Cel mai mare critic literar român, George Călinescu, spunea, în volumul "Viaţa lui Ion Creangă" (1938), că marele povestitor născut la Humuleşti este "o expresie monumentală a naturii în ipostaza ei istorică ce se numeşte poporul român sau, mai simplu, este poporul român însuşi, surprins într-un moment de genială expansiune...''.

''Limba lui Creangă este sufletul povestitorului, în măsura în care şi acesta se aşază ca vorbitor în mijlocul ascultătorilor, şi, totodată, sufletul eroilor săi. Naraţiunea are două realităţi concentrice: întâi pe aceea a povestitorului, care stârneşte hazul şi mulţumirea prin chiar prezenţa lui, cum se întâmplă cu actorul şi cu oratorul, apoi pe aceea a lumii din naraţiune. Nici Amintirile şi cu atât mai puţin Poveştile nu sunt opere propriu-zise de prozator, valabile în neatârnare, ci în părţi narate dintr-o întocmire dramatică cu un singur actor, monologica. Creangă este aci povestitor de basme, aci actor de compuneri ce intră în definiţia veche a nuvelei", spunea Călinescu.

El adăuga: ''Scriitori precum Creangă nu pot apărea decât acolo unde cuvântul e bătrân şi echivoc şi unde experienţa s-a condensat în formule nemişcătoare. Era mai firesc ca un astfel de prozator să răsară peste câteva veacuri, într-o epocă de umanism românesc. Născut cu mult mai devreme, Ion Creangă s-a ivit acolo unde există o tradiţie veche şi deci o specie de erudiţie, la sat, şi încă la satul de munte, de dincolo de Siret, unde poporul e neamestecat şi păstrător''.

Despre Ion Creangă, "Dicţionarul Scriitorilor Români" (Editura Fundaţiei Culturale Române, 1995) aminteşte că George Călinescu, în inegalabila monografie pe care i-o dedică, face din el un personaj, o legendă.

Foto: (c) Arhiva istorică AGERPRES - George Călinescu, critic, istoric literar, scriitor şi publicist român, 1952

"Adevărul e că un artist precum Creangă se iveşte o singură dată în istoria unui popor, şi atunci numai într-un moment de graţie. Este fără îndoială genial, ca orice scriitor despre care se poate spune că are simţul genial instinctiv al limbii şi al etosului popular nealterat. Opera sa este expresia uimitoare a bunului-simţ şi a unui suflet elementar, încremenit în formule neschimbătoare, eterne. În totul, un spectacol de măreţie simplă inanalizabilă", scrie volumul citat.

Tot George Călinescu scria, conform "Dicţionarul general al literaturii române" (2004): "Plăcerea stârnită de audiţia scrierilor lui Creangă e de rafinament erudit. (...) Creangă e un umanist al ştiinţei săteşti, scoţând din erudiţia lui un râs gros, fără a fi totuşi un autor vesel prin materie. Conţinutul poveştilor şi al amintirilor este indiferent în sine, ba chiar apt de a fi tratat liric ori fantastic, veselă este hohotirea interioară, setea nestinsă de vorbe, sorbite pentru ele însele, dintr-o voluptate strict intelectuală".

Referindu-se la "Amintiri din copilărie", Călinescu spunea: "În ele este simbolizat destinul oricărui copil: de a face bucuria şi supărarea părinţilor şi de a o lua şi el pe-ncetul pe acelaşi drum pe care l-au luat şi-l vor lua toţi. În Amintirile lui Creangă nu este nimic individual, nimic cu caracter de confesiune ori de jurnal care să configureze o complexitate sufletească nouă. Creangă povesteşte copilăria copilului universal. (...) În materie de emoţii, cazul lui Creangă e mai simplu. Nu are de spus despre copilărie mai mult decât alţii. Chiotul lui este însă mai plin, sonor ca o voce minunată distinsă într-o gloată, şi se rezumă la: 'Şi, Doamne, frumos era pe atunci...' (...) Creangă este o expresie monumentală a naturii umane în ipostaza ei istorică ce se numeşte poporul român, sau, mai simplu, e poporul român însuşi, surprins într-un moment de genială expansiune".

