Istoricul literar Nicolae Cartojan s-a născut la 4 decembrie 1883, în comuna Călugăreni-Uzunu, din judeţul Giurgiu.

A urmat cursul secundar în Bucureşti, obţinând o bursă la Liceul ''Sf. Sava''. A absolvit apoi Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1906), unde i-a avut profesori, între alţii, pe Titu Maiorescu şi pe Nicolae Iorga, se arată în "Dicţionarul general al literaturii române" apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2004). După absolvire, Ioan Bianu l-a angajat la Secţia de manuscrise a Bibliotecii Academiei Române, cu acest prilej Nicolae Cartojan îndreptându-se spre studiul literaturii române vechi şi spre cercetarea manuscriselor.

A făcut ulterior o specializare la Universitatea din Berlin (1912-1914), iar mai târziu, în 1920, şi-a susţinut doctoratul cu teza "Alexandria în literatura românească. Noi contribuţii" (publicată în 1922).

După intrarea României în Primul Război Mondial (1916) a fost cadru didactic în Bucureşti, la liceele ''Matei Basarab'' şi ''Gheorghe Lazăr'', ulterior la Seminarul Pedagogic Universitar ''Titu Maiorescu'', iar între anii 1923-1930, la Şcoala Superioară de Arhivistică şi Paleografie. În 1921 trece examenul de docenţă şi apoi este, pe rând, asistent şi conferenţiar (din 1923) la Catedra de istoria literaturii române, condusă de Ioan Bianu. În 1930 devine profesor titular al Catedrei de literatură română veche.

A debutat în 1907, în ''Convorbiri literare'', cu un articol intitulat ''Soarta unei reviste literare în 1844: 'Propăşirea'''. A continuat să publice în ''Convorbiri literare'', ''Neamul românesc literar'', ''Drum drept'', ''Revista istorică'', ''Revista filologică'', ''Arhiva românească'', ''Analele Academiei Române''.

A alcătuit, împreună cu Ioan Bianu, un ''Album de paleografie românească. Scriere chirilică'' (1926). Nicolae Cartojan a dedicat mai multe studii importante folclorului, rămânând cunoscut ca specialist în studiul cărţilor populare. Este, astfel, autorul lucrării "Cărţile populare în literatura românească" (I-II, 1929-1938). Între 1940 şi 1945 apar primele trei din cele patru volume proiectate ale lucrării sale "Istoria literaturii române vechi" (I-III).

Nicolae Cartojan a participat la reuniuni ştiinţifice internaţionale, a publicat în reviste prestigioase, meritele sale ştiinţifice fiind recunoscute în ţară şi în străinătate. Astfel, în 1929 a fost ales membru al Academiei Americane de Studii Medievale Harvard, precum şi membru corespondent al Academiei Române, apoi, în 1941, a devenit membru titular al Academiei Române.

În 1934 a devenit membru în Comisia Internaţională de Istorie Literară Modernă din Paris, iar în 1942 a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Padova.

Nicolae Cartojan a murit la 20 decembrie 1944, la Bucureşti. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Adrian Dădârlat)