SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 decembrie
Ortodoxe
Sf. Mc. Tirs, Calinic, Filimon şi Apolonie
Greco-catolice
Sf. m. Tirs, Leuchie, Calinic, Filimon, Apolloniu şi Arian; Sf. Ioan al Crucii
Romano-catolice
Sf. Ioan al Crucii, pr. înv.
Sfinţii Mucenici Tirs, Calinic, Filimon şi Apolonie, pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 14 decembrie, erau originari din Bitinia, provincie romană aflată în partea de nord-vest a Asiei Mici.
Au trăit în timpul împăratului roman Deciu (249-251).
Sfântul Tirs a mărturisit credinţa în Hristos în faţa guvernatorului Nicomidiei, deşi nu era încă botezat, fiind doar catehumen, adică unul dintre cei care erau pregătiţi pentru botez prin învăţarea adevărurilor de credinţă. Ajuns în faţa demnitarului, care era un înverşunat prigonitor al creştinilor, l-a întrebat dacă i se poate adresa liber sau trebuie să se supună poruncilor sale, fără a scoate vreo vorbă.
Guvernatorul i-a răspuns liniştit că este voie, cu atât mai mult dacă voieşte să vorbească spre folosul obştii. Sfântul Tirs i-a spus atunci că ce poate omul să vorbească cu mai mult folos decât despre ce foloseşte sufletului. Căci prigonitorul de creştini a fost văzut aducând multora necazuri, durere şi pagubă de mântuire, atrăgându-i într-un mod ticălos spre rătăcirea păgână.
Cu îndrăzneală vorbind, Sfântul Tirs l-a întrebat pentru care motiv, lăsând pe Ziditorul cerului şi al pământului şi a tot neamul omenesc, luptă pentru închinarea la idoli, toată grija demnitarului fiind ca să-i oblige pe oameni să se închine acestora.
În urma celor spuse, Sfântul Tirs a fost acuzat că este bolnav de creştinătate şi a fost chemat să se supună poruncii împărăteşti şi să jertfească zeilor, iar de nu, la cuvintele sale cele nepotrivite, va afla răspuns prin chinurile care îl aşteaptă.
A fost închis şi supus la torturi, dar pentru că în chip minunat a trecut prin încercări care nu pot fi îndurate în chip firesc, l-a adus la credinţa creştină pe un slujitor al unui templu roman, cu numele Calinic, om înţelept şi de neam, care era cinstit ca un zeu de către elini.
Acesta, văzând minunile făcute prin Sfântul Mucenic Tirs, a început să cunoască neputinţa zeilor săi şi primind în inimă căldura dreptei credinţe, spunea în sine: "Dumnezeule cel mărturisit de Tirs, care faci minuni preaslăvite şi minunate, Tu şi pe mine mă primeşte ca pe un ostaş de curând ales şi mă întăreşte şi pe mine împotriva celor ce vrăjmăşesc adevărul Tău" (Vieţile Sfinţilor).
Au fost ucişi amândoi, Sfântul Calinic fiind decapitat, iar Sfântul Tirs a fost condamnat să fie tăiat cu un fierăstrău, dar înainte ca această din urmă tortură să fie aplicată şi-a dat sufletul său în pace, nevătămat. (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor"). AGERPRES /(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Accidente feroviare produse în lume (cronologie 2024-2026)
Cel puțin 30 de persoane au murit în accidentul feroviar care a avut loc, la 28 octombrie 2026, în provincia spaniolă Toledo, la sud de Madrid, au declarat pentru EFE surse oficiale. Două trenuri de mare vi
FRAGMENT DE ISTORIE: A fost inaugurată, la New York, Statuia Libertății (28 octombrie 1886)
Realizată la Paris de sculptorul francez Frédéric Bartholdi, în colaborare cu Gustave Eiffel (care s-a ocupat de structura de oțel), acest monument impunător dedicat libertății, cunoscut sub numele de Statuia Libertății sau ''Lady Liberty'', cum îi mai spun americanii, a fost un dar din partea Franței cu ocazia centenarului independe
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 28 octombrie
Ortodoxe Sf. Ier. Iachint, mitropolitul Țării Românești; Sf. Cuv. Teofana Basarab; Sf. Mc. Terentie, soția sa, Neonila, și cei 7 fii; Sf. Ier. Firmilian, episcopul Cezareei Capadociei Greco-catolice Sf. m. Terențiu și Neonila; Sf. cuv. Ștefan Savaitul Romano-catolice S
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 28 octombrie
Este a 301-a zi a anului 2026. Au mai rămas 64 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 47 m și apune la 17 h 11 m. Luna răsare la 18 h 18 m și apune la 09 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
27 octombrie - Ziua Sustenabilității în România
La 27 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua Sustenabilității în România, instituită prin Legea nr.157/2023, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în colaborare cu Ambasada Sustenabilității în România, ce promovează responsabilitatea individuală și colectivă pentru un viitor mai bun. Această dată are și o semnifica
27 octombrie - Ziua mondială a patrimoniului audiovizual (ONU)
La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială a patrimoniului audiovizual. Ajunsă, în 2026, la ediția cu numărul 21, această zi este inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO). Scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual privesc aducerea la cunoștința pu
Relații bilaterale România - Republica Moldova
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan,
SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie)
Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală); Sf. Mc. Nestor Greco-catolice Sf. m. Nestor Romano-catolice Sf. Evarist, pp. m. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrot
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 27 octombrie
Este a 300-a zi a anului 2026. Au mai rămas 65 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 46 m și apune la 17 h 12 m. Luna răsare la 17 h 33 m și apune la 08 h 24 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson
Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A
DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)
Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie
Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.













