logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Săptămâna europeană 2-6 decembrie 2019

Imagine din galeria Agerpres

Propunerea preşedinţiei finlandeze a Uniunii Europene privind viitorul cadru financiar multianual al Uniunii pentru perioada 2021-2027, adoptarea de către Consiliul Comunicaţii al UE a unor concluzii cu privire la importanţa tehnologiei 5G pentru economia europeană, închiderea de către Europol a 30.506 de nume de domenii de internet care încălcau legislaţia privind proprietatea intelectuală reprezintă o parte dintre evenimentele desfăşurate la nivelul instituţiilor Uniunii Europene, în perioada 2-6 decembrie 2019.

Comisia Europeană (CE)
* Comisia Europeană a anunţat la 4 decembrie 2019 că Uniunea Europeană a aprobat un nou ajutor de 297 de milioane de euro pentru a ajuta refugiaţii din Iordania şi Liban, ca răspuns la criza siriană. De asemenea, UE a decis să extindă mandatul Fondului fiduciar, ceea ce va permite punerea în aplicare a proiectelor acestui fond, până la sfârşitul anului 2023, se arată pe site-ul CE, ec.europa.eu/.

* La 5 decembrie 2019, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a arătat îngrijorată, într-o conferinţă de presă, de ''reducerile severe'' propuse pentru viitorul cadru financiar multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027. Ursula von der Leyen a mai menţionat că printre sectoarele care ar putea fi afectate se numără Frontexul, apărarea, sectorul digital şi ''eforturile de ecologizare a economiei'', potrivit agenţiilor Reuters şi AFP.

Consiliul Uniunii Europene
* Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a reprezentat UE la Conferinţa ONU privind schimbările climatice (COP25), din 2 decembrie 2019, de la Madrid, prilej cu care şi-a reafirmat ambiţia de a face din Europa primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050. Totodată, Charles Michel a solicitat o revoluţie verde pentru combaterea schimbărilor climatice şi, în acelaşi timp, sprijinirea creării de locuri de muncă, a inovării şi a unei calităţi ridicate a vieţii.

* Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne al UE, reunit la 2-3 decembrie 2019, a adoptat concluzii cu privire la drepturile victimelor, prin care se reaminteşte că noua agendă strategică a Uniunii Europene privind protejarea cetăţenilor şi a libertăţilor este o prioritate-cheie a acţiunii Uniunii în perioada 2019-2024, scrie site-ul data.consilium.europa.eu/.

* La 3 decembrie 2019, Consiliul Transporturi, Telecomunicaţii şi Energie (Telecomunicaţii) al UE a adoptat concluzii cu privire la importanţa tehnologiei 5G pentru economia europeană şi necesitatea de a atenua riscurile pentru securitate legate de tehnologia 5G. Abordarea securităţii reţelelor 5G trebuie să fie cuprinzătoare şi bazată pe riscuri, se mai precizează în concluziile Consiliului, citate pe www.consilium.europa.eu/.

* Consiliul Afaceri Economice şi Financiare al UE (ECOFIN) a adoptat, la 5 decembrie 2019, concluzii cu privire la cadrul UE de impozitare a energiei. Aceste concluzii reprezintă un răspuns direct la solicitarea Consiliului European de a se înregistra progrese cu privire la crearea condiţiilor pentru asigurarea unei tranziţii către o UE neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei. Scopul este acela de a atinge obiectivele UE în materie de mediu, energie şi climă pentru 2030, se arată în concluziile adoptate de ECOFIN.

* La 5 decembrie 2019, preşedinţia finlandeză a Consiliului UE a transmis Consiliului UE o propunere privind viitorul cadru financiar multianual al Uniunii pentru perioada 2021-2027. Conform propunerii, statele membre ar urma să contribuie la acest buget cu 1,07% din venitul lor naţional brut (1.087 miliarde euro). Bugetul propus se concentrează pe noile priorităţi ale UE, precum acţiunea climatică, cercetarea şi inovarea şi gestionarea migraţiei, dar şi pe finanţarea pentru o politică agricolă reformată şi pentru o politică de coeziune care să sprijine creşterea, se arată pe site-ul preşedinţiei finlandeze, https://eu2019.fi/.

Parlamentul European (PE)

* Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară din PE a aprobat, la 3 decembrie 2019, o rezoluţie care stabileşte propunerile referitoare la poziţia Parlamentului pentru conferinţa ONU privind biodiversitatea din toamna anului viitor (2020). De asemenea, Comisia pentru mediu a mai adoptat o rezoluţie prin care face un apel la reducerea pesticidelor, cu scopul de proteja albinele şi polenizatorii în UE. Ambele rezoluţii vor fi supuse votului în cadrul sesiunii plenare a PE din ianuarie 2020.

* Europarlamentarul Cristian Buşoi a fost ales, la 4 decembrie 2019, preşedinte al Comisiei pentru Industrie, Cercetare şi Energie (ITRE) din Parlamentul European.
Cristian Buşoi este eurodeputat din partea PNL şi membru al Grupului Partidului Popular European (Creştin Democrat), el fiind ales cu 52 de voturi pentru din 58 posibile, celelalte 6 voturi fiind acordate eurodeputatei franceze Joelle Melin, reprezentanta grupului Identitate şi Democraţie din Parlamentul European. Cristian Buşoi preia funcţia care a fost deţinută din luna iulie de Adina Vălean, aleasă apoi comisar european pentru transporturi.

Eurogrupul
* Eurogrupul, care reuneşte miniştrii de finanţe din statele membre ale zonei euro, a discutat, la 4 decembrie 2019, cel de-al patrulea raport privind supravegherea financiară a Greciei şi a ajuns la concluzia că acest stat a luat măsurile necesare pentru a-şi îndeplini angajamentele specifice în materie de reformă prevăzute pentru jumătatea anului 2019. Acest lucru va pregăti terenul pentru deblocarea celei de-a doua tranşe, în valoare de 767 de milioane de euro către Grecia, scrie site-ul consilium.europa.eu/. Eurogrupul este un organism informal în cadrul căruia miniştrii de resort din statele zonei euro discută chestiuni legate de responsabilităţile lor comune în ceea ce priveşte moneda euro.

Europol

 

* La 2 decembrie, Europol a închis 30.506 de nume de domenii de internet care încălcau legislaţia privind proprietatea intelectuală ca urmare a distribuirii de articole false ori piratate în reţea. În timpul investigaţiei au fost arestaţi trei suspecţi, s-au confiscat circa 26.000 de produse de lux, 363 de litri de băuturi alcoolice şi mai multe dispozitive electronice, fiind de asemenea blocate fonduri de peste 150.000 de euro în mai multe conturi bancare şi platforme de plăţi online, scrie site-ul https://www.europol.europa.eu/. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Marina Bădulescu, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 29

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 25-10-2026 11:00

DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)

Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.

Documentare 25-10-2026 10:00

DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)

Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al

Documentare 25-10-2026 08:30

25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile

La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace

Documentare 25-10-2026 08:00

25 octombrie - Ziua Armatei Române

Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î

Documentare 25-10-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie

Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.

Documentare 25-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 octombrie

Este a 298-a zi a anului 2026. Au mai rămas 67 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 43 m și apune la 17 h 15 m. Luna răsare la 16 h 31 m și apune la 05 h 44 m. România revine la ora oficială Timpul Legal Român. Ora 04:00 devine ora 03:00. AGERPRES (Documentare, editor: Hori

Documentare 24-10-2026 23:58

DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (24-25 octombrie)

În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.

Documentare 24-10-2026 10:00

Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)

Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf

Documentare 24-10-2026 09:00

24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)

Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O

Documentare 24-10-2026 08:00

24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)

Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD

Documentare 24-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie

Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal

Documentare 24-10-2026 05:29

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie

Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 23-10-2026 13:52

Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026

Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa

Documentare 23-10-2026 12:00

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai

Documentare 23-10-2026 11:00

Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)

Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant