La 29 ianuarie 1990, prin decizia nr. 22 a Tribunalului Municipiului Bucureşti, a fost înfiinţat Partidul Democrat Agrar din România (PDAR), ca o formaţiune politică de centru cu doctrină agrariană, potrivit lucrării ''România, date şi fapte. 1989-2009'' (editată de Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, 2010).

Prima Convenţie Naţională a PDAR a avut loc la 11-12 aprilie 1990, în cadrul căreia a fost aleasă conducerea provizorie a partidului şi s-a stabilit data primului congres, care a avut loc la 21-22 iunie 1991 la Ateneul Român, în prezenţa a peste 600 de delegaţi şi aproape 200 de invitaţi.

PDAR a făcut parte din Carta pentru Reformă şi Democraţie, din care s-a retras în ianuarie 1992, notează "Dicţionarul partidelor şi coaliţiilor politice şi al uniunilor etnice din România", editat de Agenţia Naţională de Presă ROMPRES în 1993.

În Guvernul Provizoriu Petre Roman (28 dec. 1989 - 28 iun. 1990), PDAR a deţinut postul de ministru al agriculturii şi industriei alimentare, prin Nicolae Ştefan, în timp ce Victor Surdu a fost ministru-secretar de stat. Acelaşi portofoliu de ministru a fost deţinut de un alt reprezentant al PDAR, Petru Mărculescu, în perioada 16 octombrie 1991 - 19 noiembrie 1992, în Guvernul Theodor Stolojan (1991-1992), menţionează politologul Cristian Preda în studiul "Partide, voturi şi mandate la alegerile din România (1990-2012) - "Social Science Open Acces Repository" (SSOAR), 2013.

Între anii 1990 şi 1992, PDAR a absorbit mai multe formaţiuni şi partide mici: Partidul Democrat al Muncii Agricole, Industriale şi Intelectuale; Partidul Reconstrucţiei Naţionale din România; Partidul Unităţii şi Demnităţii Naţionale; Partidul Democrat al Unităţii Satului Românesc şi Partidul Muncii şi Dreptăţii Sociale din România.

La alegerile locale din 1992 (primele de după decembrie 1989), PDAR a câştigat 4.622 de mandate de consilieri locali, 211 de consilieri judeţeni şi 232 de primari. La alegerile locale din iunie 1996, PDAR a avut 2.351 de consilieri locali, 63 de consilieri judeţeni şi 199 de primari.

La alegerile din 20 mai 1990, primele alegeri libere, PDAR a obţinut 1,83% din voturi pentru Camera Deputaţilor (9 mandate), dar nu a reuşit să intre în Senat ((1,59%). Situaţia s-a inversat la alegerile din 1992, când PDAR a obţinut 2,999% din voturi la alegerile pentru Camera Deputaţilor (lipsindu-i 118 voturi pentru a trece pragul electoral de 3%), în timp ce la Senat a obţinut 3,3% din voturi, respectiv cinci mandate de senator, precizează www.cdep.ro.

La alegerile din 1996 PDAR s-a prezentat în alianţa electorală cu Federaţia Ecologistă din România (FER) şi Partidul Umanist Român (PUR), sub denumirea Uniunea Naţională de Centru Agrariană-Umanistă-Ecologistă, dar nu a reuşit să treacă de pragul electoral de 3%.

Partidul a încetat să existe în 1998, odată cu fuziunea cu Partidul Noua Românie, condus de Virgil Măgureanu, fostul şef al Serviciului Român de Informaţii, noua formaţiune numindu-se Partidul Naţional Român (PNR), care va fuziona la rândul său, în septembrie 2000, cu Partidul Unităţii Naţionale Române (PUNR) sub numele de Partidul Alianţa Naţională.

PDAR a fost condus de Victor Surdu (1990-1997) şi Mihai Berca (1997-1998), iar Nicolae Ştefan a deţinut funcţia de preşedinte de onoare.

Partidul Democrat Agrar din România se definea, în anii '90, ca o formaţiune politică în cadrul căreia conlucrează oameni care au în preocupările lor problemele satului românesc, ale agriculturii, silviculturii, apelor şi mediului înconjurător. Partidul se prezenta ca având "vocaţie naţională, întreaga sa activitate conturându-se în spiritul şi în jurul doctrinei agrariene, concepută ca o doctrină modernă, specifică relaţiilor şi tradiţiilor româneşti, menită să situeze agricultura în centrul dezvoltării economice, ca unica soluţie cu adevărat viabilă pentru progresul întregii societăţi". AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Ionela Gavril, editor online: Adrian Dădârlat)

Legendă foto: Victor Surdu, preşedinte PDAR, votând la primul tur de scrutin al alegerilor locale din România (2 iunie 1996)