ROMÂNI CELEBRI: Fostul fotbalist şi antrenor Mircea Lucescu
Mircea Lucescu s-a născut la 29 iulie 1945, la Bucureşti. Şi-a început cariera de jucător în 1961, la Şcoala Sportivă nr. 2 Bucureşti. După doi ani, a fost transferat la Dinamo Bucureşti (1963-1965), perioadă în care debutează în prima divizie de fotbal, potrivit lucrării "Enciclopedia Educaţiei Fizice şi Sportului din România" - Volumul II (Bucureşti, Ed. Aramis, 2002).
Între 1965-1967 a jucat în eşalonul secund la Ştiinţa Bucureşti (fostă şi actuală Sportul Studenţesc), după care a revenit la Dinamo, echipă unde a evoluat până în 1977 şi la care a obţinut cele mai mari succese din cariera de jucător: cinci titluri de campion al României (1964-1965, 1970-1971, 1971-1972, 1974-1975, 1976-1977) şi o Cupă a României (1967-1968).
Şi-a încheiat cariera de jucător la Corvinul Hunedoara (1977-1981). A avut 360 de prezenţe în prima divizie, marcând 78 de goluri.
Jucător de atac, extremă dreaptă veritabilă, Mircea Lucescu a fost selecţionat de 70 de ori în prima reprezentativă a ţării, notează sursa citată. În 1966, debutează în echipa naţională ca jucător în eşalonul secund. Este, apoi, unul dintre componenţii de bază şi căpitan al reprezentativei noastre participantă la CM din Mexic - 1970 şi la CE din 1972, când fotbaliştii tricolori s-au calificat în sferturile de finală. În 1974, a doborât recordul celor 48 de prezenţe în echipa naţională (deţinut, timp de 35 de ani, din 1939, de celebrul Iuliu Bodola), ajungând la 70 de selecţii în prima reprezentativă.
În toamna anului 1981, se retrage din activitatea competiţională, după care a început activitatea de antrenorat la Corvinul Hunedoara. A reuşit, chiar din primul an, promovarea în Divizia A cu această echipă, pentru ca în anii următori să se claseze pe locul 3 în clasament, ceea ce i-a permis participarea în cupele europene.

Mircea Lucescu, în 1969, la meciul de fotbal dintre reprezentativele Romaniei şi Portugaliei (1-0), din cadrul preliminariilor Campionatului Mondial de Fotbal, Mexic 1970.
Foto: (c) CONSTANTIN CIOCAN/AGERPRES FOTO
A fost antrenorul echipei naţionale a României (1981-1986), cu care a reuşit calificarea la Campionatul European de fotbal din Franţa - Euro '84. A condus echipa naţională în 59 de partide. A antrenat apoi pe Dinamo Bucureşti (din 1986), formaţie cu care a câştigat un titlu naţional (1989-1990) şi două Cupe ale României (1985-1986 şi 1989-1990), obţinând şi o calificare în semifinalele Cupei Cupelor (1990).
În vara anului 1990 pleacă în Italia, unde antrenează formaţiile Pisa, Brescia şi Reggiana, izbutind să le promoveze în prima divizie, dar nereuşind să le menţină acolo mai mult de o ediţie de campionat. Apoi, în 1997, revine în ţară, fiind numit antrenorul echipei Rapid Bucureşti, cu care a câştigat, în 1998, Cupa României.
La 30 noiembrie 1998, a fost instalat antrenor principal la celebrul club italian Internazionale Milano, fiind însă demis după câteva luni (martie 1999). Revine la Rapid, reuşind să câştige campionatul 1998-1999.
Din 2000 până în 2002, Mircea Lucescu antrenează echipa Galatasaray Istanbul, cu care a câştigat Supercupa Europei (2000) şi campionatul Turciei (2002). În vara lui 2002 trece la rivala Beşiktaş Istanbul, cu care cucereşte, în primul an, campionatul şi ajunge în sferturile Cupei UEFA.
A preluat oficial la 16 mai 2004 echipa ucraineană Şahtior Doneţk, pe care avea să o transforme într-o echipă de renume în fotbalul european. Sub cârma sa, Şahtior a cucerit opt titluri de campioană naţională (2005, 2006, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014), cinci Cupe ale Ucrainei (2004, 2008, 2011, 2012, 2013) şi şapte Supercupe (2005, 2008, 2010, 2012, 2013, 2014, 2015), dar mai ales Cupa UEFA, în 2009, după finala cu Werder Bremen (2-1). În 2013, Mircea Lucescu a devenit cel mai longeviv antrenor din istoria clubului ucrainean de fotbal, iar în 2014 a fost desemnat pentru a opta oară cel mai bun antrenor din Ucraina.
După prolifica perioadă petrecută la Şahtior, a antrenat între 2016 şi 2017 echipa rusă FC Zenit Sankt Petersburg, iar apoi, timp de doi ani (2017-2019), reprezentativa naţională a Turciei.
Mircea Lucescu este absolvent al Academiei de Ştiinţe Economice.
În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul "Meritul Sportiv" clasa a III-a, "în semn de apreciere pentru participarea la Turneul Final al Campionatului Mondial de Fotbal din anul 1970 din Mexic şi pentru întreaga activitate".
La 22 mai 2009, Mircea Lucescu a primit, din partea preşedintelui României, Ordinul Naţional "Crucea României" în grad de Cavaler, "în semn de înaltă apreciere a întregii activităţi fotbalistice şi a performanţelor obţinute ca antrenor, încununate prin câştigarea Cupei UEFA 2009, în finala de la Istanbul".
În 2010, a figurat între primii 100 de antrenori ai lumii (locul 41) din primul deceniu al secolului XXI (2001-2010), conform clasamentului stabilit de către Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS).
La 18 ianuarie 2013, a primit, alături de alţi antrenori, titlul de cetăţean de onoare al municipiului Hunedoara.

Mircea Lucescu, antrenor la Rapid Bucureşti, la meciul cu FC Naţional Bucureşti (1998).
Foto:(c) PAUL BUCIUTA/AGERPRES FOTO
Într-un clasament al celor mai buni antrenori în perioada 1996-2012, dat publicităţii în februarie 2013 de IFFHS, Mircea Lucescu şi Anghel Iordănescu se aflau la egalitate pe locul 51.
În cadrul Galei "Best of the Best", organizată de Asociaţia Presei Sportive şi Gazeta Sporturilor, la 31 mai 2013, Mircea Lucescu, Gheorghe Hagi şi Nicolae Rainea au primit premiile pentru cei mai merituoşi reprezentanţi ai fotbalului românesc, la categoriile antrenori, jucători şi arbitri. Tot în 2013, Mircea Lucescu a figurat între primii 20 de antrenori ai lumii (locul 16, graţie performanţelor realizate cu Şahtior Doneţk), conform unui clasament stabilit de portalul sportiv american Bleacher Report.
A primit titlul de antrenor al deceniului în cadrul celei de-a 10-a ediţii a Galei "Fantasticii Fanatik", care a avut loc la World Trade Plaza din Bucureşti, la 16 decembrie 2013.
În 2014, Adunarea Generală a Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a votat acordarea titlurilor de membri de onoare ai FRF mai multor oameni de fotbal, printre care şi Mircea Lucescu.
La 18 decembrie 2018, a primit titlul de cetăţean de onoare al Municipiului Bucureşti alături de alte 12 personalităţi din domeniul academic, artistic, sportiv şi medical, în urma votului acordat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
La 19 martie 2019, a fost inclus de revista France Football pe lista celor mai buni 50 de antrenori din istoria acestui sport, ocupând locul al 41-lea. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Doina Lecea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 octombrie
Este a 298-a zi a anului 2026. Au mai rămas 67 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 43 m și apune la 17 h 15 m. Luna răsare la 16 h 31 m și apune la 05 h 44 m. România revine la ora oficială Timpul Legal Român. Ora 04:00 devine ora 03:00. AGERPRES (Documentare, editor: Hori
DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (24-25 octombrie)
În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf
24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)
Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie
Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant













