logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

REVOLUŢIE 30 INTERVIU Stelian Tănase: Decembrie 1989 era un moment revoluţionar; nu mai încăpeau compromisurile (partea II)

Imagine din galeria Agerpres

Decembrie 1989 era un moment revoluţionar, societatea românească se polarizase, afirmă scriitorul Stelian Tănase, într-un interviu acordat AGERPRES.

În interviu, el vorbeşte despre momentul 1989 şi oamenii de atunci, despre Dosarul Revoluţiei, dar şi despre revoluţie în mentalul colectiv. Stelian Tănase oferă o delimitare conceptuală a termenului de revoluţie, făcând o distincţie între adevărul istoric şi adevărul juridic în ceea ce priveşte Revoluţia din 1989 şi detaliind situaţia revoluţionară din România începând cu noiembrie 1987. Totodată, el face referiri la Revolta de la Braşov şi la situaţia instalată în România începând cu anul 1987, arătând că revoltele muncitorilor din oraşul de la poalele Tâmpei au arătat că regimul comunist nu este infailibil.

 



AGERPRES: În rechizitoriul Dosarului Revoluţiei care a fost trimis la Înalta Curte în aprilie 2019 se prezintă existenţa, în decembrie 1989, a două tipuri de acţiuni: pe de o parte au fost demonstraţii de stradă, pe de altă parte a fost gruparea din jurul lui Ion Iliescu care a acţionat potrivit unui plan organizat.
Stelian Tănase: Procurorii nu ştiu istorie şi nici teorie politică. Cred că au o dificultate masivă în a folosi cuvintele "democraţie", "lovitură de stat", "revoluţie" etc. Existenţa unui grup de experţi - istorici, specialişti în ştiinţe politice - care să le explice le-ar fi folosit foarte mult. Am citit rechizitoriul, este destul de precar, din acest punct de vedere teoretic de care întrebaţi. Ei ar trebui să se rezume la descrierea faptelor fără să facă consideraţii politico-istorice.

AGERPRES: Se dă şi o definiţie a Revoluţiei din DEX: totalitatea schimbărilor sociale, politice, ideologice. Cum este această definiţie?
Stelian Tănase: Vor să fie mai mult decât sunt ei. Sunt doar procurori şi trebuie să adune probe pentru a explica anumite fapte concrete. Nimic mai mult. Să-i pui pe ei să vorbească despre revoluţie sau lovituri de stat e foarte complicat. Ceea ce trebuie să facă ei este să restabilească nişte fapte. Sunt foarte multe fapte care nu au fost explicate, sunt foarte multe fapte care nu au fost inventariate. Avem foarte mulţi morţi despre care nu ştim nimic. Normal ar fi ca fiecărui mort să-i corespundă o etichetă şi să spunem acolo autorul: cine a ordonat şi cine a executat. Ceea ce nu avem.

E un proces politic care se pregăteşte, da, are o tentă politică, dar trebuie să spunem faptul că lumea este hămesită să afle adevărul, lumea vrea să ştie cine se face vinovat de acele crime, pentru că au fost crime. Gândiţi-vă că au murit mai mulţi oameni după ce Ceauşescu a zburat cu elicopterul şi nu mai era la manşă decât au murit pe străzi la Timişoara, la Cluj, la Sibiu şi la Bucureşti. Acest fapt trebuie explicat. Trebuie explicat ce-a fost cu teroriştii, cine sunt ei. Există o listă a lor? Există o probă din ce unităţi proveneau? Ei proveneau din unităţi militare, erau trimişi pe străzi, sub ordin, să facă panică. Deci, toate aceste lucruri ar trebui lămurite şi rechizitoriul nu le lămureşte, deşi spune şi lucruri pe care nu le ştiam. Pentru că în 30 de ani am cercetat şi eu şi alţii fenomenul Revoluţiei şi nu ştiam de anumite elemente. Dar este încă foarte puţin faţă de întregul peisaj care a fost căderea regimului comunist şi care este încă plin de enigme.

AGERPRES: La 30 de ani de la Revoluţie sunt multe lucruri pe care nu le cunoaştem, în ciuda acestui rechizitoriu...
Stelian Tănase: Da, rechizitoriul este pasionant. Eu l-am citit, pentru că vreau să scriu un roman al revoluţiei. De fapt, l-am scris în anii '90 şi nu l-am terminat sau mai bine zis n-am fost mulţumit de el şi am tot amânat. Şi l-am citit înfometat să aflu lucruri noi şi explicaţii noi, dar nu am reuşit. Erau lucruri pe care le cunoşteam.

AGERPRES: Vladimir Tismăneanu definea Revoluţia ca proces, care a început în decembrie 1989 şi s-a terminat abia în 1996 când s-a produs alternanţa la putere. Cum vedeţi acest tip de definiţie?
Stelian Tănase: Nu. E ipoteza lui. Putem să vorbim de revoluţie în sensul unui proces care se suprapune tranziţiei şi care s-ar putea termina ca revoluţie când tranziţia se încheie. Şi vom avea o societate capitalistă matură. Dar nu sunt de acord cu această teorie.

AGERPRES: M-aş referi şi la componenta violenţei în revoluţii, în general. Este aceasta un indicator indispensabil al revoluţiilor?
Stelian Tănase: Absolut. Nu există revoluţie fără violenţă. În primul rând, "poporul" recurge la violenţă împotriva celor care deţin puterea şi acest lucru este semnalul unei revoluţii - nu neapărat reuşite, poate fi şi avortată, înăbuşită în sânge. Dar, poporul încarcă monopolul statului de a folosi violenţa împotriva supuşilor săi. Până în decembrie 1989, statul a folosit violenţa împotriva cetăţenilor: cu închisori, cu cenzură, cu securitate, cu înfometare, cu represalii - cum a fost în Valea Jiului, cum a fost la Braşov. Acesta era monopolul puterii. În 1989, populaţia a recurs la violenţă împotriva puterii. Acesta este "jocul revoluţionar". Revoluţie fără violenţă nu există, este cvadratura cercului, o imposibilitate.

AGERPRES: Aş intra pe câteva elemente punctuale din acest rechizitoriu. S-a spus că s-a coagulat această grupare în jurul lui Ion Iliescu şi că scopul coagulării acestei grupări a fost de a-l înlătura pe Ceauşescu, dar de a se menţine România în sfera de influenţă a URSS. Este o acuzaţie din rechizitoriu, nu ştim ce va spune instanţa. Din datele pe care le aveţi (cercetări, documente), ar exista o susţinere pentru aşa ceva?
Stelian Tănase: Faptul că au fost preocupaţi să-l dea jos pe Ceauşescu este inexact, este post-factum. Ceauşescu deja dispăruse. Eu eram în biroul lui Ceauşescu când el era încă în clădire şi se pregătea să fugă, aşa ştiam noi acolo. Nu cred că această grupare se mai preocupa să-l dea jos pe Ceauşescu. Se preocupa poate să-l captureze, pentru că fugise, şi să-l împuşte. Deci, ei nu au complotat să-l dea jos pe Ceauşescu. N-au făcut nimic în această privinţă, pentru că poate n-aveam atâta sânge pe străzi. Nu se poate spune că ei au luptat să-l dea jos pe Ceauşescu. Este un fals enunţ care nu are nicio acoperire. Acesta este un prim aspect.

Al doilea aspect interesant este dacă a existat un scop de a ne alinia şi a păstra ţara în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice. Acuzaţie gravă, neprobată de nimic. Cei care au pus mâna pe putere doreau să facă în România tot comunism. Doreau însă să facă un comunism de tip "glasnost" sau "Primăvara de la Praga". Ei şi-au făcut şi următorul calcul: este imposibil dacă URSS este aici lângă noi, noi să facem altfel de politică, aşa că vom rămâne în sfera de influenţă a URSS. Nu şi-au imaginat vreodată că la doi ani de zile, în 1991, URSS se va dezintegra. Deci, Iliescu a aliniat România la Moscova, voia să facă "glasnost", nu capitalism. Care a fost conflictul din Piaţa Universităţii: era conflictul dintre cei care voiau o democraţie de tip occidental (cu partide, cu alegeri, cu televiziune liberă etc.) iar FSN voia "glasnost", un comunism fardat. Iliescu reprezenta această aripă. Să facem un comunism "glasnost" şi "perestroika" la Bucureşti. V-am spus asta ca politolog, rechizitoriul trebuie să şi probeze. De pildă, o probă ar fi faptul că noi am încheiat un tratat de prietenie cu Moscova, lucru nefăcut de nicio altă ţară fostă comunistă. Dar Iliescu, în devotamentul lui faţă de Moscova, avea această aprehensiune faţă de Moscova. Deci, este adevărat, din punct de vedere al unui politolog, că Iliescu a aliniat România intereselor Moscovei şi numai dezintegrarea URSS în 1991 a făcut ca el să mute agenda spre Occident.

AGERPRES: Se afirmă în rechizitoriu, cu titlul de acuzaţie, faptul că Ion Iliescu a preluat eficient puterea politică şi militară după 22 decembrie 1989...
Stelian Tănase: E un fapt cert, Ion Iliescu a devenit şeful României într-o formă ilegitimă - era emanaţia Revoluţiei -, o formulă care nu spune nimic juridic. Pur şi simplu s-a înscăunat la putere fără să aibă niciun drept. Doar dreptul forţei, adică aveau armata cu ei. El s-a aliat cu armata care l-a sprijinit pe el să rămână la putere. Gruparea Stănculescu a fost de partea lui şi i-a dat puterea. Stănculescu putea el însuşi să preia puterea, putea să devină un Jaruselski. Nu a vrut, nu a putut... nici nu era un om de mare curaj. Putem să constatăm că, într-adevăr, Iliescu a devenit personajul numărul unu, omul cel mai puternic şi care dădea toate ordinele. N-a fost o alegere fericită, pentru că era foarte fricos, îi era teamă că îl asasinează cineva, era obsedat că va muri ca Allende. Pe de altă parte, el era un comunist, un bolşevic, nu dorea o Românie democratică de tip occidental.

AGERPRES: De ce s-a amânat atât de mult acest dosar al Revoluţiei? Ştim că au fost condamnările lui Chiţac şi Stănculescu în 2008...
Stelian Tănase: Da, au fost procese parţiale. Aş spune că şi procesele ştabilor comunişti şi alte procese vin tot din zona aceasta. Dar nu s-a făcut un proces al Revoluţiei şi al întregului fenomen. El a fost blocat, pentru că oameni care au fost implicaţi în aceste nenorociri, pentru că au fost şi crime multe, erau la putere, aveau încă influenţă. Noi suntem încă pe tărâmul unui pact între Iliescu şi oamenii lui cu armata. Deşi şi Iliescu şi-a respectat cuvântul, şi armata şi-a respectat cuvântul. Deci, nu se putea face o cercetare asupra evenimentelor, atâta timp cât armata avea protecţia lui Iliescu care trebuia, prin influenţa lui în justiţie, să nu permită cercetarea şi procesele, pentru că armata se face vinovată de masacre. Pe de altă parte, el nu putea să-şi menţină puterea, dacă n-avea sprijinul armatei. Deci, acest pact funcţionează până astăzi. Din cauza aceasta procesele au mers atât de greu, au fost tărăgănate, s-au închis dosarele, s-au reluat cercetările, etc.

AGERPRES: Cine mai întreţine acest pact?
Stelian Tănase: Este din ce în ce mai slab şi acum reluarea procesului ţine de CEDO, nu de România. N-ar fi fost niciun proces, dacă nu se cerea... CEDO. Şi, iată, avem, în fine, un proces, dar foarte târziu, şi eu sunt foarte sceptic şi chiar nu-i văd relevanţa pentru că cele mai multe probe şi cei mai mulţi martori au dispărut. Nu se mai poate reconstitui serios ce s-a întâmplat atunci.

AGERPRES: Spuneaţi că democraţia instaurată de Iliescu imediat după 1989 era una falsă. Cum de nu s-au revoltat masele, cum de n-au răspuns apelului intelectualilor din anul 1990?
Stelian Tănase: Este o întrebare foarte grea şi necesită o explicaţie foarte lungă. Şi de aceea am să dau una scurtă. Represiunea din regimul Ceauşescu a fost extrem de dură. Noi nu am putut să dezvoltăm o mişcare de rezistenţă sau o contestaţie a regimului, cum s-a întâmplat în Polonia, Cehoslovacia, Ungaria şi chiar Rusia (marii disidenţi: Soljeniţîn, Saharov). Asta a făcut ca noi să nu fim pregătiţi pentru o luptă veritabilă pentru democraţie. Am fost depăşiţi în decembrie 1989, aşa se face că Iliescu a pus mâna pe putere. Dacă exista o contrapartidă democratică, prooccidentală, Iliescu pierdea sau se prelungea această luptă pentru putere. Aşa, a câştigat-o foarte uşor. Totuşi, a existat o reacţie. Piaţa Universităţii este o reacţie împotriva acestei tentative de a face "comunism cu faţă umană" în România. Dar nu eram pregătiţi şi eram foarte puţini faţă de cât era nevoie pentru a confrunta hidra aceasta, balaurul acesta care renăscuse. Nu se poate spune totuşi că am fost fără reacţie. A fost o reacţie, dar limitată şi întârziată, pentru că altfel nu ar fi existat acest moment în care noi doi facem interviul. Deci, a fost o mişcare a societăţii româneşti, dar plecând de la condiţiile istorice date. Cu o represiune extraordinar de dură în anii '80.


*** Dosarul Revoluţiei a fost redeschis în 2016 şi trimis de către procurori la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în aprilie 2019. În rechizitoriul trimis la Înalta Curte se arată că Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus şi Emil Dumitrescu sunt acuzaţi pentru infracţiuni contra umanităţii. Primul termen în acest dosar a avut loc la 29 noiembrie 2019.

*** Interviul video integral poate fi vizionat accesând AGERPRES VIDEO

AGERPRES/(Documentare - Ionela Gavril, editor: Cristian Anghelache, i
magine: Cătălin Soci, redactor video: Marilena Gheorghiță, montaj: Traian Arsenescu, editor online: Gabriela Badea) 

 

* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

 

* Citiţi şi:

 

* REVOLUŢIE 30 INTERVIU - Stelian Tănase: Decembrie 1989 era un moment revoluţionar; nu mai încăpeau compromisurile (partea I)

 

* REVOLUŢIE 30 INTERVIU Stelian Tănase: Decembrie 1989 era un moment revoluţionar; nu mai încăpeau compromisurile (partea III)

Afisari: 473

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 25-10-2026 11:00

DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)

Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.

Documentare 25-10-2026 10:00

DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)

Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al

Documentare 25-10-2026 08:30

25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile

La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace

Documentare 25-10-2026 08:00

25 octombrie - Ziua Armatei Române

Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î

Documentare 25-10-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie

Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.

Documentare 25-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 octombrie

Este a 298-a zi a anului 2026. Au mai rămas 67 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 43 m și apune la 17 h 15 m. Luna răsare la 16 h 31 m și apune la 05 h 44 m. România revine la ora oficială Timpul Legal Român. Ora 04:00 devine ora 03:00. AGERPRES (Documentare, editor: Hori

Documentare 24-10-2026 23:58

DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (24-25 octombrie)

În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.

Documentare 24-10-2026 10:00

Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)

Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf

Documentare 24-10-2026 09:00

24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)

Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O

Documentare 24-10-2026 08:00

24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)

Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD

Documentare 24-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie

Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal

Documentare 24-10-2026 05:29

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie

Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 23-10-2026 13:52

Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026

Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa

Documentare 23-10-2026 12:00

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai

Documentare 23-10-2026 11:00

Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)

Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant