Antisemitismul în România, care a luat amploare odată cu mişcările politice de extremă dreapta, s-a manifestat şi la nivel legislativ, măsurile fiind promovate de guvernul condus de Octavian Goga (decembrie 1937 - februarie 1938). Acestea au continuat să fie aplicate de guvernele ce s-au succedat în perioada dictaturii regale, precum şi ulterior, de guvernele aflate sub conducerea mareşalului Ion Antonescu.

La 14 iulie 1935 a luat naştere Partidul Naţional-Creştin, formaţiune politică de extremă dreapta rezultată din fuziunea Ligii Apărării Naţional-Creştine, condusă de A. C. Cuza, cu Partidul Naţional Agrar, al cărui preşedinte era poetul Octavian Goga. Programul politic al acestora includea introducerea "numerus clausus" care prevedea respectarea proporţiei etnice din România în instituţii şi întreprinderi, strângerea relaţiilor dintre România şi Italia sau Germania şi măsuri îndreptate împotriva populaţiei de etnie evreiască, menţionează volumul "Istoria României în date" (coord. Dinu C. Giurescu, Ed. Enciclopedică, 2003).

Venirea la putere a Partidului Naţional-Creştin (PNC), s-a petrecut după alegerile din 20 decembrie 1937. Conform rezultatelor oficiale, la aceste alegeri, ultimele desfăşurate înaintea dictaturii regale a lui Carol al II-lea, Partidul Naţional Creştin s-a clasat pe locul al patrulea, obţinând 9,15% din voturile exprimate. Pe primele trei locuri s-au situat Partidul Naţional Liberal (35,92%), Partidul Naţional Ţărănesc (20,40%) şi Partidul Totul pentru Ţară (15,58%). Totuşi, regele Carol al II-lea a încredinţat mandatul de preşedinte al Consiliului de Miniştri poetului Octavian Goga, conform volumului citat.

Potrivit Raportului Final al Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului în România, Partidul Naţional-Creştin avea un program electoral dominat de o puternică retorică antisemită. Raportul citat menţionează: "Guvernând prin decrete-legi, fără confirmarea parlamentului, PNC şi-a îndreptat primele măsuri administrative împotriva minorităţii evreieşti. Jurnaliştii evrei au fost lipsiţi de drepturile lor de ziarişti din presă. Ziarele pe care guvernul le considera deţinute sau dominate de evrei, inclusiv Dimineaţa, Adevărul sau Lupta, ca şi ziarele evreieşti care apăreau în provincie în idiş şi ebraică, au fost închise. Evreii care primeau salariile din bani publici au fost concediaţi şi toate ajutoarele acordate de stat instituţiilor evreieşti au fost retrase. Acuzaţi că otrăvesc ţărănimea şi îndeamnă tinerele românce la prostituţie, s-a considerat că evreii nu sunt potriviţi pentru a deţine licenţe de comercializare a băuturilor alcoolice şi pentru a angaja slujnice neevreice cu vârsta sub 40 de ani".

Una dintre măsurile cu caracter antisemit a reprezentat-o Decretul-lege numărul 169 din 22 ianuarie 1938, pentru revizuirea cetăţeniei evreilor. Legea cerea ca, în decurs de 40 de zile de la publicarea listelor de cetăţenie, toţi evreii, indiferent de cât de mare ar fi fost perioada de rezidenţă a familiilor lor, să trimită spre verificare documentele împreună cu materialele auxiliare specificate. Evreii care nu îndeplineau cerinţele sau ale căror documente erau insuficiente, urmau să fie declaraţi "străini".

La 10 februarie 1938 regele Carol al II-lea a înlăturat guvernul Goga-Cuza şi a instaurat un nou guvern, în frunte cu Patriarhul Miron Cristea. Această dată reprezintă începutul "dictaturii regale", regim autoritar marcat de lipsirea Parlamentului de orice atribut semnificativ, existenţa unui partid unic şi de consfinţirea unui regim nedemocratic printr-o nouă constituţie, mai notează volumul "Istoria României în date". Prevederile Decretului-lege numărul 169 au rămas în vigoare şi în timpul guvernului Miron Cristea, astfel că operaţiunea de retragere a cetăţeniei pentru un număr de evrei a fost dusă la capăt. Deşi sursele diferă uşor, statisticile prezentate în Raportul Final al Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului în România arată că "din 203.423 de familii care au trimis cereri de revizuire, 73.253 de familii adică un total de 252.222 de evrei şi-au pierdut cetăţenia ca rezultat al iniţiativei Partidului Naţional-Creştin". După moartea lui Miron Cristea, în martie 1939, şi până la abdicarea lui Carol al II-lea, s-au succedat o serie de guverne prezidate de Armand Călinescu, Gheorghe Argeşeanu, Constantin Argetoianu, Gheorghe Tătărăscu, Ion Gigurtu.

