Zaharia Stancu, poet, prozator, membru titular al Academiei Române, s-a născut la 7 octombrie 1902, în satul Salcia din judeţul Teleorman.

A absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti în 1933, potrivit lucrării ''Membrii Academiei Române / 1866 - 2003'', coordonată de Dorina Rusu (Bucureşti, 2003). În anul absolvirii, a înfiinţat la Bucureşti revista lunară literară ''Azi'', iar doi ani mai târziu a publicat volumul ''Antologia poeţilor tineri''.

A debutat cu articole în ziare locale, apoi cu câteva poezii, în 1920, în săptămânalul bucureştean de prestigiu ''Adevărul literar şi artistic''. Angrenat în lumea gazetărească, din 1934 a început să lucreze în redacţia ziarului ''Credinţa'', apoi, începând cu 1936, ca secretar de redacţie şi reporter la ziarul ''Tempo''.

Între 1937 şi 1939, a editat cotidianul de mare tiraj ''Lumea românească'', iar între 1941 şi 1942, ''Revista română''. După dispariţia acesteia nu a mai lucrat în presă până după 1944, în 1943 fiind internat în lagărul de la Târgu Jiu, din cauza orientării sale antifasciste, experienţă povestită în ''Zile de lagăr'' (1946).

Zaharia Stancu, de vorbă cu cititorii la ''Librăria Noastră''

Foto: Arhiva istorică AGERPRES

Colaborările sale în publicaţiile vremii au fost numeroase, şi înainte, şi după Al Doilea Război Mondial. Publicistica lui Zaharia Stancu se remarcă prin pasiunea cu care atacă fenomenul politic, social şi moral. O parte a fost adunată în volumele ''Secolul omului de jos'' (1946), ''Însemnările şi amintirile unui ziarist: Sarea e dulce şi Cefe de taur'' (1955) ş.a.

A fost deputat în Marea Adunare Naţională (1948-1964), membru al Consiliului de Stat al Frontului Unităţii Socialiste şi membru supleant al C.C. al P.C.R., notează ''Dicţionarul Scriitorilor Români'' (Bucureşti, 2002).

A fost director de reviste literare şi director al Teatrului Naţional din Bucureşti (1946-1952), de mai multe ori preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România (1947, reales în 1966, 1968, 1972), conform ''Membrii Academiei Române / 1866 - 2003''.

Debutul editorial în literatură s-a produs cu volumul de poezii ''Poeme simple'' (1927), care i-a adus, în 1929, Premiul Societăţii Scriitorilor Români.

Lirica sa se caracterizează prin cultul simplităţii şi clarităţii sentimentelor, expuse cu naturaleţe, printre volumele de poezie pe care le-a publicat numărându-se ''Poeme simple'' (1927), ''Albe'' (1937), ''Clopotul de aur'' (1939), ''Pomul roşu'' (1940), ''Iarba fiarelor'' (1941), ''Anii de fum'' (1941), ''Cântec şoptit'' (1971), ''Poeme cu lună'' (1974).

Foto: (c) RADU CRISTESCU / Arhiva istorică AGERPRES

Ca prozator, a debutat cu romanul ''Taifunul'' (1937), urmat de ''Oameni cu joben'' (1941).

Autorul s-a impus în anii de după război cu ''Desculţ'' (1948). Cartea prezintă viaţa chinuitor de grea a ţăranilor din satul de câmpie de la începutul secolului XX, condiţii de trai ce au dus la izbucnirea Răscoalei din 1907. Cel care îşi aminteşte este Darie, un alter-ego al autorului, personaj narator şi, totodată, martor al întâmplărilor, a cărui devenire este urmărită din copilărie până la vârsta adolescenţei.

Criticul literar Cornel Moraru descrie romanul "Desculţ" ca fiind "epopeea unei comunităţi dezumanizate de foame", adăugând: "Momentul epic de vârf îl constituie evocarea răscoalei, cu intuiţia exactă a psihologiei gloatelor ridicate instinctiv la revoltă şi cu unele scene de cruzime bestială" (''Dicţionarul scriitorilor români'', Ed. Albatros, 2002). Scene de coşmar există în carte chiar şi atunci când nu au legătură directă cu răscoala, precum în episodul culesului viei, când ţăranilor li se pune botniţă la gură, precum animalelor.

"Desculţ" este, uneori, comparat cu "Amintirile din copilărie" ale lui Ion Creangă, ambii autori rememorându-şi copilăria. Dacă George Călinescu spunea că la Creangă este reconstituită "copilăria copilului universal", criticul Ion Bălu susţine că Zaharia Stancu evocă existenţa unui "copil fără copilărie".

Romanul "Desculţ" a avut un succes notabil, atât pe plan naţional cât şi internaţional, fiind tradus în 24 de limbi străine, potrivit http://www.viatasiopera.ro.

Au urmat: ''Dulăii'' (1952), ''Rădăcinile sunt amare'' (1958-1959), ''Clopote şi struguri'', ''Printre stele'' şi ''Carul cu foc'', ''Jocul cu moartea'' (1960), ''Pădurea nebună'' (1963) şi ciclul ''Vântul şi ploaia - Vulpea, Frigul, Roza'' 1969).

Pe lângă alte două romane, ''Ce mult te-am iubit'' (1968) şi ''Şatra'' (1971), a mai scris proză scurtă - nuvele şi povestiri: ''Brazdă îngustă şi adâncă'' (1949), ''Pentru viaţă'' (1951), ''Florile pământului'' (1954), ''Iarbă'' (1957), ''Povestiri de dragoste'' (1970) ş.a. Multe din scrierile lui Zaharia Stancu au fost traduse în peste 30 de limbi străine.

La 2 iulie 1955, a fost ales membru titular al Academiei Române. Laureat al Premiului de Stat, a fost distins, în 1971, cu Premiul ''Herder'' al Universităţii din Viena.

A murit la 5 decembrie 1974, la Bucureşti. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Irina Andreea Cristea)