Convenţia pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor a fost adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 18 decembrie 1979, conform https://www.ohchr.org.

A intrat în vigoare sub forma unui tratat internaţional 18 septembrie 1981 după ce a fost ratificat de statul cu numărul 20. Cu prilejul celei de-a zecea aniversări, a Convenţiei în 1989, cel puţin o sută de naţiuni au fost de acord cu prevederile acestui document internaţional. Un număr de 99 de state sunt semnatare ale Convenţiei şi 189 de state sunt părţi la acest document internaţional. România a semnat Convenţia la 4 septembrie 1980 şi a ratificat-o la 7 iunie 1982.

Convenţia a reprezentat încununarea a peste treizeci de ani de eforturi depuse de Comisia Naţiunilor Unite privind Statutul Femeilor, organism înfiinţat în 1946 pentru monitorizarea situaţiei femeilor şi pentru promovarea drepturilor femeilor. Eforturile depuse în promovarea drepturilor femeilor s-au concretizat în numeroase declaraţii şi convenţii, iar între acestea Convenţia pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare împotriva Femeilor este documentul central şi cel mai complet, potrivit sursei citate anterior.

Printre tratatele internaţionale pentru drepturile omului, Convenţia îndeplineşte un rol important în aducerea în centrul preocupărilor privind drepturile omului a părţii feminine a speciei umane. Spiritul Convenţiei este înrădăcinat în obiectivele Naţiunilor Unite: pentru reafirmarea încrederii în drepturile fundamentale ale omului, în demnitate şi în valoarea persoanei umane, în drepturile egale ale femeilor şi bărbaţilor. Documentul subliniază importanţa egalităţii şi cum poate fi obţinută. În acest sens, Convenţia consacră nu doar un tratat internaţional al drepturilor pentru femei, dar şi o agendă pentru acţiune a ţărilor pentru garantarea deţinerii acelor drepturi.

Încă din Preambul, Convenţia admite în mod explicit că ''discriminarea extinsă împotriva femeilor continuă să existe'' şi accentuează că o asemenea discriminare ''încalcă principiile egalităţii drepturilor şi respectului pentru demnitate umană''. Convenţia oferă înţelegere pozitivă principiului egalităţii cerând statelor părţi ''să ia toate măsurile adecvate, inclusiv la nivel legislativ, pentru a asigura dezvoltarea deplină şi progresul pentru femei, cu scopul garantării lor a exercitării şi deţinerii drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pe baza egalităţii cu bărbaţii'', conform Articolului 3 al documentului, indică https://www.ohchr.org.  

Agenda pentru egalitate este inclusă în Convenţie în cuprinsul a 14 articole. În abordarea sa, Convenţia acoperă trei dimensiuni ale situaţiei femeilor. Drepturile civile şi statutul legal al femeilor sunt tratate în detaliu. Statutul juridic al femeilor primeşte atenţie sporită. Îngrijorările asupra drepturilor de bază ale participării politice a femeilor nu au scăzut de la adoptarea Convenţiei privind Drepturile Politice ale Femeilor în 1952, ale cărei prevederi sunt reintegrate în Articolul 7 al Convenţiei pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, potrivit căreia femeile au garantat drepturile de a vota, de a deţine demnităţi publice şi de a exercita funcţii publice. Ceea ce presupune inclusiv drepturi egale pentru femei privind reprezentarea ţărilor lor la nivel internaţional (Articol 8). Convenţia privind naţionalitatea femeilor căsătorite, adoptată în 1957, este integrată în Articolul 9 privind statutul femeilor, indiferent de statutul conjugal.

O altă însemnătate a Convenţiei vizează extinderea înţelegerii conceptului de drepturile omului, pe măsură ce oferă recunoaştere formală pentru influenţarea culturii şi tradiţiei privind restrângerea deţinerii de către de către femei a drepturilor lor fundamentale. Preambulul Convenţiei stipulează că o schimbare în rolul tradiţional al bărbaţilor precum şi rolul femeilor în societate şi în familie este necesar să obţii egalitate deplină a bărbaţilor şi femeilor''. Drept urmare, statele părţi sunt obligate să coopereze pentru modificarea modelelor sociale şi culturale ale conduitei individuale pentru ''eliminarea prejudiciilor şi obişnuinţei şi a tuturor celorlalte practici care se bazează pe ideea inferiorităţii sau superiorităţii a oricăruia dintre sexe sau asupra rolurilor stereotipe pentru bărbaţi şi femei'', potrivit prevederilor incluse în Articolul 5.

Implementarea Convenţiei este monitorizată de Comitetul privind Eliminarea Discriminării împotriva Femeilor (CEDAW). Mandatul Comitetului precum şi gestionarea Tratatului sunt stipulate în prevederile Articolelor de la 17 la 30 în Convenţie. Comitetul este compus din 23 de experţi nominalizaţi de guvernele lor şi aleşi de statele părţi ca indivizi de înaltă ţinută morală şi competenţă în domeniul stabilit de Convenţie''. Funcţia de preşedinte a CEDAW este deţinută în prezent de avocata Hilary Gbedemah din Ghana.

La fiecare patru ani, statele părţi trebuie să transmită un raport naţional Comitetului, indicând măsurile pe care le-au adoptat pentru a pune în practică prevederile Convenţiei. În cadrul sesiunii sale anuale, membrii Comitetului discută pe baza acestor rapoarte cu reprezentanţii guvernelor şi căută împreună cu ei domenii pentru acţiuni suplimentare întreprinse de autorităţile statului respectiv. Comitetul face de asemenea recomandări statelor părţi în chestiuni ce privesc eliminarea discriminării împotriva femeilor.

Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat, la 6 octombrie 1999, Protocolul Opţional la Convenţia pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor care este un acord la prezenta convenţie ce permite statelor părţi să recunoască astfel competenţa Comitetului pentru Eliminarea Discriminării Împotriva Femeilor pentru a lua în considerare şi plângeri de la indivizi în speţe dedicate. Protocolul Opţional a intrat în vigoare la 22 decembrie 2000, potrivit https://treaties.un.org. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Anda Badea)