Tudor Vianu, alt critic literar important al literaturii române, îl consideră pe Ion Creangă un scriitor român "de extracţie rurală", afirmând: "Funcţiunea literară fusese asumată, până către 1870, în literatura română, de scriitori proveniţi din lumea boierească, trăind în formele ei de viaţă şi orientându-se după gusturile ei. Junimea este şi ea prin compunere şi îndrumare, o societate aristocratică. Totuşi, prin Junimea se produce primul gest de transmitere a direcţiei literare unor scriitori de extracţie rurală; fenomen de mare însemnătate, a cărui nesocotire ar lăsa neexplicată întreaga dezvoltare ulterioară a literaturii noastre. Dar pe când noii scriitori de acum sau de mai târziu, un Eminescu, un Slavici, un Coşbuc, sunt oameni de cultură, formaţi sub influenţe filozofice sau umaniste şi trăind în genere în alte forme de viaţă decât ale poporului, aşa încât expresia acestuia ia la ei forma unei întoarceri romantice către obârşii sau a unei norme menite să evite scriitorului tragedia dezrădăcinării, Creangă este un rural autentic, fără romantismul ruralităţii şi fără vreuna din complicaţiile sufleteşti ale smulgerii din rădăcini. Cazul lui este din această pricină unul din cele mai rare. Priviţi în perspectiva marilor linii de direcţie ale literaturii noastre, nici Delavrancea, nici Vlahuţă, nici Iosif, nici Cerna, nici Goga, nici chiar Sadoveanu nu apar atât în succesiunea lui Creangă, cât în aceea a lui Eminescu".

"Gesturile tipice ale creaţiei tuturor acelora sunt nostalgia, întoarcerea, protestul, revendicarea, aspiraţia către o lume pe care au părăsit-o, dar către care se doresc înapoi, pe care o resimt mai curată şi mai bună. Nimic din toate acestea la Creangă. Povestitorul este adânc înfipt în lumea lui, aşa încât el o poate descrie fără duioşii retrospective, fără sentimentalitate, cu realism robust şi umor împăcat. Nostalgiile lui Creangă, articulate de câteva ori în Amintiri, au un sens individual, nu social; ele îl poartă către lumea copilăriei, nu către aceea a clasei sociale, pe care el ar fi părăsit-o. Într-un anumit sens, s-ar putea spune că Ion Creangă este cel mai puţin 'semănătorist' dintre scriitorii noştri", scria Tudor Vianu, potrivit site-ului crispedia.ro.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO - Academicianul Eugen Simion, 2019

Academicianul Eugen Simion a descoperit în Creangă "nu numai figura jovială, pe care am moştenit-o din interpretările anterioare, umoristul de calitate, ci şi un moralist foarte sever, cu cruzimi neaşteptate care, de multe ori, scapă la lectură pentru că sunt înfăţişate în stilul lui caracteristic".

"Biografia lui Creangă e creată de opera lui. Cazul lui Creangă este totuşi mai complicat pentru că nu numai opera se substituie vieţii sale, dar şi viaţa lui începe să se identifice tot mai mult cu opera sa. O dublă comunicare, aşadar, o dublă substituire, o sinteză, în cele din urmă, pe care este greu s-o mai separi. Cine pe cine povesteşte? Cine pe cine creează la infinit? Ce datorează Amintirile din copilărie povestitorului (...) care, mâhnit de urâciunea vieţii, începe să evoce cu nostalgie lumea prin care a trecut şi în ce măsură, scriind, autorul se alcătuieşte pe sine şi scrie, în fond, o autobiografie verosimilă?", scria Eugen Simion, conform site-ului crispedia.ro. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Roxana Mihordescu, editor online: Adrian Dădârlat)