Fizicianul Andrei Dimitrievici Saharov, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1975, militant al drepturilor omului, s-a născut la 21 mai 1921, la Moscova. S-a remarcat prin contribuţia la construcţia bombei cu hidrogen sovietice, testate la 12 august 1953, potrivit biografiei prezentate pe site-ul Parlamentului European, https://www.europarl.europa.eu/.

În 1937, s-a înscris la Departamentul de Fizică, catedra de acustică a Universităţii de stat din Moscova. După izbucnirea Războiului cu Germania, în iunie 1941, Andrei Saharov a fost declarat inapt pentru serviciul militar, iar în octombrie acelaşi an, a fost trimis în capitala Afganistanului, unde şi-a reluat studiile, finalizându-le în 1942, potrivit https://www.nobelprize.org/.

În perioada petrecută în Afganistan a lucrat la laboratorul unei fabrici de muniţie din Ulyanovsk. Tot acolo a întâlnit-o şi pe Klavdia Alexeevna Vihireva cu care s-a căsătorit, în iulie 1943, şi au avut trei copii.

În 1945 s-a întors la Moscova, unde a început studiile doctorale, la Institutul de Fizică "P.N. Lebedev". Doi ani mai târziu, în 1947, avea să finalizeze teza de doctorat în care examina măsurarea optică a temperaturii descărcărilor electrice. În paralel, a început să predea Fizica la Institutul energetic din Moscova.

În 1948, Igor Tamm l-a inclus pe Andrei Saharov în grupul creat pentru construirea bombei cu hidrogen. Din aceeaşi perioadă (1945-1948) datează elaborarea câtorva idei fundamentale în domeniul reacţiilor nucleare : reactorul magnetic (1950), cataliza muonică a reacţiilor de sinteză (1948), folosirea radiaţiilor laser pentru încălzirea deuteriului. În 1948, Saharov a iniţiat ideea creării câmpurilor magnetice supraintense cu folosirea energiei exploziilor.

După ce în perioada 1950-1953 a lucrat, sub conducerea lui Iuliu Borisovici Hariton, la instalaţia KB-11 (mai târziu, Arzamas-16), situată în oraşul sovietic Sarov, şi după încercarea cu succes a bombei cu hidrogen, Saharov a devenit membru cu drepturi depline al Academiei de Ştiinţe. Cercetarea teoretică cu privire la armele nucleare a continuat şi după 1953, mai scrie sursa citată.

În 1961 s-a opus planului lui Hruşciov de a face un test atmosferic cu o bombă termonucleară, invocând frica răspândirii de material radioactiv. Bomba a fost, în final, testată în octombrie 1961.

În 1965 a publicat prima lucrare în domeniul cosmologiei, în care a explicat formarea stelelor şi galaxiilor prin fluctuaţiile cuantice ale câmpului gravitaţional. În 1967, a emis o idee despre elasticitatea Universului şi a explicat asimetria materie-antimaterie în Univers.

Prin eseul "Reflections on Progress, Peaceful Coexistence and Intellectual Freedom" (1968), care a circulat în URSS ca samizdat, dar care a fost publicat în "New York Times", precum şi prin protestul împotriva trimiterii tancurilor sovietice în Afganistan, Saharov a devenit un militant al apărării drepturilor omului şi al reducerii armelor nucleare. Criticând totodată represiunea crescândă împotriva disidenţilor, a înfiinţat, în 1970, un comitet pentru apărarea drepturilor omului şi a victimelor proceselor politice, devenind unul dintre cei mai curajoşi critici ai regimului şi un simbol al luptei împotriva negării drepturilor fundamentale, potrivit site-ului Parlamentului European.

În 1971 s-a căsătorit cu Elena Bonner, cunoscută militantă civică.

În 1975 Andrei Saharov a primit Premiul Nobel pentru Pace.

Ca urmare a protestului împotriva invaziei sovietice din Afganistan, din 1980, Saharov a fost exilat cu domiciliu forţat la Nijni Novgorod (atunci Gorki). În 1984 a fost exilată şi soţia sa, Elena Bonner.

Odată cu venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov (1985-1991), Saharov a fost eliberat, în decembrie 1986, după mai multe reprize de greva foamei şi de încercări ale autorităţilor de a-l hrăni forţat. A revenit la Moscova şi s-a încadrat din nou în activitatea ştiinţifică şi politică. În martie 1989, a fost ales membru al parlamentului, susţinând abolirea art. 6 al Constituţiei sovietice privind rolul conducător al Partidului Comunist. De asemenea, i-au fost restabilite toate ordinele şi distincţiile obţinute anterior, fiindu-i conferite şi altele noi.

A murit la 14 decembrie 1989.

Încă din 1988, Parlamentul European a instituit Premiului Saharov pentru libertatea de gândire, acordat persoanelor din întreaga lume care au adus o contribuţie deosebită la lupta pentru drepturile omului în întreaga lume, atrăgând atenţia asupra cazurilor de încălcare a drepturilor omului şi sprijinind laureaţii în cauza lor. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Roxana Mihordescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Sursa foto: europarl.europa.eu