Ziua Statului Major al Apărării
Armata Română sărbătoreşte, la 12 noiembrie, Ziua Statului Major al Apărării.
Este data la care, în anul 1859, s-a înfiinţat Corpul de Stat Major General al Principatelor Unite, prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, organism a cărui atribuţie principală era crearea unei structuri militare unice de concepţie şi organizare pe întreaga armată.
După actul Unirii din 24 ianuarie 1859, cele două armate ale Principatelor aveau să se contopească, marcând, astfel, ''întâiul pas către unirea definitivă a ţărilor surori'', după cum se arată în volumul ''Calendarul Tradiţiilor Militare'' (2010). Acţiunea de unificare începuse în martie 1859, când au fost dislocate la Bucureşti două batalioane din Regimentul de muşchetari şi Bateria de artilerie călăreaţă din Iaşi, iar în capitala Moldovei a fost trimis un regiment de infanterie din Muntenia. Efectivele oştirii Moldovei numărau, la începutul anului 1859, peste 4.000 de militari, în timp ce efectivele armatei Ţării Româneşti aveau peste 6.000 de militari. Un prim demers în unificarea celor două oştiri a fost reprezentat şi de instituirea unei tabere la Floreşti, în Prahova, unde erau concentraţi 11.000 de oameni, aceasta fiind ulterior preluată de însuşi domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Comisia militară mixtă, întrunită la Focşani în luna martie 1859, a propus adoptarea aceleiaşi uniforme pentru ''ambele corpuri ale armiei române''.
Contopirea celor două armate ale Principatelor s-a materializat prin numirea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, la 11/23 octombrie 1859, în fruntea forţelor armate române, devenind comandantul suprem al acestora. Toate aceste transformări militare au fost încununate, la 12/24 noiembrie 1859, prin înfiinţarea Corpului de Stat Major General al Principatelor Unite, prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Potrivit site-ului oficial smap.mapn.ro, la 13/25 mai 1860, apare Legea cu privire la principiile şi modul de desfăşurare a instrucţiei în Armata Principatelor Unite, iar la 9/21 octombrie 1862, prin Legea de reorganizare a Ministerului de Război, sunt înfiinţate trei direcţii: personal şi operaţii militare; administraţie şi contabilitate; artilerie şi geniu. În anul 1864, la 27 noiembrie/9 decembrie, a fost adoptată Legea pentru organizarea puterii armate.
În anii domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), armata permanentă a cunoscut importante transformări de ordin calitativ şi cantitativ, alocând, din 1859 până în 1865 inclusiv, în medie 25% din bugetul anual pentru satisfacerea nevoilor oştirii şi pentru modernizarea acesteia. Statul Major General a fost principalul coordonator al procesului de dezvoltare şi consolidare al oştirii române, care avea să-şi dovedească calităţile în vâltoarea Războiului de Independenţă de la 1877-1878.
În anul 2017, a intrat în vigoare Legea 167/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării, conform căreia, la nivelul Statului Major General au fost aduse modificări care vizează în principal transformarea acestuia în Statul Major al Apărării.