În timpul dictaturii regale au fost date noi reglementări legislative cu caracter antisemit. Astfel, prin Decretul-lege numărul 2650 din 8 august 1940, populaţia evreiască era definită şi împărţită în trei categorii, făcându-se posibilă excluderea acestora din departamentele guvernamentale, profesii, comitetele de conducere ale unor întreprinderi publice sau private sau deposedarea de proprietăţi în mediul rural. Potrivit Articolului 2 din Decretul-lege, "Sînt socotiţi evrei în înţelesul acestui decret cu putere de lege: a) Cei de religie mozaică; b) Cei născuţi din părinţi de religie mozaică; c) Creştini născuţi din părinţi de religie mozaică, nebotezaţi; d) Creştini născuţi din mamă creştină şi tată de religie mozaică, nebotezat; e) Cei născuţi din mamă de religie mozaică, afară din căsătorie; f) Femeile intrând în alineatele premergătoare, căsătorite cu creştini, dacă au trecut la creştinism cel mai târziu un an înainte de înfiinţarea Partidului Naţiunii. Evreii de sânge, atei, sînt socotiţi evrei în sensul acestui decret cu putere de lege. Trecerea la creştinism a celor de religiune mozaică, după punerea în aplicare a decretului, nu schimbă calitatea de evreu astfel cum este statornicită de acest decret cu putere de lege. Cei care fac parte, la publicarea prezentului decret cu putere de lege, din comunităţile religioase evreeşti, sînt socotiţi de religie mozaică".

Categoriile în care erau încadrate persoanele de etnie evreiască erau stabilite după cum urmează: Articolul 4: "Categoria 1-a este alcătuită din evreii veniţi în România după 30 Decemvrie 1918", articolul 5: "Categoria 2-a înţelesul acestui decret cu putere de lege, este alcătuită din: a) Cei care au căpătat naturalizarea, prin lege individuală sau dispoziţiune legală individuală, pînă la 30 Decemvrie 1918; b) Cei ce au dobîndit naturalizarea, în mod colectiv, în temeiul art. 7, par. 2, lit. c. din Constituţia modificată la 1879, servind Ţara sub Drapel, în timpul războiului pentru Independenţă; c) Cei ce, locuind în Dobrogea, au dobîndit naturalizarea în temeiul art. 133 adiţional al Constituţiei din 1879, art. 4 al legii din 9 Martie 1880, în temeiul legii din 19 Aprilie 1909, din 14 Aprilie 1910 şi 3 Martie 1912; d) Cei ce au luptat în linia de foc, în războaiele României, pentru România, cu excepţia celor căzuţi, individual, prizonieri, celor dispăruţi, sau trecuţi în teritoriul ocupat; e) Cei răniţi, decoraţi, citaţi cu ordin, pentru acte de bravură în timpul războiului; f) Urmaşii celor morţi în războaiele României şi urmaşii celor cuprinşi în alineatele precedente." şi, în fine, Articolul 6: "Categoria a 3-a este alcătuită din evreii care nu fac parte din categoriile 1-a şi 2-a".

De asemenea, Decretul-lege numărul 2651 din 8 august 1940, la Articolul 1, prevedea interzicerea căsătoriilor între persoane de etnie evreiască şi români, păstrând definiţia Decretului-lege nr. 2650: "Prin evrei în sensul acestei legi se înţeleg persoanele aparţinând religiei mozaice şi cele arătate în art. 2 din Decretul-lege Nr. 2650 din 1940", adică cei născuţi din părinţi de religie mozaică (inclusiv cei care aveau doar tatăl de religie mozaică), cei de religie mozaică, femeile de oricine evreiască ce s-au căsătorit cu creştini şi au trecut la creştinism la mai puţin de un an de la înfiinţarea Partidului Naţiunii, precum şi cei care vor fi trecut la creştinism după publicarea decretului menţionat.

Potrivit volumelor ''O istorie a românilor'' (Ion Bulei, 2007) şi ''Istoria României în date'' (2003), pierderile teritoriale, demonstraţiile puternice de protest de la începutul lunii septembrie, atitudinea ostilă a liderilor politici şi a armatei l-au obligat pe Carol al II-lea să abdice la 6 septembrie 1940, iar la 14 septembrie 1940 România devine "Stat Naţional-Legionar". Măsurile antisemite au fost continuate sub guvernele conduse de Ion Antonescu, acesta declarând că "România împlineşte azi visurile şi idealurile lui A. C. Cuza şi Octavian Goga, pregătindu-se să rezolve problema evreiască conform cu programul nazist.", conform Raportului Final al Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului în România.

Întreaga legislaţie cu caracter antisemit a fost anulată prin Legea 641 din 19 decembrie 1944. Aceasta prevedea, pe lângă abrogarea legislaţiei cu caracter antisemit, şi anularea dispoziţiilor care se bazau pe respectivele măsuri legislative, "toate dispoziţiunile juridice date pe baza lor de orice autorităţi publice, fie dispoziţiuni generale, fie individuale, inclusiv cele cuprinse în hotărîri judecătoreşti.", se arată în articolul 1 al legii. Aceasta mai prevedea reintegrarea funcţionarilor evrei, a salariaţilor particulari concediaţi pe motive rasiale, reprimirea în şcoli a elevilor evrei şi a muncitorilor evrei în sindicate şi asociaţii, iar "firmele de comerţ sau industrie radiate, în temeiul unei dispoziţiuni cu caracter rasial, sau ca urmare a unor măsuri de fapt vor fi reînscrise după cererea celui interesat". Tot în această lege se menţionează şi anularea divorţurilor provocate de legislaţia antisemită, în cazul în care ambii soţi cer acest lucru. AGERPRES/(Documentare - Cristian Dan Durleci-Mateescu, Daniel Olteanu, editor: Marina Bădulescu, editor online: Gabriela Badea)