Ziua internaţională a voluntarilor (ONU)
Anual, la 5 decembrie, este sărbătorită Ziua internaţională a voluntarilor (International Volunteer Day - IVD), reprezentând şansa de a promova voluntariatul, de a încuraja guvernele să sprijine eforturile voluntarilor şi de a recunoaşte contribuţiile acestora la realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă la nivel local, naţional şi internaţional, arată Programul ONU pentru Voluntariat, pe site-ul său www.unv.org.
Tema din acest an a Zilei internaţionale a voluntarilor este ''Voluntar pentru un viitor inclusiv'' şi scoate în evidenţă Obiectivul nr. 10 al Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă ce urmăreşte stabilirea egalităţii - inclusiv includerea - prin voluntariat.
Voluntariatul oferă oportunităţi oamenilor, în special celor care de cele mai multe ori sunt excluşi, pentru un impact concret asupra propriilor lor vieţi dar şi de a juca un rol constructiv în comunităţile lor, oferind ca voluntari timpul şi abilităţile lor. Prin acţiunile de voluntariat, comunităţile din întreaga lume experimentează adesea sentimente de incluziune şi solidaritate consolidată.
''Rolul divers şi dinamic al voluntariatului în promovarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă merită un sprijin puternic din partea guvernelor şi a altor părţi interesate. În această zi internaţională, le mulţumesc voluntarilor pentru eforturile depuse pentru a nu lăsa pe nimeni în urmă'', a declarat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, potrivit www.un.org.
În 2018, tema "Volunteers build Resilient Communities" a marcat eforturile voluntarilor în consolidarea responsabilităţii locale şi a rezistenţei comunităţii în faţa dezastrelor naturale, a stresului economic şi a şocurilor politice. Tema zilei din 2017 - ''Volunteers Act First. Here. Everywhere.'' - a reprezentat o recunoaştere a solidarităţii voluntarilor din întreaga lume, care vin în ajutor oamenilor în momentele cele mai grele, salvând vieţi şi susţinând oamenii să-şi continue viaţa, potrivit www.unv.org. Tema din 2016 a fost ''Aplauze globale - întinde o mână voluntarilor'', iar în 2015, tema ''Lumea ta se schimbă. Tu? Fii voluntar!'' a reprezentat o provocare lansată voluntarilor din întreaga lume de a se implica în implementarea obiectivelor globale, respectiv a Agendei 2030 pentru o dezvoltare durabilă, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 25 septembrie 2015.
Organizaţia Naţiunilor Unite, prin Rezoluţia Adunării Generale nr. 40/212 din 17 decembrie 1985, a invitat guvernele din întreaga lume să marcheze anual, la 5 decembrie, Ziua internaţională a voluntarilor pentru dezvoltare economică şi socială, astăzi, Ziua internaţională a voluntarilor, potrivit www.un.com. Totodată, le-a cerut să ia măsuri pentru a spori gradul de conştientizare cu privire la importanţa contribuţiei serviciului de voluntariat, stimulând astfel cât mai mulţi oameni din toate domeniile să-şi ofere serviciile lor în calitate de voluntari, atât local şi naţional cât şi internaţional.
Mandatat să susţină şi să promoveze acţiunile organizate cu prilejul Zilei internaţionale a voluntarilor la nivel mondial, Programul Naţiunilor Unite pentru Voluntariat (UNV) a fost înfiinţat în 1970. Pe lângă faptul că reuşeşte să mobilizeze mii de voluntari în fiecare în an, în întreaga lume, UNV contribuie la menţinerea păcii şi dezvoltării susţinând recunoaşterea voluntarilor şi a integrării voluntariatului în programele de dezvoltare. Cu sediul la Bonn, UNV este reprezentat la nivel mondial. În 2015 şi 2016 au fost deschise birouri regionale în Bangkok (Asia şi regiunea Pacific), Dakar (Africa Centrală şi de Vest), Nairobi (Africa de Est şi Sud) şi Panama (America Latină şi regiunea Caraibilor) în vederea dezvoltării intervenţiilor regionale pentru a promova pacea şi dezvoltarea prin intermediul voluntariatului.
În cadrul strategic al UNV 2018-2021, UNV prevede o lume în care voluntariatul este recunoscut şi integrat ca mijloc de implicare a oamenilor într-o pace şi dezvoltare durabilă, ajutând astfel societăţile să devină coezive şi stabile, potrivit www.unv.org. Cadrul strategic 2018-2021, se bazează pe cel din 2014-2017, primul cadru strategic de la adoptarea Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, care a urmărit să utilizeze puterea voluntariatului şi a voluntarilor ca mijloc de implementare şi angajament al oamenilor pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.
Anul 2001 a fost proclamat de Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluţia 52/17 din 20 noiembrie 1997, drept Anul internaţional al voluntarilor (IYV), cu scopul de a promova recunoaşterea eforturilor şi a muncii depuse, facilitând crearea unei reţele de comunicare şi promovare a beneficiilor care decurg din activităţile de voluntariat. În 2001, Adunarea Generală a ONU a adoptat o serie de recomandări privind modalităţile prin care guvernele şi sistemul Organizaţiei Naţiunilor Unite ar putea sprijini voluntariatul şi le-a cerut difuzarea largă a acestora, notează www.un.org.
Pe glob sunt aproximativ un miliard de voluntari, care îşi dedică timpul, abilităţile şi pasiunea pentru a face lumea un loc mai bun. Adesea sunt primii care acţionează în momentele de criză. Ei creează legături sociale şi dau glas grupurilor marginalizate şi vulnerabile, contribuind la construcţia de comunităţi rezistente, ajutând oamenii să facă faţă dezastrelor naturale, instabilităţii politice, şocurilor economice şi a altor presiuni. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Cristian Anghelache, editor online: Alexandru Cojocaru)
Specificaţie fot din deschidere: Voluntari ai Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov prezintă, în parcul Alexandru Ioan Cuza din Capitală, metode de acordare a primului ajutor copiilor Centrului de Primire în Regim de Urgenţă pentru Copiii Străzii, Bucureşti, Sector 3, 2018.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 octombrie
Este a 298-a zi a anului 2026. Au mai rămas 67 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 43 m și apune la 17 h 15 m. Luna răsare la 16 h 31 m și apune la 05 h 44 m. România revine la ora oficială Timpul Legal Român. Ora 04:00 devine ora 03:00. AGERPRES (Documentare, editor: Hori
DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (24-25 octombrie)
În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf
24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)
Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie
Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant













