O PERSONALITATE PE ZI: Pictorul, sculptorul şi arhitectul Hans Ruedi Giger
Hans Ruedi Giger, pictor, sculptor şi arhitect, s-a născut la Chur, la 5 februarie 1940. A studiat arhitectura şi desenul industrial la Facultatea de Arte Aplicate din Zürich, potrivit http://www.artnet.com.
În 1964, realizează primele sale lucrări artistice, majoritatea fiind desene în tuş şi picturi în ulei, reunite în prima sa expoziţie în 1966, potrivit https://www.hrgiger.com. Giger lucrează în mod predominant în penel, creând tablouri bizare monocromatice descriind suprarealismul unor peisaje obsedante.
Cea mai distinctivă inovaţie stilistică a sa este aceea a desenului biomecanic, o reprezentare a corpului uman şi a unor părţi robotizate, reunite într-o relaţie rece, interconectată. Este inspirat într-o mare măsură de pictorul spaniol Salvador Dali.
Primul album cu lucrări intitulat "Necronomicon", urmat de "Necronomicon II", i-a adus afirmarea internaţională, la fel ca şi desele apariţii ale artei sale în revista "Omni".
"Necronomicon III", cel mai faimos album din întreaga serie, publicat în 1977, a servit ca inspiraţie vizuală pentru regizorul filmului "Alien", Ridley Scott. Semnarea acestui contract, i-a adus artistului în 1980, Premiul Oscar pentru cea mai bună realizare a unor efecte vizuale, pentru desenele sale reprezentând personajele principale şi a mediului înconjurător al celeilalte lumi.
Alte filme, la care şi-a adus contribuţia de desenator: "Poltergeist II: The Other Side" (1986); "Alien 3" (1992), "Specii" (1995), "Alien: Renaşterea" (1997), "Species II" (1998), "AVP: Alien vs. Predator" (2004), "AVPR: Aliens vs Predator-Requiem" (2007), "Prometeus" (2012).
Hans Ruedi Giger a mai realizat coperţi de discuri faimoase (pentru Emerson, Lake & Palmer - ELP, Debbie Harry sau Celtic Frost), a fost "patronul spiritual" al unor "Baruri Giger", deschise în SUA şi Japonia, şi s-a bucurat de onoarea de a avea, în viaţă fiind, propriul său muzeu. Muzeul HR Giger a fost inaugurat la 20 iunie 1998 în Chateau St. Germain, Elveţia, şi găzduieşte cea mai mare colecţie de opere Giger, alături de colecţia sa privată cu opere de Dali, Ernst Fuchs, Bruno Weber şi alţii.
S-a stins din viaţă la 12 mai 2014. AGERPRES/(Documentare - Suzana Cristache Drăgan, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Gabriela Badea)
Foto: (c) HR Giger / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Retrospectiva evenimentelor interne 29 iunie - 3 iulie 2026
Vizita președintelui Israelului, Isaac Herzog, în România, ședința CSAT pe tema Summitului NATO de la Ankara, discuțiile pe marginea formării unui nou guvern, ca urmare a demiterii Guvernului Bolojan și a respingerii de către parlament a Guvernului Veștea, răspunsul oferit de Ucraina cu privire la drona autodetonată la Constanța, în 5 iunie 2026, de
Săptămâna europeană 29 iunie - 3 iulie 2026
Irlanda a preluat președinția rotativă a Consiliului UE (1 iulie-31 decembrie 2026), aprobarea rezoluției privind al doilea ciclu al cadrului strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educației și formării (2026-2030), acord definitiv asupra unui nou regulament menit să raționalizeze și să simplifice anumite norme privind IA, Parlamentul European, Consi
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
Festivalul Vasluiul Medieval revine, în perioada 3-5 iulie, la Ansamblul Monumental 'Podul Înalt' de la Băcăoani și propune publicului trei zile de istorie, teatru, muzică și spectacole inspirate din universul medieval. Vineri, 3 iulie, festivalul va debuta cu parada medievală pe traseul Crucea Gării - Centrul Civic și ceremonia inaugurală
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 3 iulie
Ortodoxe Sf. Mc. Iachint; Sf. Ier. Anatolie, patriarhul Constantinopolului Greco-catolice Sf. m. Iacint; Sf. aep. Anatolie. Romano-catolice Sf. Toma, ap. Sfântul Mucenic Iachint este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 3
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 3 iulie
Este a 184-a zi a anului 2026. Au mai rămas 181 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 36 m și apune la 21 h 03 m. Luna răsare la 23 h 11 m și apune la 08 h 41 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul francez Samy Naceri
Cu o carieră de peste două decenii, actorul Samy Naceri este cunoscut publicului în special pentru rolul Daniel Morales, din seria de filme 'Taxi' (1998, 2000, 2003, 2007). A fost nominalizat, în 1999, la Premiul Cesar pentru Cel mai promițător actor ('Taxi'), iar în 2006 a câștigat Premiul pentru Cel mai bun actor la Festivalul de Fil
DOCUMENTAR: Actorul Gheorghe Visu împlinește 75 de ani (2 iulie)
Gheorghe Visu este unul dintre cei mai apreciați și longevivi actori români de teatru și film, fiind o figură emblematică a cinematografiei românești din anii '70-'80. Cu un fizic atletic, voce baritonală profundă și o expresivitate naturală, a excelat în roluri de rebeli, oameni simpli sau personaje cu adâncime dramatică. S-a n
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Insula Lord Howe din Australia
Insula Lord Howe este unul dintre cele mai spectaculoase și mai izolate locuri de pe planetă, un ecosistem unic, protejat ca Patrimoniu Mondial UNESCO datorită biodiversității sale excepționale și peisajelor memorabile. Este, totodată, un exemplu remarcabil de echilibru și armonie între natură și prezența omului. Insula este situată în Marea Tasman
DOCUMENTAR: 100 ani de la nașterea poetului, prozatorului și eseistului Octavian Paler (2 iulie)
Octavian Paler, un nume care s-a impus în conștiința publică deopotrivă ca scriitor și publicist, s-a născut la 2 iulie 1926, în comuna Lisa, județul Brașov. După frecventarea cursurilor școlii primare în satul natal și pe cele liceale la 'Spiru Haret' din București (1937-1944), finalizate cu examenul de bacalaureat la Sibiu (1945), a
DOCUMENTAR: 10 ani de la moartea scriitorului Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace (2 iulie)
Elie Wiesel este una dintre cele mai importante conștiințe morale ale secolului XX, un supraviețuitor al Holocaustului, scriitor, activist pentru drepturile omului și laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Viața și opera sa reprezintă un testament viu împotriva uitării, indiferenței și a oricărei forme de ură. Cea mai cunoscută carte a sa este 'Noap
2 iulie - Ziua internațională a ziaristului sportiv
La 2 iulie este celebrată, anual, Ziua internațională a ziaristului sportiv, instituită de Asociația Internațională a Presei Sportive (AIPS) pentru recunoașterea rolului pe care jurnaliștii sportivi îl joacă în societatea contemporană, arată www.aipsmedia.com. Data de 2 iulie marchează aniversarea
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 2 iulie
Ortodoxe Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne; Sf. Voievod Ștefan cel Mare; Sf. Ier. Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului; Sf Ier. Ioan Maximovici Greco-catolice Așezarea veșmântului Maicii Domnului în Vlaherne Romano-catolice Sf. B
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 2 iulie
Este a 183-a zi a anului 2026. Au mai rămas 182 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 36 m și apune la 21 h 04 m. Luna răsare la 22 h 51 m și apune la 07 h 34 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Atletul american Carl Lewis
Carl Lewis este o figură emblematică a atletismului mondial, un sportiv care a ridicat nivelul de excelență în competițiile de săritură în lungime și sprint. A dominat probele de profil timp de aproximativ 15-17 ani. În perioada 1979 și 1996, a obținut 9 medalii olimpice de aur, una de argint și 8 titluri de campion mondial. În 1999, a fost numit '
DOCUMENTAR: 35 de ani de la semnarea la Praga a desființării Organizației Tratatului de la Varșovia (1 iulie)
La 1 iulie se împlinesc 35 de ani de la momentul desființării blocului Organizația Tratatului de la Varșovia, unul dintre cei doi actori antagonici, alături de NATO, care au reprezentat manifestarea la nivel organizațional a războiului rece. În data de 1 iulie 1991 s-a semnat, la Praga, actul politic oficial de desființare a Organizației Tratatul d











