Devenită o sărbătoare anuală, Ziua internaţională a ceaiului, a băuturii care în anotimpul rece devine cea mai căutată şi binevenită licoare, se marchează din 2005, la data de 15 decembrie. O băutură reconfortantă şi străveche, consumată de mii de ani, ceaiul, şi-a bucurat mereu fanii cu aromele sale îmbietoare.

După Forumul Mondial Social din 2004, de la Mumbai, ca urmare a discuţiilor între mari producători de ceai, Ziua internaţională a ceaiului a fost celebrată pentru prima oară la New Delhi, apoi, în anul următor, în Sri Lanka, potrivit site-ului anydayguide. Iniţial sărbătorită pe 9 decembrie, a fost mutată pe 15 decembrie. După 2008, în ţările producătoare de ceai din întreaga lume, precum Bangladesh, India, Indonezia, Kenya, Malaezia, Malawi, Nepal, Sri Lanka, Tanzania, Uganda şi Vietnam, marile sindicate au colaborat în organizarea de acţiuni pentru a face cunoscute problemele legate de realizarea producţiei de ceai. În 2015, guvernul indian a propus marcarea Zilei internaţionale a ceaiului la nivel mondial, prin sprijinul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură.

Industria de ceai oferă milioane de ceşti de ceai oamenilor din întreaga lume. Unul dintre cei mai mari producători de ceai, India, recunoaşte importanţa ceaiului în comunităţile sale, dar şi ca marfă pentru comerţ. Din această perspectivă, se observă că o mare parte dintre condiţiile de lucru pentru cei din industria de ceai necesită încă multe îmbunătăţiri. Ziua internaţională a ceaiului este şi un prilej pentru a acţiona în vederea respectării drepturilor civile ale oamenilor care lucrează în domeniul industriei ceaiului, potrivit www.daysoftheyear.com/days/international-tea-day.

Ceaiul este cea mai consumată băutură din lume, după apă, potrivit www.fao.org/economic/est/est-commodities/tea/en. Se presupune că ceaiul ar proveni din nord-estul Indiei, din Burma de Nord şi din sud-vestul Chinei, însă locul exact în care planta a crescut prima oară nu este cunoscut. Există dovezi că ceaiul a fost consumat în China în urmă cu 5.000 de ani, în timpul dinastiei Qin.

Ceaiul este o băutură preparată din planta Camellia sinesis (spre deosebire de "ceaiurile" pe bază de plante care sunt infuzii făcute din plante care nu au nimic de-a face cu Camellia sinesis). Se obţine din mugurii, florile şi frunzele tinere ale arborelui de ceai, Camellia sinensis, cu toate varietăţile sale, care au fost supuse răsucirii, fermentării şi uscării. Datorită calităţilor sale stimulatoare, ceaiul a fost adus în Japonia în anul 800, de către un călugăr budist şi mult mai târziu, în 1610, o corabie olandeză a adus pentru prima oară ceaiul în Europa, dar costurile de livrare şi profiturile agenţilor intermediari erau atât de ridicate, încât ceaiul a devenit "băutura oamenilor bogaţi".

În 1890, Sir Thomas Lipton i-a scăzut preţul, prin înlăturarea intermediarilor şi a făcut din ceai o băutură accesibilă tuturor categoriilor sociale.

Germanii susţin că adăugarea de lapte în ceai poate distruge calitatea acestuia de a ne proteja împotriva bolilor cardiovasculare.

Americanii au adus două mari contribuţii modului de a savura un ceai. Prima a avut loc în 1904, când Richard Blechynden, proprietar al unei plantaţii de ceai, participant la primul Târg Internaţional al Americii de la St. Louis, a dorit să le ofere vizitatorilor un ceai fierbinte. Însă, datorită căldurii, nimeni nu era interesat. Pentru a-şi salva investiţia, a mai făcut o încercare de a capta "atenţia" publicului, aruncând în ceaiul preparat şi servit vizitatorilor câte un cub de gheaţă. Aşa a fost inventat "Ice Tea''-ul, care în scurt timp a devenit una dintre cele mai profitabile afaceri.

Patru ani mai târziu, în 1908, Thomas Sullivan, din New York, a dezvoltat conceptul de pliculeţ de ceai (tea bag). Fiind un comerciant de ceai, el ambala cu mare grijă mostrele de ceai pe care le trimitea beneficiarilor. A realizat oportunitatea afacerii, când a văzut că restaurantele prepară ceaiul cu tot cu ambalaj, pentru a nu împrăştia frunzele de ceai prin bucătărie. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Marina Bădulescu, editor online: Alexandru Cojocaru)