logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

RETROSPECTIVĂ 2018: Au plecat dintre noi în acest an (intern)

Imagine din galeria Agerpres

IANUARIE
10 - Cântăreaţa Lucreţia "Lucky" Marinescu, un simbol al muzicii uşoare româneşti din anii '70, cunoscută prin cântece precum "Aşa începe dragostea", "Doar tu!" sau "Ne-am despărţit", interpretat alături de Aurelian Andreescu. (n. 12 iul. 1934)
24 - Senatorul Verestoy Attila, care după 1990 a deţinut funcţii de conducere la nivel central şi teritorial în Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR), fiind printre altele, preşedinte al Comisiei Permanente pentru Minorităţi (1990), lider al grupului UDMR din Senat (1992-2008). (n. 1 mart. 1954)
25 - Istoricul Neagu Djuvara. Licenţiat în istorie la Sorbona, cu un doctorat în drept la Paris, a fost curier diplomatic la Stockholm, consilier diplomatic şi juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine (1961-1984), călătorind mult în Africa, Europa şi America. După 1990, revenit în ţară, a fost profesor-asociat la Universitatea din Bucureşti (1991-1998), membru de onoare al Institutului de Istorie ''A.D. Xenopol'' din Iaşi şi al Institutului de Istorie ''Nicolae Iorga'' din Bucureşti. Preocupat în mod special de filosofia istoriei şi de istoria României, Neagu Djuvara este autorul unor cărţi de referinţă: ''Între Orient şi Occident. Ţările Române la începutul epocii moderne'', ''O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri'', ''Amintiri din pribegie'', ''Există istorie adevărată?''. (n. 18 aug. 1916)

MARTIE
9 - Ion Voinescu, portar al echipei de fotbal Steaua, dar şi al primei reprezentative a României. (n. 18 apr. 1929)
11 - Prof. univ. dr. Dumitru Ţeicu, director al Muzeului Banatului Montan din Reşiţa, din 1990. Profesor la Universităţile din Oradea, Timişoara şi Reşiţa, cunoscut pentru numeroasele studii şi cercetări de arheologie şi istorie medievală a Banatului, şi-a legat numele în special de arheologia locurilor sacre, conducând săpături în cele mai importante situri ale Banatului de munte. (n. 26 ian. 1954)
19 - Jurnalistul Andrei Gheorghe, cunoscut îndeosebi ca realizator al emisiunii "13-14", la Pro FM Bucureşti (1996-2002), sau "Cu Gheorghe şi Mihaiu" de la Radio Guerilla, dar şi ca moderator al emisiunilor "Lanţul Slăbiciunilor" de la postul PRO TV, "Gheorghe" de la postul Antena 1, sau ca realizator al emisiunilor "Politică, frate!" şi "Am o ştire pentru tine!" de la postul Realitatea TV. (n. 14 ian. 1962)
25 - Nicolae Tilihoi, fostă legendă a fotbalului craiovean în perioada anilor '70-'80. A fost de două ori campion al României şi a câştigat de patru ori Cupa României cu Universitatea Craiova. (n. 9 dec. 1956)
27 - Actriţa Aimee Iacobescu, rămasă în inimile iubitorilor de film drept "Domniţa Ralu" pentru rolul în filmul "Zestrea domniţei Ralu" din seria "Haiducii", dar şi pentru numeroasele roluri interpretate pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, între care: ''Apus de soare'' de Barbu Ştefănescu-Delavrancea, ''Richard al III-lea'' de William Shakespeare (1976), ''Coana Chiriţa'' de Tudor Muşatescu. (n. 1 iul. 1946)

 