În anul 2018, Ziua Statului Major al Apărării a prilejuit o serie de manifestări, printre care se numără o expoziţie de carte, urmată de o ceremonie militară de depuneri de coroane, jerbe şi buchete de flori la Monumentul Eroilor din incinta Ministerului Apărării Naţionale, adunare solemnă, prezentarea documentarului istoric despre Marele Cartier General al Armatei Române în Războiul de Întregire (1916-1919) şi proiectarea filmului ''Amintirea Mareşalului Constantin Prezan'', se arată pe site-ul www.mapn.ro. AGERPRES/(Documentare - Andreea Onogea, editor: Cristian Anghelache, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
19 august - Ziua mondială a fotografiei
Ziua mondială a fotografiei este marcată la 19 august, în cadrul Săptămânii mondiale a fotografiei, care începe pe 12 august și se încheie pe 26 august, notează site-ul dedicat, https://www.worldphotographyday.com/. În 2026, tema oficială este 'HOME' și &ic
19 august - Ziua mondială pentru asistență umanitară (ONU)
Ziua Mondială pentru Asistență Umanitară este marcată anual la 19 august, potrivit arată un.org. Data nu este aleasă întâmplător. În ziua de 19 august 2003, un camion-bombă a explodat la sediul Națiunilor Unite din Hotelul Canal din Bagdad, ucigând 22 de oameni, printre care Sergio Vieira de M
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 august
Ortodoxe Sf. Mc. Andrei Stratilat, Timotei, Agapie și Tecla Greco-catolice Sf. m. Andrei Stratilat și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Ioan Eudes, pr.; Sixt al III-lea, pp. Sfântul Mucenic Andrei Stratilat este pomenit în calend
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 august
Este a 231-a zi a anului 2026. Au mai rămas 134 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 23 m și apune la 20 h 15 m. Luna răsare la 14 h 02 și apune la 23 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul, regizorul și producătorul Robert Redford
Actorul, regizorul și producătorul Robert Redford, întruchiparea starului hollywoodian carismatic și totodată un susținător influent al filmului independent prin intermediul Institutului Sundance, s-a născut la 18 august 1936, în Santa Monica, California, SUA. În 1955 a absolvit liceul, apoi a studiat la Institutul de Artă Pratt și ulterior s
DOCUMENTAR: 110 ani de la nașterea istoricului Neagu Djuvara (18 august)
Neagu Djuvara a fost unul dintre cei mai fascinanți intelectuali români ai secolului al XX-lea - istoric, filosof, diplomat, scriitor și, nu în ultimul rând, un aristocrat. S-a născut la București, la 18/31 august 1916, într-o familie de origine aromână așez
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 18 august
Ortodoxe Sf. Mc. Flor și Lavru Greco-catolice Sf. m. Flor și Laur Romano-catolice Fer. Paula Montaldi, fc. Sfinții Mucenici Flor și Lavru sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 18 august. Frați după trup și du
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 august
Este a 230-a zi a anului 2026. Au mai rămas 135 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 22 m și apune la 20 h 16 m. Luna răsare la 12 h 54 și apune la 22 h 32 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
AnulNadia/ Triumful marii gimnaste românce la Campionatele Europene și Mondiale de Gimnastică
Cea mai mare gimnastă a României, Nadia Comăneci, a făcut istorie pentru gimnastica românească nu doar la Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976, unde a obținut prima notă de 10 din istoria olimpiadei, dar și prin reprezentațiile sale remarcabile de la Campionatele Europene și cele Mondiale, unde a cucerit medalii importante pentru palmaresul internațional al
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 august
Ortodoxe Sf. Gheorghe Pelerinul; Sf. Cuv. Nazaria, Olimpiada și Elisabeta (Safta) Brâncoveanu de la Văratec; Sf. Mc. Miron preotul, Straton și Ciprian Greco-catolice Sf. m. Miron Romano-catolice Ss. Miron, pr. m.; Eusebiu, pp.; Beatrice, călug.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 august
Este a 229-a zi a anului 2026. Au mai rămas 136 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 21 m și apune la 20 h 18 m. Luna răsare la 11 h 45 și apune la 22 h 09 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
16 august - Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor
La 16 august este marcată Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor. Plenul Camerei Deputaților a adoptat la 24 iunie 2020, cu 258 de voturi, proiectul de lege prin care a fost declarată ziua de 16 august ca Zi națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conșt
Proclamarea locală a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu (16 august)
Proclamarea locală a canonizării Sfintei Maria Brâncoveanu va avea loc la Biserica 'Sfântul Gheorghe - Nou' din Capitală, unde se păstrează moaștele Sfinților Martiri Brâncoveni și ale Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu. Duminică, 16 august, de la ora 9:00, are loc Sfânta Liturghie la Biserica 'Sfântul Gheorghe - N
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 16 august
Ortodoxe Aducerea Sf. Mahramă a Domnului din Edesa la Constantinopol; Sf. Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și sfetnicul Ianache; Sf. Doamnă Maria Brâncoveanu; Sf. Cuv. Iosif de la Văratic; Sf. Mc. Diomid; Duminica a 11-a după Rusalii Greco-cat
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 august
Este a 228-a zi a anului 2026. Au mai rămas 137 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 20 m și apune la 20 h 20 m. Luna răsare la 10 h 35 și apune la 21 h 48 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)









