logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inpsectoratul General pentru Situații de Urgență

Pompierii români din Grecia, pregătiți pentru intervenție: exerciții și antrenamente în ultimele 24 de ore

Pompierii români aflați în misiune de pre-poziționare în Grecia au participat, ieri, la un exercițiu tactic care a simulat izbucnirea unui incendiu de pădure și propagarea rapidă a flăcărilor către un complex de rulote, unde exista pericolul exploziei mai multor butelii de gaz.

Scenariul a pus accent pe reacția rapidă a echipajelor, protejarea zonelor expuse și limitarea consecințelor pe care un astfel de incendiu le-ar putea produce în spațiile turistice aglomerate. Exercițiul s-a desfășurat în baza de operații, fără ca disponibilitatea modulului pentru intervenție să fie afectată.

Programul zilei a continuat alături de pompierii francezi dislocați în Republica Elenă. Team leaderul modulului francez le-a prezentat salvatorilor români organizarea, structura și capacitățile operaționale ale modulului, iar ulterior au fost analizate tehnica și echipamentele utilizate de aceasta în misiunile de stingere a incendiilor forestiere.

Totodată, pompierii români au participat la o sesiune de pregătire privind obiectivele pre-poziționării din acest an, responsabilitățile modulului și principalele tipuri de intervenții la care pot fi solicitați de autoritățile elene.

De asemenea, au fost desfășurate și activități de verificare și întreținere a autospecialelor și echipamentelor de intervenție, pentru derularea optimă a misiunilor, precum și sesiuni de pregătire fizică.

Pentru astăzi, 19 august, autoritățile elene au prognozat un nivel moderat al riscului de producere a incendiilor. Modulul RO GFFF-V își menține permanent capacitatea operațională și este pregătit să intervină, la nevoie, în sprijinul comunităților elene.

***

Participarea României la aceste misiuni reafirmă angajamentul constant față de solidaritatea europeană și contribuția activă la consolidarea capacității comune de răspuns în gestionarea incendiilor de vegetație și fond forestier, prin valorificarea experienței operaționale și dezvoltarea interoperabilității între echipele de intervenție ale statelor participante.

SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Afisari: 82

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.