DOZA DE CULTURĂ: ''Căpitanii curajoşi''
"Căpitanii curajoşi" (Captains Courageous) este titlul unui roman de aventuri pe mare semnat de englezul Joseph Rudyard Kipling (1865-1936).
Lucrarea a fost publicată iniţial sub formă de serial în periodicul ilustrat american "McClure's", începând cu ediţia din noiembrie 1896. În anul următor, a apărut sub formă de carte, întâi în SUA şi, la scurt timp, în Marea Britanie.
Eroul principal este tânărul Harvey Cheyne, fiul răsfăţat al unui magnat american. În timpul unei călătorii pe Oceanul Atlantic, Harvey cade accidental peste bordul pachebotului. Este salvat miraculos de o ambarcaţiune de pescuit, în zona insulei nord-americane Newfoundland.
Harvey încearcă să-l convingă pe căpitanul Disko Troop că dacă îl va duce de urgenţă la cel mai apropiat port, va fi răsplătit pe măsură. Spiritele se încing atunci câd tânărul îl acuză pe căpitan că i-ar fi furat banii, acuzaţie falsă, de altfel, căci spre sfârşitul romanului aflăm că punga de bani pe care o avea Harvey la el fusese găsită pe puntea transatlanticului.
Troop rămâne neînduplecat şi îl asigură pe Harvey că se vor întoarce la civilizaţie peste câteva luni, la sfârşitul sezonului de pescuit. Neavând încotro, acesta din urmă îşi acceptă soarta. Nu după mult timp, se împrieteneşte cu Dan Troop, fiul căpitanului. Urmează o întreagă serie de aventuri şi situaţii limită, Harvey dovedind, spre surprinderea tuturor şi mai ales a sa, curaj şi eficienţă. Băiatul se integrează din ce în ce mai bine în rândurile echipajului, învaţă repede tehnici de pescuit şi de supravieţuire pe mare, se maturizează şi îşi schimbă radical perspectiva asupra vieţii şi muncii.
Odată cu finalul sezonului de pescuit, vasul pe care se afla, botezat "We're Here" se întoarce în port iar Harvey îşi anunţă părinţii că este bine şi nevătămat. În scurt timp familia este reunită iar părinţii lui Harvey sunt fericiţi şi surprinşi să descopere noul caracter al copilului lor, schimbat în bine de munca grea şi primejdiile înfruntate.
Cartea "Căpitanii curajoşi" a devenit extrem de populară la scurt timp după apariţie, însuşi Theodore Roosevelt, care avea să devină cel de-al douăzeci şi şaselea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, scria, în articolul său "The American Boy": "Kipling a descris în cel mai convingător mod cum ar trebui să fie şi ce ar trebui să facă un băiat", potrivit foundationsmag.com.
Există trei ecranizări, toate păstrând titlul lucrării lui Kipling. Prima datează din 1937, iar celelalte două, destinate micului ecran, din 1977 şi 1996, arată imdb.com.
În 1997, britanicul Charles Sheffield a reimaginat cartea lui Kipling în context SF, cartea lui Sheffield fiind intitulată "Băiatul de un miliard de dolari" ("The Billion Dollar Boy"). AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul, regizorul și producătorul Robert Redford
Actorul, regizorul și producătorul Robert Redford, întruchiparea starului hollywoodian carismatic și totodată un susținător influent al filmului independent prin intermediul Institutului Sundance, s-a născut la 18 august 1936, în Santa Monica, California, SUA. În 1955 a absolvit liceul, apoi a studiat la Institutul de Artă Pratt și ulterior s
DOCUMENTAR: 110 ani de la nașterea istoricului Neagu Djuvara (18 august)
Neagu Djuvara a fost unul dintre cei mai fascinanți intelectuali români ai secolului al XX-lea - istoric, filosof, diplomat, scriitor și, nu în ultimul rând, un aristocrat. S-a născut la București, la 18/31 august 1916, într-o familie de origine aromână așez
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 18 august
Ortodoxe Sf. Mc. Flor și Lavru Greco-catolice Sf. m. Flor și Laur Romano-catolice Fer. Paula Montaldi, fc. Sfinții Mucenici Flor și Lavru sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 18 august. Frați după trup și du
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 august
Este a 230-a zi a anului 2026. Au mai rămas 135 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 22 m și apune la 20 h 16 m. Luna răsare la 12 h 54 și apune la 22 h 32 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
AnulNadia/ Triumful marii gimnaste românce la Campionatele Europene și Mondiale de Gimnastică
Cea mai mare gimnastă a României, Nadia Comăneci, a făcut istorie pentru gimnastica românească nu doar la Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976, unde a obținut prima notă de 10 din istoria olimpiadei, dar și prin reprezentațiile sale remarcabile de la Campionatele Europene și cele Mondiale, unde a cucerit medalii importante pentru palmaresul internațional al
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 august
Ortodoxe Sf. Gheorghe Pelerinul; Sf. Cuv. Nazaria, Olimpiada și Elisabeta (Safta) Brâncoveanu de la Văratec; Sf. Mc. Miron preotul, Straton și Ciprian Greco-catolice Sf. m. Miron Romano-catolice Ss. Miron, pr. m.; Eusebiu, pp.; Beatrice, călug.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 august
Este a 229-a zi a anului 2026. Au mai rămas 136 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 21 m și apune la 20 h 18 m. Luna răsare la 11 h 45 și apune la 22 h 09 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
16 august - Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor
La 16 august este marcată Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor. Plenul Camerei Deputaților a adoptat la 24 iunie 2020, cu 258 de voturi, proiectul de lege prin care a fost declarată ziua de 16 august ca Zi națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conșt
Proclamarea locală a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu (16 august)
Proclamarea locală a canonizării Sfintei Maria Brâncoveanu va avea loc la Biserica 'Sfântul Gheorghe - Nou' din Capitală, unde se păstrează moaștele Sfinților Martiri Brâncoveni și ale Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu. Duminică, 16 august, de la ora 9:00, are loc Sfânta Liturghie la Biserica 'Sfântul Gheorghe - N
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 16 august
Ortodoxe Aducerea Sf. Mahramă a Domnului din Edesa la Constantinopol; Sf. Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și sfetnicul Ianache; Sf. Doamnă Maria Brâncoveanu; Sf. Cuv. Iosif de la Văratic; Sf. Mc. Diomid; Duminica a 11-a după Rusalii Greco-cat
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 august
Este a 228-a zi a anului 2026. Au mai rămas 137 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 20 m și apune la 20 h 20 m. Luna răsare la 10 h 35 și apune la 21 h 48 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
15 august - Ziua Marinei Române
La 15 august este sărbătorită anual Ziua Marinei Române, concomitent cu sărbătoarea creștină a Adormirii Maicii Domnului, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni. Tradiția sărbătoririi Marinei Române la 15 august, odată cu sărbătoarea Sfintei Maria - Praznicul Adormirii Maicii Domnului, a fost reluată după 1990. Ziua Marinei Rom&aci
15 august - Ziua Maramureșului
La 15 august este sărbătorită Ziua Maramureșului, instituită prin Legea nr. 133/2025, promulgată prin Decretul nr.780/2025 din 14 iulie 2025, conform www.cdep.ro. Propunerea legislativă pentru instituirea zilei de 15 august ca Ziua Maramureșului, pentru recunoașterea identității
SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Adormirea Maicii Domnului (15 august)
Adormirea Maicii Domnului este prăznuită de Biserica Ortodoxă în 15 august. Numită în popor (mai ales în părțile Moldovei) și Uspenia (de la termenul slav corespunzător) sau Sfântă-Maria Mare, aceasta este sărbătoarea în amintirea zilei în care Sfânta Fecioară și-a dat obștescul sfârșit. După Înălțarea Domn
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 august
Ortodoxe Adormirea Maicii Domnului Greco-catolice Adormirea Maicii Domnului Romano-catolice Adormirea Maicii Domnului Ss. Tarciziu, m.; Iacint, pr.; Stanislau Kostka, călug. Adormirea Maicii Domnului este sărbătorită de Biserica Ortodoxă










