Poetul, dramaturgul şi filosoful Lucian Blaga s-a născut la 9 mai 1895, în localitatea Lancrăm, judeţul Alba. A urmat studii primare la Sebeş (1902-1906), liceale la Braşov (1906-1914) şi universitare la Sibiu (Facultatea de Teologie, 1914-1917) şi Viena (Facultatea de Filosfie), unde în 1920 şi-a luat titlul de doctor în filosofie cu teza ''Kultur und Erkenntnis'' (Cultură şi cunoaştere).

A luat parte la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Din 1926 a îmbrăţişat cariera diplomatică, fiind pe rând ataşat de presă pe lângă legaţiile României din Varşovia (1926-1927), Praga (1927-1928), Berna (1928-1932); secretar de presă, apoi consilier la Legaţia Română din Viena (1932-1937) şi consilier de presă la Legaţia Română din Berna (1937-1938); ambasador şi ministru plenipotenţiar al României la Lisabona (1938-1939), potrivit volumului "Membrii Academiei Române" (2003).

În 1938 a fost numit profesor universitar la Universitatea din Cluj, la Catedra de Filosofia Culturii, creată special pentru el, cursurile fiind inaugurate cu prelegerea ''Despre plenitudinea istorică''. Din 1951 a fost numit bibliotecar-şef la Biblioteca Academiei Românie, filiala Cluj, al cărei director adjunct a devenit în 1954.

A debutat cu versuri în revista ''Românul'' (poezia ''Noapte'', 1910), continuând apoi să colaboreze cu aforisme, articole şi studii filosofice la ''Adevărul Literar şi Artistic'', ''Convorbiri Literare'', ''Cugetul Românesc'', ''Cuvântul'', ''Gazeta Transilvaniei'', ''Lumea Literară şi Artistică'', ''Pagini Literare'' etc.

Între 1943 şi 1944 a publicat la Sibiu revista bilunară de filosofie ''Saeculum''. În 1919 a debutat editorial cu o culegere de versuri (''Poemele luminii'') şi cu un volum de notaţii filosofice (''Pietre pentru templul meu''). În 1921 a văzut lumina tiparului al doilea volum de versuri, ''Paşii profetului'', distins cu Premiul ''V. Adamachi'' al Academiei Române, şi prima sa piesă de teatru, ''Zamolxe'', distinsă de Universitatea din Cluj.

A publicat în anii următori volumele de versuri: ''În marea trecere'' (1924); ''Lauda somnului'' (1929); ''La cumpăna apelor'' (1933), ''La curţile dorului'' (1938); ''Nebănuitele trepte'' (1943); piesele de teatru: ''Tulburarea apelor'' (1923), ''Daria'' (1925); ''Fapta'' (1925); ''Învierea'' (1925); ''Meşterul Manole'' (1927); ''Cruciada copiilor'' (1930); ''Avram Iancu'' (1934); ''Arca lui Noe''.

A scris eseuri şi studii filosofice: ''Filosofia stilului'' (1924); ''Feţele unui veac'' (1925); ''Daimonion'' (1930); ''Despre personanţă'' (1935); ''Cultura minoră şi cultura majoră'' (1937); ciclurile: ''Trilogia cunoaşterii'' (''Eonul dogmatic'', ''Cunoaşterea luciferică'', ''Cenzura transcendentă'') (1931-1934); ''Trilogia culturii'' (''Orizont şi stil'', ''Spaţiul mioritic'', ''Geneza metaforei şi sensul culturii'') (1936-1937); ''Trilogia valorilor'' (''Ştiinţă şi creaţie'', ''Gândire magică şi religie'', ''Artă şi valoare'') (1939-1942); ''Trilogia cosmogonică'' (''Diferenţiale divine'', ''Aspecte antropologice'', ''Fiinţa istorică'') (1940-1948, ultima apărută postum, 1977), opera sa filosofică fiind una din marile construcţii ale istoriei filosofiei universale.

A lăsat posterităţii traduceri din creaţiile lui Goethe (''Faust'') sau Lessing (''Natan înţeleptul''), precum şi memorialistică (''Hronicul şi cântecul vârstelor'', 1965). A colaborat la: ''Istoria filosofiei româneşti''; ''Dezvoltarea gândirii româneşti din Ardeal în sec. XVI şi XVII''; ''Gândirea românească în Transilvania în sec. XVIII''. S-a aplecat şi asupra folclorului, întocmind, în 1930, împreună cu poetul Hermann Hauswirth, o ''Antologie de poezie populară românească''. Opera sa a fost tradusă în numeroase limbi.

A fost ales la 28 mai 1936, membru titular al Academiei Române, fiind repus în drepturi la 3 iulie 1990.

A încetat din viaţă la 6 mai 1961, la Cluj-Napoca. AGERPRES/(Documentare - Suzana Cristache Drăgan, editor: Roxana Mihordescu, editor online: Simona Aruştei)