Romancierul, dramaturgul şi criticul literar Andre Gide, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1947, s-a născut, la 22 noiembrie 1869, la Paris, într-o familie de hughenoţi din sudul Franţei.

A urmat cursuri la École Alsacienne din Paris însă au fost întrerupte de lungi şederi în sud, unde a fost instruit de către tutori particulari, potrivit www.nobelprize.org. O perioadă a locuit în Rouen apoi a revenit la Paris la École Alsacienne pentru a-şi pregăti examenul de bacalaureat pe care l-a luat în 1889. În perioada care a urmat şi-a dedicat viaţa scrisului, muzicii şi călătoriilor.

Din romanul său "Les Nourritures terrestres" (1897), cea mai bună carte a lui, a vândut câteva sute de exemplare. După război, având la dispoziţie publicaţia "La Nouvelle Revue Francaise", al cărui fondator a fost, a reuşit să se impună, devenind mentorul spiritual a două generaţii. Având un spirit extraordinar de analiză psihologică a scris eseuri şi romane în care a reflectat variate aspecte ale descompunerii morale a burgheziei timpului său, potrivit volumului "Istoria literaturii franceze" (Editura Ştiinţifică, 1970).

Dintre scrierile sale amintim: "Les Cahiers d'Andre Walter" (1891), "Les Nourritures terrestres" (1897), "L' Immoraliste", "La Porte etroite" (1909), Le Retour de l'enfant prodigue (1912), "Les Caves du Vatican" (1914), "La Symphonie pastorale" (1919), trilogia "L'Ecole des femmes", "Robert" şi "Genevieve" (1929-1936). Singura carte pe care el a numit-o roman a fost "Les Faux-Monnayeurs" (1925). Au mai urmat povestirile autobiografice: "Si le grain ne meurt" (1926), "Journal" (1932).

Andre Gide a început prin a fi simbolist şi i-a trebuit suficient timp pentru a se elibera de această influenţă. Fără să atingă o formă clasică, stilul său se păstrează în limite destul de personale. A cultivat gustul pentru construcţii ciudate, arhaisme sau neologisme.

A murit la 19 februarie 1951. AGERPRES/(Documentare - Suzana Cristache Drăgan, editor: Liviu Tatu, editor online: Ady Ivaşcu)