Pianist, compozitor şi pedagog, Anton Rubinstein, fondator al Conservatorului din Sankt-Petersburg, s-a născut la 28 noiembrie 1829 la Vîkvatinţî, Rusia. A început studiul pianului cu mama sa, apoi a lucrat cu A. Villoin, notează lucrarea ''Dicţionar de Mari Muzicieni'' (Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2006).

A realizat, începând din 1840, turnee în întreaga Europă. A lucrat cu Siegfried Dehn la Berlin unde i-a întâlnit pe Mendelssohn, Liszt, Chopin. O primă perioadă creatoare a cuprins mai multe opere pe subiecte ruse "Dimitri Donskoi" (Sankt Petersburg, 1852); "Răzbunarea", după Lermontov (1852); "Vânătorii siberieni" (Weimar, 1854), în care s-a străduit, fără a reuşi, să imite stilul naţional rus. El nu se va recunoaşte decât în tradiţia formelor germanice. A doua simfonie a sa, "Oceanul", influenţată considerabil de Schumann şi Mendelssohn (1851, revăzută 1863 şi în jur de 1880) este o lucrare de o valoare mult mai mare. Din aceeaşi perioadă (1850-1854) datează trei din cele cinci concerte ale sale pentru pian.

Anton Rubinstein s-a impus, de la sfârşitul anilor 1850, ca animator al activităţii muzicale. A înfiinţat la Sankt Petersburg, o Academie de cânt (1858) şi mai ales Societatea muzicală rusă, care a fost în scurt timp transformată în conservator (1862). Conservatorul din Sankt Petersburg a fost prima instituţie de acest gen din Rusia. Rubinstein s-a opus din acel moment tendinţei naţionaliste a Grupului celor cinci, proclamând necesitatea unui învăţământ academic în manieră occidentală. A fost director şi profesor al Conservatorului până în 1867, iar printre elevii lui s-a aflat Ceaikovski. A părăsit acest post în 1867 şi timp de 20 de ani s-a ocupat intens de cariera sa muzicală şi de activităţile componistice.

Una dintre creaţiile sale, care a rezistat cel mai bine trecerii timpului este opera "Demonul" după Lermontov (Sankt-Petersburg, 1875). În 1879, a compus o operă autentică "Neron" (Hamburg, 1879), care s-a bucurat de un oarecare succes.

În 1885-1887, ciclul de "concerte istorice" pe care l-a susţinut în diferite capitale europene (Berlin, Londra, Paris, Viena), dar şi la Sankt-Petersburg şi Moscova, a contribuit, între altele, la a face cunoscut repertoriul pentru pian creat de şcoala rusă. În 1887 şi-a reluat postul de director şi profesor la Conservator, care s-a aflat sub conducerea marelui muzician Nicolai Rimski-Korsakov, începând din 1871.

Rubinstein a susţinut în 1888-1889, un ciclu de cursuri consacrat istoriei repertoriului pianistic, pe care l-a ilustrat cu interpretarea a mai mult de 800 de lucrări, de la reprezentanţii secolului al XVI-lea până la Liszt. A părăsit Conservatorul în 1891 şi a trăit la Dresda, până în 1894, dar s-a reîntors în Rusia.

Imensul merit al lui Rubinstein a fost acela de a fi impus în Rusia un învăţământ muzical oficial de înalt nivel, sarcină în care a fost secondat activ de fratele lui, Nicolai Rubinstein, şi de a fi pus bazele unei tradiţii pianistice ruse, slujind drept legătură între stilul lui Liszt şi cel al lui Ceaikovski şi Rachmaninov. ''Grupul celor cinci'' a fost contragreutatea sa, Rubinstein asigurând şcolii ruse echilibrul între autenticitatea naţională şi meşteşugul clasic.

13 opere, cinci opere sacre şi oratorii, dintre care "Sulamith" (1883), şase simfonii, cinci concerte pentru pian, numeroase lucrări pentru pian solo, melodii, muzică de cameră, reprezintă catalogul creaţiilor sale considerabile. O mare parte a acestora a fost uitată, însă unele lucrări, mai valoroase au rezistat; ciclul de melodii ''Cântece persane'' (1854), se regăsesc în numeroase pagini vocale şi simfonice din ''Demonul. Simfonia a II-a'', ''Oceanul'', '''Concertul nr. 4 pentru pian'' (1864), ''Cvintetul pentru pian şi suflători'' (1855, revăzută 1860), toate într-un stil integral occidental, nu sunt cu nimic mai puţin reuşite incontestabile.

Anton Rubinstein a murit la 20 noiembrie 1894. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Gabriela Badea)