Academicianul Liviu Constantinescu s-a născut la 26 noiembrie 1914, în ''Ighişdorful român'', astăzi Ighişul Vechi, sat aflat în actualul judeţ Sibiu, la sud de Mediaş.

"Eminent profesor şi cercetător ştiinţific, cofondator al Şcolii româneşti de Geofizică, împreună cu profesorul Sabba S. Ştefănescu" - evidenţia articolul "Liviu Constantinescu: o sută de ani de la naştere" publicat în Curierul de Fizică (nr. 77, septembrie 2014).

A fost membru corespondent (din 1963) şi membru titular (din 22 ianuarie 1990) al Academiei Române; preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Geonomice a Academiei Române (1990-1994). Discursul său de recepţie s-a intitulat "Sinergismul în cercetările geonomice" (17 aprilie 1992), conform dicţionarului "Membrii Academiei Române 1866/2003", Dorina N. Rusu (Bucureşti, 2003).

A absolvit Liceul Principele Nicolae la Sighişoara şi Secţia de Fizică a Facultăţii de Ştiinţe, Bucureşti, în 1935, luându-şi licenţa în ştiinţe fizico-chimice. În 1941, şi-a susţinut teza de doctorat "Potenţiale disruptive în vapori de hidrocarburi", eloborată sub îndrumarea Profesorului Eugen Bădărău, conform articolului citat. În 1959, a obţinut titlul de doctor docent.

A devenit un apreciat fizician teoretician, în urma unor multiple specializări (geomagnetism la Potsdam - 1944 şi Praga - 1946) şi a activităţii didactice susţinute: asistent la Facultatea de Ştiinţe (1937-1942), conferenţiar de geofizică la Institutul de Mine (1949-1957), profesor la Institutul de Petrol, Gaze şi Geologie (1957-1973) şi la Universitatea din Bucureşti (1973-1975), prorector al Institutului de Petrol, Gaze şi Geologie (1969-1971); profesor consultant la Universitatea din Bucureşti (1975-1997). A obţinut titlul de doctor în Fizică la Scuola Normale Superiore din Pisa (1973).

Biografia publicată în Curierul de Fizică evidenţiază că "în 1941 Liviu Constantinescu este trimis pe frontul de Est. Datorită unei permisii norocoase scapă de încercuirea de la Cotul Donului". În plus, cariera sa pe teritoriul naţional a suferit atunci când "regimul comunist din România l-a demis abuziv din Facultatea de Fizică", continuându-şi cariera academică la Heidelberg, Pisa şi München.

A fost primul director (1943-1958) al Observatorului Geofizic din pădurea Surlari, lângă lacul Căldăruşani, la circa 35 km nord de Bucureşti. "Când, la sfatul profesorului Eugen Bădărău, Liviu Constantinescu schimbă preocupările de fizica plasmei cu domeniul nou al geofizicii ''ce se dezvolta rapid din interese economice şi militare'', el îşi asumă organizarea funcţionării Observatorului geomagnetic Surlari, situat, din motive ştiinţifice, departe de alte aşezări. Îşi asumă, totodată, strămutarea familiei sale, de la Bucureşti în acest loc izolat, ''în rămăşiţele Codrului Vlăsiei'', aproape de Mănăstirea Căldăruşani, amintea expunerea "Liviu Constantinescu, omul. O prietenie adevărată", semnată de Rodica Marchidan şi publicată în revista menţionată. ''Pe o parcelă îngrădită de lângă casa pădurarului a fost instalată subteran aparatura, iar în clădirea laboratoarelor s-au instalat, ca nişte colonişti în vestul sălbatic, soţii Constantinescu. Cei doi asigurau acestui loc relativ ferit de agitaţia destructivă a lumii din jur, caracterul unui început de civilizaţie şi de farmec'', povestea Radu Grigorovici, la 7 decembrie 1997, la Biserica Visarion din Bucureşti, la despărţirea de prietenul său, Liviu Constantinescu.

"A ales calea mai spinoasă, de a conduce un observator în curs de construcţie şi echipare cu aparatură geomagnetică modernă, oferită de către Observatorul geofizic de la Potsdam", evidenţia articolul "Academicianul Liviu Constantinescu, un savant de renume internaţional în slujba neamului său - fapte, amintiri, reflexii" publicat în revista amintită. În perioada directoratului la Observatorul geofizic Surlari s-au remarcat preocupările pentru "morfologia generală şi trăsături specifice ale furtunilor magnetice; prelucrarea şi interpretarea datelor gravimetrice şi magnetice, cu o atenţie specială asupra continuării analitice în semispaţiul inferior al câmpurilor potenţiale''.

Din 1949, Liviu Constantinescu a reluat activitatea în învăţământul superior pentru cursurile de prospecţiuni gravimetrice, prospecţiuni magnetice şi prospecţiuni radiometrice (metodele câmpurilor naturale). În perioada 1949-1957 a predat aceste cursuri la Institutul de Geologie şi Tehnică Minieră din Bucureşti (din 1952, denumit Institutul de Mine).

A lăsat contribuţii de mare valoare în gravimetrie şi prospecţiuni gravimetrice, geomagnetism şi prospecţiuni gravimetrice, prospecţiuni magnetice, radiometrie şi fizica globului, asupra cadrului conceptual modern al tratamentului datelor de observaţie ale câmpurilor geofizice, distribuţiei şi variaţiilor în timp ale câmpului geomagnetic, interpretării anomaliilor câmpurilor geofizice potenţiale, în domeniul seismologiei şi seismotectonicii - mecanismul focal de producere a cutremurelor de pământ, harta seismotectonică a teritoriului românesc.

Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc în peste 100 de cărţi, studii, articole, comunicări, între care: "Etudes de geophysique pure et appliquee (1950); ''Prospecţiuni geofizice'' (2 vol., 1964-1965); ''Integrarea informaţiilor seismologice şi gravimetrice pentru studiul structurii scoarţei terestre în România'' (1967), ''Posibilitatea variaţiei în timp a suprafeţei Mohorovici'' (1968); ''Noi metode de cercetare a Pământului la mare adâncime'' (1971), ''Fenomene precursoare cutremurelor de pământ'' (1972), ''Mesaje ale Pământului în descifrări actuale'' (1974), ''An extreme Romanian earthquake and its wider geonomical setting'' (1978), ''Cutremurele din Vrancea în cadru ştiinţific şi tehnologic'' (1985, în colab.) şi altele, conform surselor citate.

A primit titlul de membru honoris causa al Asociaţiei Geofizicienilor Maghiari (1964). În forurile internaţionale şi naţionale a mai deţinut funcţiile: vicepreşedinte al Uniunii Internaţionale de Geodezie şi Geofizică (1969-1971), vicepreşedinte al Comisiei Seismologice Europene (1972-1976), preşedinte, prin rotaţie (1971-1975) al Comitetului de coordonare a Proiectului PNUD-UNESCO pentru studiul seismicităţii regiunii balcanice (1970-1977), preşedinte fondator al Societăţii Române de Geofizică (1990-1995), secretar general, apoi vicepreşedinte şi preşedinte al Comitetului Naţional Român de Geodezie şi Geofizică şi preşedinte al Comitetului Naţional Român pentru Programul Internaţional Geosferă - Biosferă (1991-1997), ambele din cadrul Academiei Române.

Liviu Constantinescu a murit la 29 noiembrie 1997, la Saint-Louis, Alsacia, Franţa, conform volumului "Membrii Academiei Române 1866/2003". AGERPRES/(Documentare - Roxana Mihordescu, editor: Cristian Anghelache, editor online: Simona Aruştei)