Uniunea Europeană reprezintă unul dintre cei mai importanţi actori politico-economici ai planetei, cu o piaţă dinamică în permanentă dezvoltare şi cu relaţii de cooperare cu numeroase state şi organizaţii de pe mapamond.

Date Generale
Uniunea Europeană acoperă o suprafaţă de 4 milioane de km pătraţi şi cuprinde 508 milioane de locuitori, fiind a treia cea mai mare populaţie a planetei după China şi India, conform www.europa.eu.

Este al treilea jucător la nivel mondial privind comerţul internaţional, după SUA şi China, conform datelor statistice centralizate la nivelul anului 2014 pe site-ul www.europa.eu. La nivelul anului 2014, bunurile exportate de UE au reprezentat 15% din totalul schimburilor la nivel mondial, potrivit aceleiaşi surse. În 2016, economia Uniunii Europene a fost pe locul doi la nivel mondial, după cea a Chinei, conform datelor postate în februarie 2017 în catalogul online World Factbook pe site-ul www.cia.gov.

Are în componenţă 28 de state membre: Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croaţia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, Regatul Unit, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ţările de Jos, Ungaria.

Euro este monedă oficială a 19 din cele 28 de state membre ale Uniunii. Aceste ţări formează zona euro.

Evoluţie
După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Europa, grav afectată de operaţiunile militare, a primit ajutor pentru reconstrucţie din partea Statelor Unite ale Americii, prin Doctrina Truman şi Planul Marshall. Însă, Europa avea nevoie de mecanisme care să vizeze în primul rând evitarea apariţiei unui nou conflict pe teritoriul său.

Constituirea NATO, prin semnarea actului fondator - Tratatul de la Washington la 4 aprilie 1949, a fost o etapă importantă pentru apărarea colectivă a Europei, statele membre aderau astfel la sistemul de garanţii de securitate înscris în Articolul 5 al tratatului, care consfinţea juridic implicarea SUA în apărarea continentului european, conform www.nato.int.

Propunerea ministrului de externe al Franţei Robert Schumann, denumită generic ''Planul Schumann'', a vizat trecerea sub controlul unei autorităţi comune a producţiei de cărbune şi oţel, pentru a se controla în acest fel producţia de armament şi pentru a se evita un potenţial conflict militar în Europa. Planul Schumman a reprezentat baza pentru fondarea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), prin semnarea, la 18 aprilie 1951, a Tratatului de la Paris care avea drept părţi semnatare, pe lângă Belgia, Olanda, Italia, Luxemburg, pentru prima dată, şi statele rivale Franţa şi Germania, potrivit www.europa.eu.

În primăvara anului 1955, miniştrii de externe ai celor şase state membre CECO se întâlnesc la Messina pentru a discuta punerea în practică a consolidării cooperării economice printr-un proces de integrare la nivelul celor şase. În urma acestei reuniuni ministrul de externe belgian Paul Henry Spaak (care a fost şi secretar general al NATO în perioada 1957-1961) a fost desemnat să coordoneze realizarea raportului care să stabilească coordonatele procesului de integrare economică europeană.

În mai 1956, Paul Henry Spaak a dat publicităţii raportul ce recomanda crearea unei pieţe comune pentru toate bunurile şi serviciile produse în statele membre, bazată pe libertatea de mişcare acestora şi pe tarife externe comune de comercializare de către toate statele membre. Raportul mai făcea referire la constituirea unei uniuni în domeniul energiei nucleare pentru a se putea controla activitatea nucleară a statelor membre.

La 29 mai 1956, miniştrii de externe ai celor şase au aprobat Raportul Spaak şi au fost de accord cu lansarea unei conferinţe interguvernamentale care să gestioneze negocierile pe marginea textelor tratatelor. La 26 iunie 1956, lucrările conferinţei interguvernamentale au fost lansate şi s-au desfăşurat pe parcursul a nouă luni de zile.

La 25 martie 1957, în sala ''Horatii et Curiatii'' a Capitoliului din Roma, s-au semnat cele două tratate, Tratatul privind instituirea Comunităţii Economice Europene (CEE) şi Tratatul privind înfiinţarea Comunităţii Europene privind Energia Atomică (EAEC sau Euratom), dar şi o convenţie care reglementa funcţionarea instituţională a celor trei instituţii supranaţionale, incluzând şi Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului care îşi continua activitatea. Miniştrii de externe ai celor şase state europene membre CECO, Christian Pineau (Franţa), Joseph Luns (Olanda), Paul Henry Spaak (Belgia), Joseph Bech (Luxemburg), Antonio Segni (Italia) şi cancelarul german Konrad Adenauer au semnat cele două documente fundamentale pentru istoria continentului european şi a construcţiei comunitare, menţionează site-ul europa.eu.

La 1 ianuarie 1958, Tratatele de la Roma au intrat în vigoare şi au fost modificate de toate tratatele ulterioare: Actul Unic European (1 iulie 1987), Tratatul de la Maastricht (7 februarie 1992), Tratatul de la Amsterdam (2 octombrie 1997), Tratatul de la Nisa (26 februarie 2001), Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa (2004), care a fost semnat dar nu a fost niciodată ratificat, şi Tratatul de la Lisabona (semnat la 13 decembrie 2007 şi intrat în vigoare la 1 decembrie 2009), care amendează toate celelalte tratate. Conform comunicatului Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, Tratatul de la Lisabona a modificat cele doua tratate fundamentale, respectiv Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) şi Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, denumirea acestuia din urmă fiind Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Tratatul de la Lisabona conţine de asemenea o serie de declaraţii şi protocoale, conform www.mae.ro.

Procesul de extindere al Uniunii Europene a cunoscut mai multe etape distincte. La 1 ianuarie 1973 a avut loc prima etapă a acestui proces care a inclus aderarea Danemarcei, Irlandei şi Marii Britanii. Grecia a aderat la 1 ianuarie 1981, urmând apoi Spania şi Portugalia la 1 ianuarie 1986. Austria, Finlanda şi Suedia au aderat la 1 ianuarie 1995. Zece state au aderat la 1 mai 2004: Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria. La 1 ianuarie 2007 au aderat România şi Bulgaria, iar la 1 iulie 2013 Croaţia devine stat membru al Uniunii, conform ec.europa.eu.

Uniunea Europeană se confruntă în momentul de faţă cu un fapt fără precedent, ca urmare a rezultatului referendumului din 23 iunie 2016 din Marea Britanie, în cadrul căruia 51,9% dintre cei care s-au prezentat la urne au votat în favoarea ieşirii Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din blocul comunitar, fiind pentru prima dată în istoria Uniunii când se face trimitere la invocarea Articolului 50 din Tratatul Uniunii Europene pentru declanşarea procedurilor de părăsire a blocului comunitar de către Marea Britanie, conform www.bbc.com.

La 1 martie 2017, Comisia Europeană a adoptat documentul Cartea Albă asupra Viitorului Uniunii Europene, care indică posibile direcţii de transformare pentru blocul comunitar în următorul deceniu şi trasează câteva scenarii potenţiale privind dezvoltarea Uniunii Europene până în anul 2025.

Instituţii
Comisia Europeană este organul executiv al Uniunii Europene, independent din punct de vedere politic, fiind responsabil cu propunerea de noi acte legislative şi cu aplicarea deciziilor Parlamentului European şi ale Consiliului Uniunii Europene. Comisia gestionează politicile comunitare şi alocă fonduri europene, garantează respectarea legislaţiei comunitare, reprezintă Uniunea Europeană pe scena internaţională. Este formată din Colegiul comisarilor (câte unul pentru fiecare stat membru), în fruntea căruia se află preşedintele, ajutat de şapte vicepreşedinţi. Funcţionează din 1958 şi are sediul la Bruxelles.

Consiliul Uniunii Europene reprezintă guvernele statelor membre, adoptă legislaţia europeană şi coordonează politicile comunitare, elaborează politica externă şi de securitate a UE. Este format din miniştrii de resort din fiecare ţară membră. Fiecare stat membru al Uniunii deţine preşedinţia prin rotaţie pe o perioadă de şase luni. Împreună cu Parlamentul European, Consiliul este principalul organism cu putere decizională al UE. Funcţionează din 1958 şi are sediul la Bruxelles.

