Regizor, scenarist şi grafician, Ion Popescu-Gopo s-a născut la Bucureşti, în ziua de 30 aprilie 1923.

S-a afirmat ca desenator, caricaturist, ilustrator de carte. Primele sale încercări în filmul de animaţie datează din anii '40, la Oficiul Naţional Cinematografic. După 1950, devine principala personalitate a filmului de animaţie din România acelor ani, activând în cadrul Studiourilor Buftea şi Animafilm, potrivit ghidului "1234 cineaşti români" (Cristina Corciovescu şi Bujor Rîpeanu, Ed. Ştiinţifică, 1996).

A fost preşedinte al Asociaţiei Cineaştilor din România (1968-1989), iar în perioada 1969-1972 a fost vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Filmului de Animaţie şi director al secţiei de film şi televiziune din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Din 1956 abordează, ca scenarist, regizor şi, ocazional, interpret sau compozitor, filmul de ficţiune cu actori, printre care: "Fetiţa mincinoasă", debut premiat la Damasc în 1956; "S-a furat o bombă" - 1961; "Paşi spre lună" (1963); "De-aş fi... Harap-alb" - 1965, premiat la Mamaia şi Moscova în 1965; "Povestea dragostei" - 1976; "Maria-Mirabela" - 1981; "Maria şi Mirabela în Tranzistoria" - 1988 (în ultimele două filme Gopo apare ca interpret al personajului Moş Timp).

Însă filmele de desen animat au fost cele care i-au adus faima naţională şi internaţională, prin originalitatea ideilor, prin umor şi lirism, prin meditaţia asupra condiţiei umane. Personajul emblematic pentru creaţia lui Gopo este un umanoid nud cu linii simple, cunoscut ca "Omuleţul lui Gopo" ("Scurtă istorie", "7 arte", "Homo sapiens").

Pelicula de animaţie "Scurtă istorie" a primit Premiul Palme d'Or pentru scurtmetraj la Festivalul Internaţional al Filmului de la Cannes din anul 1957, conform www.festival-cannes.fr. "Filmul (lui Popescu-Gopo) acumulează în zece minute idei poetice, într-o povestire umoristică plină de ritm şi imaginaţie. Este foarte important că filmul său nu datorează cu rigurozitate nimic nici lui Disney, nici lui Grimault, nici şcolii cehoslovace, nici celei sovietice. Acest filmuleţ a fost la Cannes o descoperire care trebuia semnalată prin strălucirea unui mare premiu", scria Georges Sadoul citat de www.icr.ro.

Un an mai târziu, filmul de animaţie "7 arte" realizat de acelaşi Ion Popescu-Gopo a câştigat marele Premiu la Festivalul de Film de la Tours, Franţa.

Animaţiile lui Ion Popescu-Gopo cuprind peste 50 de premii pe diferite meridiane ale lumii: Oberhausen (1958), Moscova (1958) pentru "Scurtă istorie"; San Francisco şi Karlovy Vary (1960) pentru "Homo Sapiens"; "Premiul de onoare" Mamaia (1966) şi Leipzig (1969) pentru "Sărutări"; numeroase premii ale Asociaţiei Cineaştilor din România (1978 - "Ecce Homo", 1979, 1981, 1982 - "Quo vadis", 1983, 1986 - "Homo Faber", 1987 - "Amprenta").

În 1985, ACIN i-a acordat Premiul pentru întreaga activitate. A fost ales membru de onoare al Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film.

A murit la 29 noiembrie 1989, la Bucureşti, în urma unui atac de cord.

În onoarea cineastului Ion Popescu-Gopo, în 2007 au fost înfiinţate Premiile Gopo, la împlinirea a 50 de ani de când acesta a obţinut Premiul Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes. Trofeul are forma omuleţului lui Gopo, sculptura fiind realizată de Adrian Ilfoveanu.

Premiile Gopo sunt acordate pentru aproximativ 20 de categorii, printre care: Cel mai bun film de lungmetraj; Cel mai bun regizor (film de lungmetraj); Cel mai bun scenariu (film de lungmetraj ficţiune); Cel mai bun actor, respectiv Cea mai bună actriţă (film de lungmetraj ficţiune); Cea mai bună imagine; Cel mai bun montaj; Cel mai bun film de debut; Premiul "Tânără speranţă", Cel mai bun film european (dintre cele distribuite în România în anul precedent), potrivit premiilegopo.ro. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Doina Lecea, editor online: Simona Aruştei)