Pedagogul Ştefan Bârsănescu, membru corespondent al Academiei Române, s-a născut la 4 martie 1895, în localitatea Vipereşti din judeţul Buzău.

A făcut studiile secundare la Buzău, iar pe cele superioare la Iaşi. Licenţiat în drept (1919) şi în filosofie (1921), în 1925 a obţinut titlul de doctor în filosofie şi pedagogie, cu teza "Emile Boutroux, viaţa, opera şi filosofia sa", conform lucrării "Dicţionarul membrilor Academiei Române (1866-2010)" (Editura Enciclopedică, 2010).

Şi-a desăvârşit pregătirea la Institutul Central de Educaţie şi Învăţământ din Berlin, unde a urmat cursuri de pedagogie, psihologie şi sociologie pedagogică; a făcut, apoi, călătorii de studii în Germania (Munchen, Berlin, Jena) şi în Danemarca (Hillerod).

Activitatea didactică şi-a început-o ca profesor de pedagogie la Şcoala Normală "Vasile Lupu" din Iaşi, continuând după aceea, vreme de 32 de ani, ca profesor de pedagogie şi de istoria pedagogiei, la Universitatea din Iaşi. A condus Seminarul Pedagogic Universitar din Iaşi, Centrul de Ştiinţe Sociale din Iaşi şi revistele "Ethos" (împreună cu N. Bagdasar) şi "Cercetări pedagogice".

A elaborat peste 30 de volume şi aproximativ 500 de studii şi articole publicate în ţară şi în străinătate.

În domeniul pedagogiei, a contribuit la statuarea unor discipline: epistemologia pedagogică, didactica, metodica, pedagogia experimentală, pedagogia comparată, politica şcolară, pedagogia culturii, istoria pedagogiei, pedagogia prospectivă, pedagogia agricolă.

Dintre lucrările sale, amintim: "Pedagogia pentru şcolile normale" (1932); "Didactica" (1935); "Unitatea pedagogiei contemporane ca ştiinţă" (1936); "Tehnologia didactică" (1939); "Istoria pedagogiei române" (1941); "Pedagogia practică" (1946); "Pedagogia agricolă" (1946); "Schola latinať de la Cotnari" (1957); "Academia domnească din Iaşi. 1714-1821" (1962); "Pagini nescrise din istoria culturii româneşti" (1971); "Educaţia, învăţământul şi gândirea pedagogică din România. Dicţionar cronologic" (1978, în colaborare); "Medalioane pentru o pedagogie a modelelor" (1983).

Ştefan Bârsănescu, prin lucrarea din 1941, a oferit prima sinteză a istoriei pedagogiei româneşti, potrivit http://150.uaic.ro/.

De asemenea, s-a preocupat de problema educaţiei estetice, elaborând, în colaborare, în 1962, prima lucrare de teoria educaţiei estetice din literatura pedagogică românească.

A fost coautor la "Dicţionarul de pedagogie contemporană" (1968) şi coordonator al manualului de "Istoria pedagogiei" (1969).

Membru corespondent al Academiei Române din 23 martie 1963, Ştefan Bârsănescu a murit la 7 noiembrie 1984. AGERPRES/(Documentare - Doina Lecea, editor: Liviu Tatu, editor online: Adrian Dădârlat)