Consiliul European defineşte orientarea şi priorităţile politice generale ale Uniunii. Stabileşte agenda politică a Uniunii Europene prin intermediul concluziilor adoptate în cadrul reuniunilor sale. Membrii Consiliului European sunt şefii de stat sau de guvern ai statelor membre ale Uniunii, preşedintele Consiliului European şi preşedintele Comisiei Europene. La reuniunile Consiliului European participă şi Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate atunci când sunt discutate chestiuni din domeniul afacerilor externe. Consiliul European adoptă majoritatea deciziilor prin consens, însă cu toate acestea în anumite cazuri deciziile sunt adoptate în unanimitate sau cu majoritate calificată. A fost înfiinţat în 1974 ca un forum informal, în 1992 primeşte statut oficial şi din 2009 este instituţie a Uniunii Europene. Are sediul la Bruxelles.

Parlamentul European exercită rolul de colegislator, având împreună cu Consiliul, competenţa de a adopta şi de a modifica propunerile legislative şi de a adopta bugetul Uniunii. Supraveghează activitatea Comisiei şi a celorlalte organisme europene şi cooperează cu parlamentele naţionale din statele membre. Deputaţii în Parlamentul European sunt aleşi în mod direct de alegători, din 1979, în toate statele membre pentru a reprezenta interesele cetăţenilor în procesul legislativ al Uniunii Europene. Este format din 751 de deputaţi aleşi. Din 1952 a funcţionat sub denumirea Adunarea Comună a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, iar din 1962 sub denumirea Parlamentul European. Are sediul la Bruxelles, Luxemburg şi la Strasbourg.

Comitetul european al regiunilor este un organism consultativ al Uniunii format din reprezentanţi ai celor 28 de state membre, aleşi la nivel local şi regional. Prin intermediul Comitetului aceştia îşi pot exprima direct opiniile cu privire la legislaţia Uniunii care are impact asupra regiunilor şi oraşelor. Este format din circa 350 de reprezentanţi din toate statele UE. A fost înfiinţat în 1994 şi are sediul la Bruxelles.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene garantează că ţările şi instituţiile Uniunii respectă dreptul comunitar şi se asigură că legislaţia comunitară este interpretată şi aplicată în acelaşi mod în toate ţările membre. Are în componenţă câte un judecător din fiecare ţară şi 11 avocaţi generali. A fost înfiinţată în 1952 şi are sediul la Luxemburg.

Curtea europeană de conturi se ocupă de verificarea modului în care sunt colectate şi utilizate fondurile UE şi ajută la îmbunătăţirea gestiunii financiare a UE. Are în componenţă câte un reprezentant din fiecare stat membru. A fost înfiinţată în 1977 şi are sediu la Luxemburg.

Serviciul european de acţiune externă gestionează relaţiile diplomatice ale UE cu ţări terţe şi conduce politica externă şi de securitate a Uniunii Europene. Este condus de Înaltul reprezentant pentru afaceri externe şi politica de securitate. A fost înfiinţat în 2011 şi are sediul la Bruxelles.

Comitetul Economic şi Social European este un organism cu rol consultativ reprezentând organizaţiile lucrătorilor şi angajatorilor şi alte grupuri de interese. Este format din 350 de de reprezentanţi din toate statele UE. A fost înfiinţat în 1957 şi are sediul la Bruxelles.

Banca Centrală Europeană gestionează moneda euro, menţine stabilitatea preţurilor şi trasează politica economică şi monetară. Are în componenţă preşedintele şi vicepreşedintele BCE şi guvernatorii băncilor centrale din toate statele membre. A fost înfiinţată în 1998 şi are sediul la Frankfurt.

Banca Europeană de Investiţii finanţează proiecte care contribuie la atingerea obiectivelor Uniunii, atât în interiorul cât şi în afara spaţiului comunitar. În consiliul de administraţie fiecare stat membru este reprezentat de câte un administrator, plus un reprezentant al Comisiei Europene. A fost înfiinţată în 1958 şi are sediul la Luxemburg.

Ombudsmanul European investighează plângerile formulate împotriva instituţiilor, organismelor, birourilor şi agenţiilor Uniunii Europene. A fost înfiinţat în 1995 şi are sediul la Strasbourg. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Horia Plugaru, editor online: Ada Vîlceanu)