Foto:(c) LIVIU SOVA / AGERPRES FOTO


Actriţa Aimee Iacobescu - noiembrie 2011


APRILIE
3 - Scriitorul, eseistul, poetul şi traducătorul Darie Novăceanu, cunoscut ca traducătorul cel mai consecvent al unor importanţi scriitori spanioli: Garcia Márquez ("Toamna patriarhului", "Un domn foarte bătrân cu nişte aripi enorme"), J.M. Castillo-Navarro ("Moarte la licitaţie"), Ernesto Sábato ("Tunelul", "Exterminatorul"). A fost director al ziarului "Adevărul" (ian. 1990-mart. 1991), ambasador al României la Madrid (1991-1997). (n. 8 mai 1937)
6 - Istoricul şi academicianul Şerban Papacostea, considerat unul dintre cei mai mari istoriografi din România. A contribuit la elaborarea tratatului "Istoria României" (vol. III, 1964), la scrierea sintezelor "Istoria poporului român" (1970) şi "Istoria României" (1999); autor al unei bogate opere ştiinţifice: "Oltenia sub stăpânirea austriacă 1718-1739", "Geneza statului în evul mediu românesc. Studii critice"; autor al unor lucrări referitoare la activitatea unor reputaţi istorici români: "N. Iorga şi Institutul de Istorie Universală", "Gheorghe I. Brătianu: istoricul şi omul politic" (1993). (n. 25 iun. 1928)
12 - Actriţa Carmen Stănescu, cunoscută îndeosebi de pe scena Teatrului Naţional unde a interpretat peste 30 de roluri în piese precum: ''Înşir'te mărgărite" de Victor Eftimiu, ''Mitică Popescu" de Camil Petrescu, ''Căsătoria" de N.V. Gogol, ''D'ale carnavalului" de I.L. Caragiale, ''Bădăranii" de Carlo Goldoni, ''Bolnavul închipuit" de Moliere, ''Dulcea pasăre a tinereţii" de Tennessee Williams, ''Nunta lui Krecinski" de Aleksandr Vasilievici Suhovo Kobilin, ''Egoistul" de Jean Anouilh. A fost distribuită şi în numeroase filme, între care "Doi vecini", ''Tinereţe fără bătrâneţe", ''Fraţii Jderi", şi a interpretat roluri şi în numeroase scenete de televiziune, alături de mari actori, precum Mihai Fotino, Dem Rădulescu sau Jean Constantin. (n. 29 iul. 1925)
16 - Cântăreaţă de muzică populară Ionela Prodan, rămasă în amintire prin albume precum: "Neica cin te-a supărat", "Satule, mi-e dor de tine!", "Inima-mi arde de dor", "Astă seară-i seară mare", "Ce e inima de mamă", "Asta-i viaţa, n-ai ce-i face"; dar şi prin activitatea în spectacole organizate pentru românii stabiliţi în SUA, Canada, Australia, Israel, devenind reprezentant special pentru Românii de Pretutindeni. (n. 6 oct. 1947)
24 - Istoricul şi academicianul Dinu C. Giurescu, fiu al istoricului Constantin C. Giurescu, cercetător în domeniul istoriei diplomaţiei la Oficiul de Studii şi Documentare al Ministerului de Externe (1964-1968), profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1990-2011), coordonator al volumului "Istoria României în date" (2003), director al Muzeului Ţăranului Român (2001-2005), vicepreşedinte al Academiei Române (2014); a militat împotriva demolării unor importante monumente istorice şi de artă; a publicat peste 30 de volume de autor şi volume în colaborare şi a semnat zeci de prefeţe sau postfeţe, îngrijiri de ediţii, articole. (n. 15 febr. 1927)
29 - Actorul Ilie Gheorghe, societar de onoare al Teatrului Naţional Craiova (2004), a deţinut roluri în numeroase spectacole, precum: ''Iancu Jianu'' de Octav Măgureanu, ''Regele Lear'' de W. Shakespeare, ''Othello'' de W. Shakespeare, ''A treia ţeapă'' de Marin Sorescu; dar şi în cinematografie şi televiziune: ''Moromeţii'', ''Aurul alb'', ''Amantul marii doamne Dracula''. (n. 21 sept. 1940)

 


Foto: (c) SORIN LUPSA / AGERPRES FOTO


Actriţa Carmen Stănescu - iulie 2004


MAI
4 - Disidenta anticomunistă Doinea Cornea, membră fondatoare a Grupului pentru Dialog Social, a Alianţei Civice şi a Fundaţiei Culturale Memoria, cea care a distribuit clandestin volumul fabricat manual "Încercarea labirintului" de Mircea Eliade (1980), a lansat apeluri antidictatoriale prin Radio Europa Liberă (1982), a făcut parte dintre fondatorii Forumului Democrat Antitotalitar din România (1990) din care s-a format mai târziu Convenţia Democrată din România (CDR). (n. 30 mai 1929)
15 - Comentatorul sportiv Cristian Ţopescu, reporter sportiv la Televiziunea Română (din 1967), redactor-şef al Redacţiei Sport a TVR (1992-1997) şi director general adjunct al TVR (1997-1999); în lunga sa carieră de reporter şi comentator sportiv a avut peste 5.000 de transmisii în direct de la Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale şi Europene. (n. 26 mart. 1937)
16 - Regizorul Lucian Pintilie. A montat o serie de spectacole la Teatrul Bulandra din Bucureşti, printre care: ''Copiii soarelui'', ''D'ale carnavalului'', ''Livada de vişini''. A realizat ''Reconstituirea'' (1968), o satiră socială neagră, şi "Revizorul" (1972), interzise în România, şi-a petrecut anii 1974-1990 în exil, în Franţa, unde a realizat spectacole de mare succes, atât de teatru cât şi de operă, precum: ''Turandot'', ''Azilul de noapte'' (Gorki), ''Flautul fermecat''. Reîntors în ţară după 1990, a regizat o serie de filme precum: ''Balanţa'', ''De ce trag clopotele Mitică''. (n. 9 nov. 1933)
20 - Psihologul Hanibal Dumitraşcu, conferenţiar la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă socială şi membru al Colegiului Psihologilor din România. (n. 9 ian. 1964)
21 - Academicianul Mircea Maliţa, matematician, diplomat şi eseist, director al Bibliotecii Academiei Române (1950-1956), consilier al Misiunii Permanente a României pe lângă ONU (1956-1961), ministru adjunct de Externe pe probleme ONU (1962-1970), ministru al Educaţiei şi Învăţământului (1970-1972), ambasador al României în Elveţia şi la ONU (1980-1982) şi în SUA (1982-1984), membru fondator al Centrului European de Cultură din Bucureşti şi al Universităţii Mării Negre. (n. 20 febr. 1927)
22 - Cabiria Andreian Cazacu, "doamna matematicii româneşti", prima femeie conferenţiar la Universitatea din Bucureşti, unul dintre reputaţii matematicieni români, cu o strălucită carieră în cercetare. (n. 19 febr. 1928)
24 - Cântăreaţa de muzică populară Ileana Constantinescu, elevă a Mariei Tănase, ce a cântat cu cele mai mari orchestre şi a lansat melodii care au făcut-o nemuritoare în folclorul românesc, precum "Satul meu, grădină dragă", "Dunăre, Dunăre", "Auzi, nei­că, piţigoiul", "Mărioara de la munte". (n. 30 mai 1929)
25 - Fostul ministru al Integrării Europene, Hildegard Puwak, cercetător ştiinţific şi secretar ştiinţific la Institutul de Economie Naţională şi Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, Bucureşti (1971-1992), secretar ştiinţific al Institutului Naţional de Cercetări Economice, Bucureşti (1992-1993), cadru didactic asociat la ASE (1974 şi 1992), conferenţiar universitar la Politehnica Bucureşti, ministru secretar de stat în Guvernul României, la Departamentul pentru Reformă Economică (1993-1996), ministru al Integrării Europene (2000-2003). (n. 16 sept. 1949)

 


Foto: (c) SORIN LUPSA / AGERPRES FOTO


Comentatorul sportiv Cristian Ţopescu - noiembrie 2017


IUNIE
3 - Cantautorul Alexandru Jula, laureat al Concursului de creaţie şi interpretare "Melodii '79", pentru interpretarea cântecului "Am auzit de dragoste", colaborator al Teatrului "Constantin Tănase" din Bucureşti (1965-1971) şi al Teatrului "Fantasio" din Constanţa (1972-1980), cunoscut prin melodii precum: "Cânta o mandolină", "Dacă spui că mă iubeşti", "Eşti tu", "Soare, soare". (n. 24 iul. 1934)

IULIE
9 - Criticul de teatru Ion (Jean) Cazaban, istoric, profesor universitar la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti şi cercetător ştiinţific principal la Institutul de Istoria Artei "G. Oprescu" - Academia Română; autor a numeroase studii dedicate istoriei regiei, scenografiei şi avangardei teatrale româneşti. (n. 19 oct. 1935)
13 - Actorul Cornel Gârbea, cunoscut publicului pentru activitatea de la Teatrul Mic din Bucureşti, precum şi pentru rolurile jucate în mai multe filme realizate mai ales în perioada de dinainte de 1990 de către regizorul Sergiu Nicolaescu: "Tudor", "Răscoala", "Dacii", "Mihai Viteazul", "Păcală", "Nea Mărin miliardar", "Capcana mercenarilor", "Ciuleandra". (n. 5 sept. 1928)
21 - Interpretul de muzică uşoară Ilie Micolov, cunoscut publicului prin şlagărul "Dragoste la prima vedere". (n. 2 iul. 1949)

 


Foto: (c) VIOREL LAZARESCU / AGERPRES FOTO


Interpretul de muzică uşoară Ilie Micolov - noiembrie 2006


AUGUST
7 - Maestrul taragotist Dumitru Fărcaş, instrumentist al Ansamblului "Maramureşul" din Baia Mare şi al Ansamblului "Mărţişorul" din Cluj-Napoca, împreună cu care a obţinut numeroase premii naţionale şi internaţionale; preşedinte de onoare al Congresului Internaţional al Taragotiştilor. (n. 12 mai 1938)
12 - Radu Demian, fost mare internaţional de rugby în anii '60 - '70. (n. 1938)
13 - Profesor doctor Aurelian Segărceanu, antrenor emerit de tenis şi tatăl fostului jucător Florin Segărceanu, ce a contribuit la formarea unor nume importante pentru tenisul din ţara noastră, de la Florenţa Mihai, Virginia Ruzici, până la Irina Spîrlea sau Cătălina Cristea. (n. 16 ian. 1934)
19 - Academicianul Marius Sala, lingvist cu o prodigioasă carieră internaţională, vicepreşedinte al Academiei Române în perioada 2006-2014 şi director al Institutului de Lingvistică "Iorgu Iordan - Al. Rosetti" (1994-2017). (n. 8 sept. 1932)
24 - Actorul Rudi Rosenfeld, cunoscut de pe scena Teatrului Evreiesc de Stat, unde juca în piese precum "Dumnezeul Răzbunării", "Yentl", "Păpuşarul". (n. 5 aug. 1941)

 


Foto: (c) CONSTANTIN DUMA / AGERPRES FOTO


Maestrul taragotist Dumitru Fărcaş, - decembrie 2015


SEPTEMBRIE
19 - Artistul plastic Geta Brătescu, supranumită "Marea doamnă a artei conceptuale din România", ale cărei lucrări se regăsesc în colecţii importante, precum cele ale Centre Georges Pompidou, Paris; Muzeul de Artă Modernă, Varşovia; Muzeul Naţional de Artă contemporană, Bucureşti sau FRAC Lorraine, Franţa. (n. 1926)
26 - Torţionarul Ioan Ficior, fost comandant al Coloniei de muncă Periprava, aflat la Penitenciarul Spital Bucureşti Jilava, unde executa o pedeapsă de 20 de ani de închisoare pentru infracţiuni contra umanităţii. (n. 4 apr. 1928)

OCTOMBRIE
7 - Istoricul şi criticul literar Paul Cornea, care paralel cu activitatea universitară, a fost director general în Ministerul Culturii (1953-1964), cercetător şi şef de sector la Institutul de Istorie şi Teorie Literară "G. Călinescu"; vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale de Literatură Comparată (1991-1997); preşedinte al Asociaţiei de Literatură Comparată din România (din 1998). (n. 3 nov. 1923)
21 - Fotbalistul Ilie Balaci, supranumit "Minunea blondă", a cărui carieră a fost legată de marile succese obţinute de Universitatea Craiova la începutul anilor '80: trei titluri de campion naţional cu Universitatea Craiova (1973-1974, 1979-1980 şi 1980-1981), semifinalist al Cupei UEFA cu Universitatea Craiova (1982-1983). (n. 8 sept. 1956)

 


Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO


Fotbalistul Ilie Balaci - martie 2015


NOIEMBRIE
2 - Antrenorul de handbal, Constantin ''Pilică'' Popescu, cu trei titluri mondiale în palmares (1956, 1960, 1962), primul şi cel mai tânăr tehnician căruia i-a fost acordat titlul de Antrenor emerit (1960), la vârsta de 32 de ani. (n. 3 sep. 1928)
5 - Torţionarul Alexandru Vişinescu, fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a murit la Penitenciarul Spital Bucureşti-Rahova, unde se afla condamnat (2017) la 20 de ani de închisoare pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în legătură cu abuzurile exercitate asupra deţinuţilor politici. (n. 27 sept. 1925)
9 - Părintele Nicolae Bordaşiu, mărturisitor al lui Hristos în temniţele comuniste, ce a făcut parte din grupul de tineri de la "Rugul Aprins" de la Mănăstirea Antim. (n. 1924)
- Mihai Ispas, fost jucător de rugby la Sportul Studenţesc, membru în Biroul Federal al Federaţiei Române de Rugby, unul dintre cei mai devotaţi susţinători ai sportului şi Mişcării Olimpice, atât de la Ministerul Tineretului şi Sportului cât şi de la Comitetul Olimpic şi Sportiv Român. (n. 1964)
18 - Ambasadorul Mihnea Constantinescu, purtător de cuvânt al premierului Petre Roman (1990-1991); director de cabinet al premierilor Theodor Stolojan (1992), Adrian Năstase şi Călin Popescu-Tăriceanu; membru al Consiliului Regal; reprezentant special în Ministerul Afacerilor Externe, drept coordonator cu însărcinări speciale pentru securitate energetică (din 2016); preşedinte în exerciţiu a Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului (2016 -2017). (n. 1961)
23 - Fostul internaţional Bujor Hălmăgeanu ce a adunat 17 selecţii la echipa naţională şi a jucat peste 200 de partide în prima ligă din România. A cucerit un titlu de campion (1968) şi şase Cupe ale României (1962, 1966, 1967, 1969, 1970, 1971) cu Steaua. (n. 14 febr. 1941) AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Cristian Anghelache, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 19

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Documentare 01-04-2025 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Wangari Maathai, prima femeie din Africa laureată a Premiului Nobel pentru Pace

Wangari Maathai a fondat organizația de mediu Green Belt Movement (Mișcarea Centura Verde) în 1977 și a fost laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 2004. A scris patru cărți: ''The Green Belt Movement'', ''Unbowed: A Memoir'', ''The Challenge for Africa'' și ''Replenishing the Earth''. ''N

Documentare 01-04-2025 09:30

FRAGMENT DE ISTORIE: 55 de ani de la semnarea de către președintele SUA a Legii Sănătății Publice privind Fumatul (1 aprilie)

La începutul anilor 1960, o comisie înființată de secretarul american al sănătății Luther L. Terry pentru studierea efectelor țigaretelor asupra sănătății a stabilit o legătură între fumat și boli. Drept răspuns, Congresul a aprobat Legea federală privind publicitatea și etichetarea țigaretelor (FCLAA) din 1965, cerând tuturor producătorilor de țigare

Documentare 01-04-2025 09:00

Târgul de ceasuri Watches and Wonders de la Geneva (1-7 aprilie)

În intervalul 1-7 aprilie 2025, are loc Salonul de orologerie Watches and Wonders de la Geneva, Elveția, unul dintre cele mai importante evenimente anuale dedicate pasionaților de ceasuri din întreaga lume. Locul de desfășurare este centrul de conferințe Palexpo, aflat în apropierea aeroportului Geneva Internațional. Timp de o

Documentare 01-04-2025 08:30

1 aprilie - Ziua internațională a păcălelilor

Ziua internațională a păcălelilor, cunoscută și ca Ziua păcălitului sau Ziua nebunilor (April Fools' Day), este marcată în fiecare an la 1 aprilie, când fiecare încearcă să facă o farsă unui apropiat, fie el coleg, prieten, vecin sau membru al familiei, potrivit www.euronews.com. Vechi

Documentare 01-04-2025 08:00

Barometrul statistic al lunii martie 2025

Productivitatea în România a crescut de la 26% în 2008 la 44% în 2024, femeile având o contribuție remarcabilă, potrivit unei analize publicate de Alpha Bank România. Germania, Franța și Statele Unite ale Americii ocupă primele trei locuri în topul țărilor care controlează subgrupuri de întreprinderi din România, conform

Documentare 01-04-2025 07:45

CITATUL ZILEI

''Mi-a luat o viață să descopăr care este generatorul ideii mele. Acesta este: favorizăm vizibilul, înnăscutul, personalul, povestitul și tangibilul; abstractul, îl disprețuim. Tot ce este bun (estetica, etica) și greșit (Păcălit de hazard) la noi pare să decurgă de aici.'' - Nassim Nicholas Taleb (''Păcălit de hazard: Rolul ascuns al noro

Documentare 01-04-2025 07:30

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 1 aprilie

Ortodoxe Sf. Cuv. Maria Egipteanca; Sf. Cuv. Macarie Mărturisitorul; Sf. Mc. Gherontie; Sf. Cuv Varsanufie de la Optina Greco-catolice Sf. cuv. Maria Egipteanca Romano-catolice Sf. Hugo, ep. Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca este pomenită

Documentare 01-04-2025 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 1 aprilie

Este a 91-a zi a anului 2025. Au mai rămas 274 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 57 m și apune la 19 h 43 m. Luna răsare la 08 h 12 m și nu apune în această zi. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Doina Lecea)

Documentare 31-03-2025 09:08

CITATUL ZILEI

'Lirismul trebuie să fie în general rațional, dar în amănunte o leacă abătut de la rațiune.' - J. W. Goethe ('Dicționar de maxime comentat', ediția a II-a, Editura Științifică, 1971) 

Documentare 31-03-2025 07:00

Sesiune plenară a Parlamentului European (31 martie - 3 aprilie)

Parlamentul European (PE) se reunește în sesiune plenară la Strasbourg, în perioada 31 martie - 3 aprilie 2025. Vor avea loc discuții și vot pe teme precum evaluarea rezultatelor summitului UE din 20 martie, politicile externe, de apărare și de securitate ale UE în 2025, pregătirea UE pentru situații de criză, strategia Uniunii privind romii și combaterea d

Documentare 31-03-2025 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 31 martie

Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Ipatie, episcopul Gangrei; Sf. Mc. Veniamin diaconul Greco-catolice Sf. ep. m. Ipatie al Gangrei Romano-catolice Sf. Beniamin, diacon m. Sfântul Sfințit Mucenic Ipatie este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 31 martie. Sfântu

Documentare 31-03-2025 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 31 martie

Este a 90-a zi a anului 2025. Au mai rămas 275 de zile până la sfârșitul anului bisect. Soarele răsare la 06 h 59 m și apune la 19 h 42 m. Luna răsare la 07 h 43 m și apune la 22 h 45 m. Berbec 21 martie - 20 aprilie. Al doilea decan (31 martie - 9 aprilie). AGERPRES/(Documentare - Daniela

Documentare 30-03-2025 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Muzicianul Eric Clapton

Muzicianul și chitaristul Eric Clapton s-a născut la 30 martie 1945, la Ripley, în Marea Britanie. A început studiile la 'Kingston College of Art', dar nu le-a finalizat. Pasionat de muzică și de chitară, a început să cânte alături de numeroase trupe britanice, printre care Roosters și Yardbirds, la cea de-a doua cântând cu Jimmy P

Documentare 30-03-2025 08:00

30 martie - Ziua internațională zero deșeuri (ONU)

La 30 martie 2025 este marcată Ziua internațională zero deșeuri, sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite, pentru reducerea practicilor de consum și de producție nesustenabile la nivel mondial, potrivit https://www.un.org. Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat, la 14 decembrie 2022, cu prilejul lucr

Documentare 30-03-2025 04:00

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 30 martie

Ortodoxe Sf. Cuv. Ioan Scărarul; Sf. Euvula, mama Sf. Pantelimon Duminica a 4-a din Post Greco-catolice Duminica 4 din Post. Sf. cuv. Ioan Scărarul Romano-catolice Duminica a 4-a din Postul Mare Ss. Ioan Climac (Scărarul), abate; Leonard Murialdo, pr.