Până la 1789, Franţa era constituită ca un regat bazat pe principii feudale. Astfel, pământul era deţinut, în marea lui majoritate, de către rege, cler (Prima Stare) şi nobilime (A Doua Stare). De asemenea, ţăranii şi mica burghezie plăteau dări atât către stat şi către nobili, cât şi zeciuială în bani, produse agricole sau în muncă reprezentanţilor clerului, notează Sylvia Neely în volumul "A Concise History of the French Revolution" (Rowman&Littlefield Publishers, Inc., 2008).

Evenimentele din iulie 1789, căderea Bastiliei (14 iulie) şi transformarea Adunării Naţionale în Adunare Naţională Constituantă (17 iulie) au mărit puterea politică a guvernelor municipale, care au fost create în majoritatea marilor oraşe. Aceste guverne au organizat gărzi care au început să corespondeze între ele cu scopul de a menţine ordinea şi de a apăra Adunarea Naţională, în cazul în care ar fi fost necesar. La Versailles, delegaţii care luau în considerare înţelegerea cu guvernul regal, nu mai vedeau acum nici un rost al acestor compromisuri. Fostul ministru de finanţe, Necker, popular în rândul revoluţionarilor, a fost rechemat la post. Însă toate schimbările politice nu au adus pacea. Pe 22 iulie, gloate de parizieni au asasinat doi oficiali regali bănuiţi că ar fi împiedicat cerealele să ajungă în oraş. Foametea genera suspiciune şi violenţă în oraşe, iar la sate era şi mai rău. Toate aceste evenimente au dus la abolirea feudalismului, în noaptea de 4 august 1789, mai notează sursa citată.

În sistemul feudal, vasalul primea de la suzeran terenuri care se numeau "fief", iar acestea erau singura sursă de avere. Suzeranul, sau seniorul, ca proprietar al acestor terenuri, se bucura de trei feluri de privilegii. Primul fel de privilegii erau cele simbolice: puteau ocupa stranele speciale din biserică, aveau dreptul de a ridica giruete şi aveau dreptul la un blazon. A doua categorie de privilegii erau drepturile jurisdicţionale. Seniorii exercitau autoritatea juridică la nivel local şi prezidau curţile de justiţie care împărţeau dreptatea în cazuri de crime şi dispute locale. Cel de-al treilea set de drepturi erau cele de uzufruct: dreptul exclusiv la vânătoare, dreptul exclusiv de a creşte porumbei, monopol pe moară, cuptor şi teasc, drepturi plătibile de către ţărani în bani sau în produse, taxa anuală de proprietate. Aceste drepturi, din categoria a treia, erau cele care apăsau ţăranii. Seniorii nu ţineau populaţia de animale sălbatice sub control, porumbeii erau o ameninţare pentru recolte iar, în cazul unor mici ţărani proprietari, aceştia nu îşi puteau lăsa pământul moştenire, la moartea lor dreptul de proprietate revenind seniorului.

Ţăranii, care formau 80% din populaţia Franţei, erau obligaţi la diverse taxe datorate regelui, nobililor şi Bisericii (zeciuiala). În unele locuri, aceştia au început să atace casele nobililor locali, să ardă registrele în care erau trecute obligaţiile feudale şi să recupereze puştile care le fuseseră confiscate. După căderea Bastiliei, zvonurile despre comploturi ale aristocraţilor au început să se răspândească. Populaţia credea că nobilii strâng cereale iar briganzi plătiţi de aceştia vor distruge recoltele ţăranilor, contele de Artois (fost ministru al finanţelor) urma să se întoarcă din exil cu trupe străine iar nobilii nu voiau să colaboreze cu Starea a Treia, ci trăgeau de timp şi aşteptau momentul oportun pentru contraatac.

Combinaţia de zvonuri, politică şi teamă au dus, la sfârşitul lui iulie 1789, la un eveniment numit "Marea frică". Veştile că trupe de briganzi atacă holdele şi casele s-au împrăştiat cu repeziciune iar oamenii le-au crezut, ţăranii începuseră să se refugieze şi s-a creat o panică generalizată. Dând crezare acestor zvonuri, Adunarea Naţională s-a întrunit pe 4 august, şedinţa durând toată noaptea, până pe data de 5 august. Atunci au fost luate măsuri pentru reformarea sistemului de privilegii, iar acestea au fost primite cu entuziasm, conform volumului Sylviei Neely.

Ideea abolirii drepturilor senioriale a apărut mult mai devreme, însă membrii Adunării Naţionale, mulţi dintre ei proprietari şi seniori, trebuiau să facă sacrificii. Unul dintre ei a propus să renunţe la taxele pe care le avea de încasat în schimbul unei compensaţii, în speranţa că alţii îl vor imita. Exemplul său a fost urmat de către seniori din toate cele trei stări iar privilegiul ca principiu de organizare a societăţii nu a mai fost niciodată instituit.

Decretele scrise în urma acestei şedinţe, votate pe 11 august, au reprezentat abolirea sistemului feudal. Însă nu toate drepturile senioriale au fost abolite, ci doar cele care derivau din starea de servitute personală, celelalte fiind păstrate pe baza faptului că izvorau din dreptul de proprietate.

Una dintre problemele care se perpetuau era suspendarea zeciuielii datorate bisericii. Clerul a încercat să salveze această sursă de venit, însă a trebuit să renunţe la ea, acceptând promisiunea că naţiunea va susţine biserica. Pe 12 august 1789 Adunarea Naţională a creat Comitetul Eclesiastic iar biserica şi-a pierdut statutul special şi a devenit subiect al interferenţelor.

Abolirea sistemului feudal a inclus renunţarea la drepturile exclusive ale nobilimii, precum dreptul de vânătoare şi de a creşte porumbei. Justiţia seniorială a fost abolită, iar venalitatea oficiului urma să fie compensată, oricare cetăţean fiind eligibil pentru poziţiile înalte din guvern şi armată. Taxarea urma să fie egală iar privilegiile speciale ale provinciilor sau oraşelor au fost anulate. Însă până la venirea compensaţiilor, oamenii au fost instruiţi să îşi plătească dările şi să continue să-şi facă datoria. Mulţi ţărani au luat dreptatea în propriile mâini, refuzând să plătească taxele, violenţele au continuat şi, într-un final, s-a ajuns la eliminarea drepturilor senioriale fără compensaţie.

Noaptea de 4 august a marcat finalul Vechiului Regim iar Adunarea Naţională Constituantă a reuşit, în aceeaşi lună, să ofere Franţei "Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului", adoptată provizoriu la 26 august 1789, mai notează volumul "A Concise History of the French Revolution". AGERPRES/(Documentare - Daniel Olteanu, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Alexandru Cojocaru)

 Sursa foto: (c) www.collections.isere.fr