Actorul Ştefan Radof s-a născut la 1 decembrie 1934, la Buftea, judeţul Ilfov, fiind fiul lui Ion Radof (Ioan Radov născut în Basarabia), mic negustor în Bucureşti, şi al Mariei Radof.

A urmat cursul inferior al Colegiului Naţional ''Sfântul Sava'', înscriindu-se apoi la o şcoală profesională cu profilul comerţ. După un examen de diferenţă, a urmat şi a absolvit ultimii doi ani, în 1952, ai Şcolii Medii de Comerţ Exterior Nr. 2, din Bucureşti, după care a fost repartizat ca funcţionar la BNR-Ploieşti, potrivit www.cinemagia.ro şi www.taifasuri.ro.

În timp ce tatăl său era condamnat la muncă silnică la Canal, fiind arestat în 1952, Ştefan Radof a fost şi el arestat şi condamnat, în 1953, de Tribunalul Militar teritorial 2, la cinci ani de muncă silnică. A fost eliberat în 1958. A devenit student al Institutului de Teatru în acelaşi an, dar după trei săptămâni a fost exmatriculat, în urma descoperirii dosarului său. A lucrat ca muncitor în halele Obor, apoi ca funcţionar comercial.

A fost admis la Institutul de Teatru, în toamna anului 1960, graţie maestrului Radu Beligan şi a rectorului facultăţii, maestrul Costache Antoniu, la a cărui clasă a şi absolvit în 1964. În 1962 s-a căsătorit cu Doina Hossu, profesoară de fizică şi matematică.

Şi-a început cariera la teatrul din Piatra Neamţ. Însă în toamna lui 1965, s-a prezentat la concursul organizat de teatrul C.I. Nottara, condus în acea vreme de Horia Lovinescu. A rămas devotat acestui teatru, unde timp de 31 de ani (s-a pensionat în 1996) a interpretat multe roluri apreciate de public, în spectacole ca: ''Svejk în Al Doilea Război Mondial'' de Bertolt Brecht; ''Fii cuminte, Cristofor'' de Aurel Baranga; ''Mizerie şi nobleţe'' de Eduardo Scarpetta; ''Poveşti şi amintiri'' de Ion Creangă; ''Staţia de autobuz'' de William Inge; ''Omul care şi-a pierdut omenia'' de Horia Lovinescu; ''Medeea'', ''Antigona'' de Jean Anouilh; ''Petru Rareş'' de Horia Lovinescu; ''Viziuni flamande'' de Michel de Ghelderode; ''Cafeneaua cameleonilor'' de Dorin Moga; ''Bărbaţi fără neveste'' de Neil Simon; ''Bună seara, domnule Wilde!'' de Oscar Wilde; ''Fântâna Blanduziei'' de Vasile Alecsandri; ''O, Memphis'' de Edward Albee; ''Aici a dormit George Washington'' de Hart Moss; ''Paradisul'' de Horia Lovinescu; ''Hamlet'' de William Shakespeare; ''Corrida'' de Alfonso Sastre; ''Barbarii'' de Maxim Gorki; ''Henric al IV-lea'' de William Shakespeare; ''Micul infern'' de Mircea Ştefănescu; ''Audienţă la consul'' de Ion Brad; ''Timon din Atena'' de William Shakespeare; ''Cinci romane de amor'' de Teodor Mazilu, ''Scoica de lemn'' de Fănuş Neagu; ''Sfântu Mitică blajinu'' de Aurel Baranga; ''Copiii soarelui'' de Maxim Gorki; ''Calandria'' de Bernardo Bibienna; ''Variaţiuni pe tema dragostei'' de Aliosin Samuil; ''Ultimul bal'' de Ion Brad; ''Livada de vişini'' de Anton Pavlovici Cehov; ''Taifun'' de Tzao Yui; ''Un regat pentru un asasin'' de Peter Karvas; ''Nora (Casa cu păpuşi)'' de Henrik Ibsen; ''Petrecere într-un pian cu coadă'' de Mihai Ispirescu; ''Titanic vals'' de Tudor Muşatescu; ''Soţul păcălit'' de Moliere; ''Nemuritorul'' de Gheorghe Săsărman; ''Platonov'' de Anton Pavlovici Cehov etc., potrivit www.nottara.ro.

Foto: (c) Armand Rosenthal / Arhiva istorică AGERPRES

Ştefan Radof a avut roluri importante şi în film, dar şi în televiziune şi la radio.

Din filmografia sa amintim: ''Prea mic pentru un război atât de mare'' (1970, regia Radu Gabrea), ''Adio, dragă Nela'' (1972, regia Cornel Todea), ''Dincolo de nisipuri'' (1973, regia Radu Gabrea), ''Un zâmbet pentru mai târziu'' (1974, regia Alexandru Boiangiu), ''Livada de vişini'' (1975, adaptare TV, regia Cornel Todea), ''Pasărea speranţei'' (1976, adaptare TV a piesei lui Radu Theodoru, regia Domniţa Munteanu), ''Oaspeţi de seară'' (1976, regia Gheorghe Turcu), ''Nunta însângerată'' (1976, adaptare TV după drama lui Federico Garcia Lorca, regia Timotei Ursu), ''Războiul Independenţei'' (1977, serial TV, regia Doru Năstase, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Vitanidis), ''Vlad Ţepeş'' (1979, regia Doru Năstase), ''Ultima frontieră a morţii'' (1979, regia Virgil Calotescu), ''În aşteptarea lui Lefty'' (1979, adaptare TV după piesa lui Clifford Oddets, regia Cornel Popa), ''Cine iubeşte şi lasă'' (1982, regia Gheorghe Turcu), ''Pădurea de fagi'' (1986, regia Cristina Nichituş), ''Balanţa'' (1992, regia Lucian Pintilie), ''Inelul cu briliant'' (1993, serial TV, regia Silviu Jicman), ''Oglinda'' / ''Începutul adevărului'' (1994, regia Sergiu Nicolaescu), notează lucrarea ''1234 Cineaşti români'' (Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1996) şi www.cinemagia.ro.

Talentul şi dăruirea sa au fost răsplătite cu numeroase premii: Premiul ATM şi al criticii (1980, 1982, 1984, 1986), laureat al festivalului de film de la Lucarno pentru rolul din filmul ''Prea mic pentru un război atât de mare'', laureat al festivalurilor de teatru de la Nancy (Franţa, 1969), Arhus (Danemarca, 1970), Guanahato (Mexic, 1978), Plovdiv (Bulgaria, 1999).

Între 1990-1994 a fost profesor asociat la Academia de Teatru şi Film, iar între 1996-2000, la Universitatea Hyperion.

A publicat cinci volume de versuri - ''Casca de foc'' (1972), ''Iris'' (1976), ''Statui în iarbă'' (1983), ''Şoimul în iarnă'' (1994), ''Efectul de seră'' (2002), ''Balade, Doamnelor, balade'' (2008); schiţe, eseuri, scenarii - ''Enigma din testament'', după nuvela ''Morminte'' de Mihail Sadoveanu, ''Inelul cu briliant'' după romanul ''Amândoi'' de Liviu Rebreanu şi ''Crocodilul'' după Dostoievski.

Ştefan Radof s-a implicat şi în activitatea civică şi politică, ca membru fondator al Alianţei Civice şi al Partidului Alianţei Civice (PAC) şi ca senator din partea Convenţiei Democratice din România în legislatura 1991-1996.

A fost membru al Uniunii Naţionale Teatrale din România (UNITER) şi al Uniunii Scriitorilor din România (USR), dar şi al Asociaţiei foştilor deţinuţi politici din România (AFDPR).

În 2004, Preşedinţia României i-a conferit Ordinul Naţional ''Steaua României'' în grad de Cavaler, în semn de apreciere pentru îndelungata şi fructuoasa activitate artistică, pentru dăruirea şi talentul puse în slujba artei spectacolului şi a teatrului românesc, potrivit https://canord.presidency.ro/.

Maestrul Ştefan Radof a încetat din viaţă la 28 martie 2012. AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Daniela Juncu)