Actriţa Aristizza Romanescu s-a născut la Craiova, în ziua de 24 decembrie 1854, potrivit dicţionarului ''1234 cineaşti români'' (Cristina Corciovescu, Bujor Rîpeanu, 1996).

A fost fiica actorilor Constantin Demetriad şi Paulina Stavrescu. De altfel, a crescut într-un mediu artistic, fiind şi verişoară primară cu celebra mezzosoprană Elena Teodorini şi nepoată a actorilor Ion Vladicescu şi Raluca Stavrescu.

A debutat încă din 1872, la vârsta de 18 ani, la Teatrul din Craiova, după care a jucat pe scena Teatrului Naţional din Iaşi, fiind remarcată de primul director al Teatrului Naţional din Capitală, scriitorul Ion Ghica. Acesta i-a încredinţat rolul principal din tragedia "Roma învinsă" de A. Parodi, tradusă în versuri de I.L. Caragiale.

Din 1877 a fost angajată de Societatea dramatică din Bucureşti, a absolvit Conservatorul de Artă Dramatică (1879) şi a studiat ca bursieră la Paris, împreună cu actorul Grigore Manolescu, partenerul ei. A avut o strălucită carieră teatrală, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti (fiind şi societară a teatrului) şi din Iaşi, în roluri care au cucerit publicul şi critica de specialitate, jocul ei caracterizându-se printr-o plastică desăvârşită a mişcării, o mimică ce exprima, cu mare sensibilitate, emoţiile trăite, totul în deplină armonie cu o voce cristalină şi o dicţie impecabilă.

A jucat în piese din repertoriul naţional şi internaţional, cu acelaşi talent şi succes: "Ovidiu" de Vasile Alecsandri, "Romeo şi Julieta", "Othello" şi "Macbeth" de W. Shakespeare, "Tartuffe" de Moliere.

A fost profesoară de declamaţie la Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti, desfăşurând o prestigioasă carieră universitară, în paralel cu cea de actriţă. Printre elevele ei s-au numărat mari nume ale scenei teatrale ca: Maria Ventura, Lucia Sturdza-Bulandra, Maria Filotti, Sonia Cluceru. A apărut, de asemenea, în filmul "Independenţa României" (1912).

Aristizza Romanescu a murit la 17 iunie 1918, la Iaşi, arată sursa citată. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Gabriela Badea) 

Sursa foto: Istoria Teatrului Românesc/Facebook