şi-au înscris numele în cartea campionatelor, până în 1970.

Principalele evenimente internaţionale din această perioadă (1945-1970) au fost: participarea echipei naţionale la preliminariile CM, trei tentative de a ajunge în turneul final fiind ratate în 1954 (Elveţia), 1958 (Suedia) şi 1966 (Anglia), pentru ca în 1970, în Mexic, să se înregistreze o calificare la turneul final, după o absenţă de 32 de ani. De alte două ori, în acelaşi interval de timp, nu s-a participat nici la preliminariile CM din 1950 şi 1962. În ce priveşte Campionatul European, România nu a depăşit faza preliminariilor în trei ediţii (1960, 1964 şi 1968). La JO, naţionala României a participat în 1952 la turneul final de la Helsinki, a absentat de la Melbourne din 1956, a ratat calificarea în 1960 la Roma, a reuşit să se califice în 1964 la Tokyo şi, din nou, a pierdut şansa participării în Mexic, în 1968.

După 1970, au fost ratate calificările la CM din 1974 (RFG) şi 1978 (Argentina), precum şi cele la turneele finale ale CE din 1976 (Iugoslavia), 1980 (Italia) şi JO de la Munchen (1972), Montreal (1976) şi Moscova (1980). În compensaţie, România a câştigat, în 1974, Cupa Balcanică (CB) pentru echipele de tineret, iar în 1980 CB a seniorilor. Merită, de asemenea, subliniată performanţa jucătorului Dudu Georgescu, câştigător, în 1975 şi 1977, al "Ghetei de aur", atribuită celui mai eficace fotbalist continental. De asemenea, "Steaua" a ajuns pentru prima oară în sferturile de finală ale Cupei Cupelor.

Decada 1981-1990 poate fi considerată una de excepţie din întreaga istorie a fotbalului nostru în ce priveşte performanţele internaţionale. Seria marilor succese a fost deschisă de naţionala de juniori care a cucerit medalia de bronz în 1981, la CM din Australia, Romulus Gabor fiind desemnat cel mai bun fotbalist al turneului şi răsplătit cu "Balonul de aur". Prima reprezentativă a ratat calificarea în turneul final al CM din Spania în 1982, dar a obţinut, în 1984, calificarea la turneul final al CE din Franţa. Alte două rateuri la limită s-au înregistrat pentru turneul final al CM din Mexic, în 1986 şi turneul final al CE din Germania în 1988.

În 1990, "naţionala" a reuşit, după 20 de ani de aşteptare, o nouă prezenţă la un turneu final al CM, cel din Italia, unde echipa condusă de Emeric Ienei a depăşit pentru prima oară faza grupelor, pierzând cu puţin şansa de a accede în sferturile de finală. Performanţe remarcabile au realizat juniorii tricolori calificaţi în turneele finale ale CE pe grupe de vârstă în 1981, 1983, 1986 (cu două echipe), 1988 şi 1989, la care se adaugă şi două titluri balcanice în 1983 şi 1989.

Realizări extrem de valoroase au avut şi echipele româneşti în competiţiile de club continentale. Startul l-a dat "Universitatea" Craiova, care a ajuns în semifinalele Cupei UEFA, ediţia 1982-1983. "Dinamo" a reuşit să pătrundă în semifinalele CCE, ediţia 1983-1984. A urmat "Steaua", care în 1986 a cucerit CCE (2-0 cu CF Barcelona după executarea loviturilor de la 11 m), portarul Helmuth Duckadam intrând în Cartea Recordurilor după cele patru penalty-uri apărate. "Steaua" s-a mai calificat în semifinalele CCE, ediţia 1987-1988, şi în finala aceleiaşi competiţii, ediţia 1988-1989, şi a câştigat Supercupa Europei în februarie 1987 învingând, la Monte Carlo, pe "Dinamo" Kiev cu 1-0, gol marcat de Gheorghe Hagi.

Evenimentele politice de la sfârşitul anului 1989 au determinat modificări esenţiale organizatorice, cât şi în privinţa activităţii fotbalistice. În anul competiţional 1990-1991, un grup masiv dintre cei mai valoroşi jucători români au luat drumul străinătăţii, fiind solicitaţi de mari cluburi continentale.

La 23 februarie 1991, Adunarea Generală a FRF a adoptat noul statut, a ales consiliul federal, iar prin hotărârea judecătorească nr. 290, din 12 aprilie 1991, FR de Fotbal a devenit persoană juridică de drept privat, echivalent cu autonomia şi având astfel calea deschisă spre profesionism, menţionează ''Enciclopedia Educaţiei Fizice şi Sportului din România''. La 1 august 1991, printr-o hotărâre a Guvernului, s-a aprobat trecerea la profesionism.

La turneul final al CM din SUA (1994), România a obţinut cea mai bună performanţă din întreaga sa istorie. România a ocupat primul loc în grupă (3-1 cu Columbia, 1-4 cu Elveţia şi 1-0 cu SUA), a trecut de "optimi", 3-2 cu Argentina, dar în "sferturi" a pierdut cu Suedia, după 120 de minute de joc, în urma executării penalty-urilor, ratând la foarte mică diferenţă o calificare istorică în semifinale. Locul 6 obţinut în ierarhia mondială reprezintă o performanţă de excepţie, care a făcut să fie privite cu încredere calificările ulterioare ale naţionalei la turneele finale ale CE din Anglia în 1996 (unde România a pierdut toate meciurile din grupă) şi CM din Franţa în 1998 (naţionala calificându-se până în optimile de finală).

Turneul final al "Generaţiei de aur" a fost EURO 2000, în Olanda şi Belgia. Dintr-o grupă imposibilă, România obţinea calificarea după 1-1 cu Germania, 0-1 cu Portugalia şi 3-2 contra Angliei. În sferturile de finală, România a pierdut cu 2-0 în faţa Italiei.

Vechea siglă a FRF

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

Începând cu anul 2001, echipa naţională a trecut printr-o perioadă nefastă, ratând mai multe calificări la Cupa Mondială şi la Campionatul European. România a mai reuşit o singură calificare, la turneul final al Campionatului European din 2008, din Austria şi Elveţia, clasându-se a treia în grupă.

La nivel de cluburi, este de notat doar confruntarea dintre două echipe bucureştene, "Rapid" şi "Steaua", în faza grupelor în sferturile de finală ale Cupei UEFA (2005-2006), când "Steaua" s-a calificat în semifinalele competiţiei şi a fost învinsă de Middlesbrough (Anglia).

Din 1930 şi până la actualul preşedinte al Federaţiei, au fost alţi 28 de conducători ai FRF. Printre ei, prefectul Capitalei în anii '30, Gabriel Marinescu (1936-1940), inginerul, ziaristul sportiv şi antrenorul Virgil Economu (1946-1947), omul politic Corneliu Mănescu (1958-1960), fostul mare jucător al CCA-ului, Gheorghe Popescu (1963-1967), Mircea Angelescu (1969-1975 şi 1986-1989), Andrei Rădulescu (1989-1990), Mircea Pascu (ian. 1990-aug. 1990), Mircea Sandu, (aug. 1990-mart. 2014).

În prezent, Federaţia Română de Fotbal este condusă de Răzvan Burleanu (din mart. 2014). FRF a organizat an de an campionatul naţional de fotbal până în 1997, când se decide preluarea şi organizarea acestuia de Liga Profesionistă de Fotbal (LPF). Federaţia Română de Fotbal este membră fondatoare a Uniunii Europene de Fotbal Asociaţie (UEFA) din 1954.

În data de 4 mai 2009, Federaţiei Române de Fotbal i s-a acordat prin decret prezidenţial Ordinul "Meritul Sportiv", clasa a II-a, cu ocazia aniversării a 100 de ani de la înfiinţarea primului organism de conducere a activităţii fotbaliştilor, respectiv a Asociaţiei Societăţilor Sportive din România, în semn de apreciere deosebită pentru întreaga activitate pusă în slujba sportului românesc, pentru contribuţia adusă la promovarea imaginii României în lume, menţionează site-ul www.presidency.ro. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)

* Explicaţie foto din deschidere: Noua siglă stilizată a Federaţiei Române de Fotbal (FRF), reprezentând un vultur în culorile drapelului naţional.