La 4 noiembrie 1944, în urma presiunilor Frontului Naţional Democrat (FND), se constituie un nou guvern, prezidat de generalul Constantin Sănătescu, la care participă Partidul Naţional-Ţărănesc (PNŢ), Partidul Naţional-Liberal (PNL), Partidul Social-Democrat (PSD) şi Partidul Comunist Român (PCR). FND a obţinut vicepreşedinţia guvernului, o treime dintre ministere şi trei subsecretariate de stat, se menţionează în "Istoria României în date" (Editura Enciclopedică, 2003).

Acesta era cel de-al doilea guvern condus de generalul Constantin Sănătescu, primul guvern condus de el fiind constituit la 23 august 1944. Astfel, imediat după arestarea mareşalului Ion Antonescu, la 23 august 1944, regele Mihai I a constituit un guvern de militari şi tehnicieni prezidat de generalul Constantin Sănătescu. ''Guvernul Sănătescu era o formulă intermediară între cabinetul de militari, dorit de Maniu pentru a bloca ascensiunea spre putere a comuniştilor, un cabinet destinat să cârmuiască până la încheierea păcii, adică în intervalul de timp când problemele militare aveau să fie prioritare, şi guvernul politic, cerut de suveran pentru a arăta că partidele cele mai importante sprijină noua orientare a ţării'', arată istoricul Florin Constantiniu în lucrarea sa ''O istorie sinceră a poporului român'' (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2002).

Pe parcursul lunii octombrie 1944 comuniştii stârnesc în ţară numeroase agitaţii, se arată în volumul ''Instaurarea totalitarismului comunist în România'' (Editura Cavallioti, Bucureşti, 1995). ''Se vorbeşte de o criză de guvern, căci ziarele de stânga atacă mereu acţiunea guvernului, în scopul de a produce dezordine'', nota generalul Sănătescu în jurnalul său la 9 octombrie 1944. (''Jurnalul generalului Sănătescu'', Editura Humanitas, Bucureşti, 1993)

La 13 octombrie 1944, PCR şi PSD au denunţat în mod oficial acordul de colaborare cu PNŢ şi PNL în cadrul Blocului Naţional-Democrat, iar Lucreţiu Pătrăşcanu şi Constantin Titel Petrescu şi-au dat demisia din guvern. (''Din viaţa politică a României'', de Ioan Scurtu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983)

Frontul Naţional Democrat ''pretindea dreptul de formare a guvernului, ca urmare a ''voinţei maselor'', care doreau înfăptuirea imediată a reformelor'', se arată în ''Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947). Mihai I'' (vol. IV, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2011). ''Pe acest fond de agitaţie politică, generalul sovietic V.P. Vinogradov a înaintat generalului C. Sănătescu, la 2 noiembrie, o scrisoare prin care Înalta Comisie Aliată de Control constata ''mersul cu totul nesatisfăcător al aplicării Convenţiei de armistiţiu'' şi cerea guvernului român ''să curme această politică de tărăgănare''. Această afirmaţie avea o mare greutate, deoarece România era acuzată că nu-şi îndeplinea principala sa obligaţie internaţională, consemnată în actul din 12 septembrie 1944. În realitate, armata română lupta alături de cea sovietică, fiind angajate în luptă mai mult de 12 divizii (cât se precizase în Convenţia de armistiţiu), iar obligaţiile în contul despăgubirilor de război erau satisfăcute (...) Acuzaţiile lui Vinogradov erau exclusiv de natură politică şi se înscriau în planul guvernului de la Moscova vizând schimbarea regimului politic din România. (....) După o serie de consultări cu şefii partidelor, regele Mihai a hotărât să-l însărcineze pe C. Sănătescu cu formarea unui guvern ''de largă colaborare politică'' '', arată istoricul Ioan Scurtu în lucrarea sus-menţionată.

Criza de guvern, declanşată prin demisiile lui L. Pătrăşcanu şi C. Titel Petrescu, a luat sfârşit prin constituirea unui guvern ''politic'', prezidat tot de generalul C. Sănătescu, acesta din urmă preluând Ministerul de Război, se arată în volumul ''O istorie sinceră a poporului român'', de Florin Constantiniu. Noul guvern constituit la 4 noiembrie 1944 era alcătuit din reprezentanţi ai PNL, PNŢ şi FND, acesta din urmă obţinând o treime din portofolii şi postul de vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri deţinut de dr. Petru Groza. Printre membrii guvernului se numărau: C. Vişoianu (Externe, independent), N. Penescu (Interne, PNŢ), A. Leucuţia (Economia Naţională, PNŢ), I. Hudiţă (Agricultură şi Domenii, PNŢ), V. Solomon (Lucrări Publice, PNŢ), Ghiţă Popp (Culte şi Arte, PNŢ), M. Romniceanu (Finanţe, PNL), dr. D. Danielopolu (Sănătate, PNL), Dinu Brătianu (ministru al Producţiei de război, PNL), Gh. Fotino (Cooperaţie, PNL), L. Pătrăşcanu (Justiţie, FND), Gh. Gheorghiu-Dej (Comunicaţii, FND), Şt. Voitec (Educaţie Naţională, FND), etc. Lista guvernamentală mai conţinea 16 subsecretari de stat printre care Teohari Georgescu (Interne, FND), Romulus Zăroni (Agricultură şi Domenii, FND), V. Papacostea (Educaţie Naţională, PNL), E. Ghilezan (Finanţe, PNŢ) ş.a. Membrii PNL şi PNŢ care au făcut parte din acest guvern, cu excepţia lui D. Danielopolu, au fost întemniţaţi pe perioade diferite - unii murind chiar în detenţie - după instaurarea dictaturii comuniste. (''Instaurarea totalitarismului comunist în România'', Editura Cavallioti, Bucureşti, 1995)

Existenţa celui de-al doilea cabinet Sănătescu s-a dovedit efemeră, arată Florin Constantiniu în lucrarea sa ''O istorie sinceră a poporului român''. ''Situaţia din ţară este perfect redată de primul-ministru în jurnalul său: 'Comuniştii îşi urmează planul dictat de la Moscova şi scot masele de lucrători la manifestaţii. Miniştrii comunişti din guvern nici nu se interesează de treburile departamentelor lor, fiind ocupaţi cu întrunirile şi discursurile incendiare ce trebuie să ţină la aceste întruniri (...) Manifestaţiile lucrătorilor produc dezordine şi o scădere a producţiei. Cu toate apelurile ce fac către membrii guvernului, nu găsesc înţelegerea necesară la comunişti - de a ne aşterne pe lucru serios şi a scăpa ţara asta din greutăţile prin care trece' '' (''O istorie sinceră a poporului român''). Agitaţiile puse la cale de comunişti vizau obţinerea ministerelor de Interne şi de Război cu preţul căderii guvernului Sănătescu.

La 2 decembrie 1944, Constantin Sănătescu şi-a depus demisia. Regele Mihai I a acceptat demisia şi l-a numit, în aceeaşi zi, în funcţia de preşedinte al Consiliului de Miniştri pe generalul Nicolae Rădescu, şeful Marelui Stat Major. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Irina Giurgiu)