DOCUMENTAR: Zodia Vărsătorului (20 ianuarie - 18 februarie)
Zodia Vărsător, o zodie masculină de aer din zodiacul clasic european, este cea de-a 11-a pe cercul zodiacal (care cuprinde 12 zodii), iar ca perioadă de timp se înscrie între 20 ianuarie şi 18 februarie.
Vărsătorul face parte din trigonul de aer, care reprezintă simbolul intelectualităţii. Dominat de planeta Uranus, care sporeşte inventivitatea, dorinţa de schimbare şi noutate, originalitatea, imaginaţia creatoare, nonconformismul, modernitatea, libertatea, nativul zodiei prin natura sa se poate dovedi un geniu.
Mai mult de jumătate dintre cei mai celebri oameni ai lumii sunt născuţi în Vărsător sau au ascendent în Vărsător. Poate fi un lider şi un organizator excelent fiind întotdeauna cu un pas înaintea semenilor săi.
Intuiţia este o caracteristică foarte importantă a zodiei. Cei nativi simt apropierea unui pericol şi au o antipatie instinctivă pentru cei ce le-ar putea face rău. Sunt persoane hotărâte, răbdătoare şi plăcute, iar antipatia este clară şi fermă, direct exprimată.
Zodia Vărsător este un simbol al prieteniei şi al fraternităţii, întotdeauna cel care aparţine acesteia este dispus să dea o mână de ajutor. Vărsătorul simte o nevoie acută de a-şi face prieteni cât mai mulţi şi nu suportă singurătatea. Nativul zodiei, şarmant şi fermecător, este adulat de persoanele din preajma sa, dar modul său de a concepe relaţiile interumane este uneori destul de deranjant, întrucât are tendinţa de a cere mult prea mult. El, însă, nu se va schimba pentru nimeni, trebuie să-l accepţi aşa cum este sau să renunţi la prietenia sa, potrivit www.eastrolog.ro
Piatra mistică - ametistul, granatul
Ziua norocoasă - miercuri
Numerele norocoase - 4 şi 8
Culori norocoase - tentele pastelate de albastru şi verde
Simţul cel mai dezvoltat - mirosul
Alimente benefice - fructe, ceaiuri din frunze şi fructe, carne de pasăre, carne din zona membrelor inferioare ale unor animale, crudităţi
Bărbatul Vărsător este o personalitate adesea fascinantă. Este nobil, original şi de aceea adesea de neînţeles. Nonconformist, dorinţa de libertate nu îl părăseşte niciodată de aici trăgându-i-se şi tendinţa de celibat. Într-o căsnicie, ceea ce contează pentru el este ca soţia să-i fie o adevărată prietenă. Sentimentele sunt sincere şi profunde, şi uneori îşi pot sufoca partenera cu prea multă afecţiune dar mai ales gelozie. Pentru el iubirea este cea care îi stimulează în viaţa orice activitate, iar firea lui caldă şi pasională are nevoie întotdeauna de afecţiune.
Femeia Vărsător este dotată cu intuiţie, generozitate, încredere în sine, obiectivitate, sensibilitate, înţelegere. Drăguţă, amabilă şi miloasă, extrem de prietenoasă şi, în acelaşi timp, extrem de independentă, este întreprinzătoare, sociabilă, enigmatică şi imprevizibilă. Este mai atrasă de compania bărbaţilor decât de cea a femeilor şi, cu toate acestea, se căsătoreşte destul de târziu, potrivit www.venus.org.ro. Îşi creşte foarte bine copiii, acordându-le o mare libertate, înţelegere şi blândeţe.
Copiii născuţi în Vărsător sunt liniştiţi şi dificili în acelaşi timp. Uneori par enigmatici, interiorizaţi, chiar excentrici. Nu sunt întotdeauna uşor de înţeles şi au tendinţa de a se izola de părinţi, neavând încredere în capacitatea adulţilor de a le înţelege gândurile iscoditoare şi permanent alertate de câte un lucru nou. Iubesc natura, animalele şi adoră jucăriile mecanice, după cum menţionează www.copilul.ro. Îşi doresc să ajungă exploratori pe tărâmuri necunoscute, arheologi, astrologi, de regulă în domenii de avangardă.
Compatibilitate cu alte zodii
Excelentă (100%) - Vărsător, Gemeni, Balanţă
Bună (80%) - Berbec, Săgetător
Delicată, riscantă (60%) - Taur, Scorpion
Dificilă, dar interesantă (50%) - Leu
Dificilă, cu datorii karmice (20%) - Fecioară, Rac
Nerecomandabil (10%) - Peşti, Capricorn
Personalităţi de la noi născute în zodia Vărsător: Pavel Bartoş, Petru Creţia, Ileana Mălăncioiu, Ecaterina Szabo, Stela Enache, Badea Cârţan, Ion Cristinoiu, Cătălin Măruţă, Narcisa Suciu, Alexandru Mironov, Camil Ressu, Oana Pellea, Marin Moraru, Nicolae Breban, Ştefan Iordache, Cătălin Crişan, Delia Matache, Victor Rebengiuc, Dan Puric, Iosif Sava etc.
Personalităţi de pe tot mapamondul născute în zodia Vărsător: Paul Allen, Christian Dior, John Hurt, David Wark Griffith, Derek Walcott, Placido Domingo, Benny Hill, Telly Savalas, Gertrude Elion, Arthur Lewis, Daniel Auteuil, Paul Newman, Nick Mason, Elijah Wood, Nicolas Sarkozy, Oprah Winfrey, Phil Collins, Franklin Delano Roosevelt, Justin Timberlake, Nick Nolte, Joe Pesci, Boris Pasternak, Franco Zeffirelli. AGERPRES /(Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 octombrie
Este a 298-a zi a anului 2026. Au mai rămas 67 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 43 m și apune la 17 h 15 m. Luna răsare la 16 h 31 m și apune la 05 h 44 m. România revine la ora oficială Timpul Legal Român. Ora 04:00 devine ora 03:00. AGERPRES (Documentare, editor: Hori
DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (24-25 octombrie)
În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf
24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)
Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie
Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant













