Ziua mondială a accidentului vascular cerebral
Ziua mondială a accidentului vascular cerebral (World Stroke Day) este marcată anual, la 29 octombrie, cu scopul de a creşte gradul de conştientizare asupra riscurilor producerii unui accident vascular cerebral.
Accidentul vascular cerebral (AVC) este o problemă medicală complexă, care poate afecta pe oricine, indiferent de vârstă, de loc sau de timp. AVC-ul se produce atunci când se opreşte fluxul sangvin dintr-o arteră importantă care irigă creierul. Poate fi de trei tipuri: ischemic (care apare din cauza unui cheag de sânge care blochează o arteră); hemoragic (determinat de o ruptură a peretelui unui vas de sânge din creier, ducând astfel la acumularea sângelui intracerebral şi blocând transportul de oxigen şi substanţe nutritive) şi ischemic tranzitor (denumit uneori accident vascular cerebral minor sau "mini AVC", atunci când semnele unui AVC sunt prezente, dar dispar în maxim 24 de ore), notează site-ul https://stop-avc.ro.
Organizaţia Mondială a Accidentului Vascular Cerebral (WSO) avertizează, pe site-ul dedicat acestei zile, www.worldstrokecampaign.org, că anul acesta circa 14,5 milioane de persoane vor suferi un AVC, iar 5,5 milioane îşi vor pierde viaţa. Pe de altă parte, la nivel mondial, 80 milioane de persoane au supravieţuit unui AVC. Din anul 2010, accidentul vascular cerebral este declarat drept o urgenţă de sănătate publică la nivel global de WSO, notează site-ul cnas.ro.
În prezent, accidentul vascular cerebral reprezintă una dintre principalele cauze de dizabilitate la nivel global şi a doua cauză de mortalitate. Supravieţuitorii unui AVC se confruntă cu probleme dintre cele mai diverse, de la disfuncţii fizice la dificultăţi de vorbire, de orientare, pierderi de memorie sau tulburări comportamentale, cu efecte pe termen mai scurt sau mai lung, în funcţie de care parte a creierului este afectată şi de cât de repede se intervine. Accesul rapid la servicii medicale salvează vieţi şi creşte considerabil gradul de recuperare.
Există, însă, mijloace prin care poate fi redus impactul unui AVC, cum ar fi recunoaşterea primelor simptome, tratarea accidentului vascular ca urgenţă medicală şi acces la o unitate medicală specializată. Potrivit unui comunicat de presă al Societăţii Naţionale de Radiologie Intervenţională din România (SNRIR), remis AGERPRES la 28 octombrie 2019, "un AVC apare atunci când ţesutul cerebral este privat de oxigen şi nutrient din cauza întreruperii circulaţiei sângelui. Lipsită de oxigen, materia cenuşie moare după câteva minute şi nu mai poate fi recuperată niciodată. Deteriorarea sau moartea celulelor provoacă o simptomatologie clară în părţile corpului care sunt controlate de părţile creierului afectate de accidentul vascular cerebral. Timpul este cel mai important în cazul pacientului care suferă un AVC, el având maximum şase ore la dispoziţie să ajungă într-o unitate spitalicească pentru a fi tratat, astfel încât să i se salveze viaţa şi să rămână cu cât mai puţine sechele". Principalele simptome care ne pot trimite cu gândul la un AVC sunt: asimetrie facială, scăderea forţei musculare în braţe, vorbire dificilă, îngreunată sau chiar afazie (lipsa vorbirii). În cazul în care aceste simptome sunt prezente, trebuie apelat serviciul de urgenţe în cel mai scurt timp posibil. Medicii atrag atenţia că, în cele mai multe cazuri în care nu se reacţionează în timp util, pacienţii care suferă de AVC mor sau rămân cu invaliditate sau cu sechele majore care-i fac dependenţi de o altă persoană.
România are cea mai mare mortalitate cauzată de accidentele vasculare cerebrale din Europa, iar un român din şase va suferi un AVC, relevă un studiu privind evoluţia bolii, citat de Societatea Naţională de Radiologie Intervenţională din România. Reprezentanţii SNRIR precizează, în comunicatul citat anterior, că în România incidenţa bolii a crescut "îngrijorător" în rândul persoanelor tinere, cu vârste de peste 20 de ani. "Patru români mor în fiecare oră din cauza AVC. În România, accidentul vascular cerebral reprezintă a doua cauză de mortalitate - 21,64% şi dizabilitate - 11,34%", afirmă, în comunicatul de presă, preşedintele SNRIR, Gheorghe Iana. Studiile efectuate la nivel european de către SAFE (Stroke Alliance for Europe) arată că până în 2035 numărul europenilor afectaţi de AVC va creşte cu 34%, numărul celor care vor muri din cauza bolii va creşte cu 45%, iar al celor care vor trăi cu AVC ca boală cronică va creşte cu 25%.
Până la 90% dintre accidentele vasculare ar putea fi prevenite acordând o atenţie deosebită factorilor de risc, cum ar fi hipertensiunea, dieta, fumatul şi exerciţiile fizice. Acţiunile de prevenţie ar contribui nu numai la scăderea numărului de AVC-uri, ci şi la reducerea bolilor cardiovasculare, a cancerului, a diabetului etc.
Organizaţia Mondială a Accidentului Vascular Cerebral (WSO) coordonează o strategie integrată de prevenţie, care ar putea reduce la jumătate numărul acestora până în anul 2030. Printre aceste strategii se numără: accesul la terapie pentru pacienţii cu risc moderat, instruirea personalului medical pentru acest tip de probleme şi acces la tehnologie inovatoare, cu o atenţie deosebită acordată ţărilor cu venituri mici şi mijlocii, unde AVC-ul nu este doar prevalent, ci are şi un impact devastator. Campania derulată de Organizaţia Mondială a Accidentului Vascular Cerebral, susţinută la nivel mondial pe tot parcursul anului, face apel la fiecare individ în parte, la familii, la comunităţi, la personalul medical şi la cel din administraţie să-şi unească eforturile pentru a lupta împotriva accidentului vascular. AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Doina Lecea, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie
Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 octombrie
Este a 298-a zi a anului 2026. Au mai rămas 67 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 43 m și apune la 17 h 15 m. Luna răsare la 16 h 31 m și apune la 05 h 44 m. România revine la ora oficială Timpul Legal Român. Ora 04:00 devine ora 03:00. AGERPRES (Documentare, editor: Hori
DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (24-25 octombrie)
În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf
24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)
Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie
Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa













