Prinţesa Elisabeth Pauline Ottilie Luise de Wied s-a născut la 17/29 decembrie 1843, la Neuwied, fiind fiica principelui Wilhelm Hermann Carol de Wied şi a principesei Maria Wilhelmina Frederica Elisabeta de Nassau, potrivit www.familiaregala.ro.

Inteligentă, talentată, cu înclinaţii spre artă şi poezie, sensibilă, Elisabeta de Wied a primit o educaţie aleasă, vorbind mai multe limbi străine. Viitoarea regină avea, de asemenea, o solidă cultură muzicală, cânta la pian şi la orgă, dar şi artistică, arată lucrarea ''Membrii Academiei Române/1866-2003'' (Editura Enciclopedică, Editura Academiei Române, 2003).

Prinţesa Elisabeta l-a cunoscut pe Carol de Hohenzollern, domnitorul Principatelor Române (1866-1881), la Köln, la 30 septembrie/12 octombrie 1869. Chiar în aceeaşi zi, Carol a obţinut consimţământul principesei-mame, pentru a cere mâna fiicei sale, Elisabeta, la rându-i, acceptând să-i fie soţie. La 4/16 octombrie 1869, a avut loc logodna, iar la 3/15 noiembrie 1869, ceremonia căsătoriei s-a desfăşurat în prezenţa reginei Augusta, soţia regelui Prusiei, a trimişilor împăratului Franţei şi ai ţarului Rusiei, a ministrului Justiţiei, Vasile Boerescu, agentul diplomatic al României la Paris şi a altor persoane oficiale. A fost oficiată, mai întâi, cununia catolică (religia lui Carol) şi apoi, cea în rit protestant, a Elisabetei, conform lucrării ''Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947)'' (vol. I, Carol I, Editura Enciclopedică, Ioan Scurtu, 2004).

Foto: (c) ARHIVELE NAŢIONALE ALE ROMÂNIEI

Perechea princiară a pornit spre România, trecând prin Viena şi Budapesta. De aici, călătoria a continuat, pe Dunăre, pe vasul "Franz-Joseph" al împăratului austriac până la graniţa de la Turnu Severin, unde la 10/22 noiembrie 1869, au fost întâmpinaţi de oficialităţi româneşti şi de populaţie. Au mers cu vaporul până la Giurgiu, iar de acolo cu trenul până la Bucureşti. În Gara Filaret au fost întâmpinaţi de întreaga clasă politică, înalta societate şi de populaţia Bucureştiului. A urmat o ceremonie religioasă la Catedrala Mitropoliei după ritul ortodox, notează http://www.carmensylva-fwa.de/ro/bio.html.

Unicul copil al Elisabetei şi al lui Carol, prinţesa Maria, s-a născut la 27 august/8 septembrie 1870. Din nefericire, s-a îmbolnăvit, însă, de scarlatină, şi la 28 martie/9 aprilie 1874, prinţesa a murit. A fost înmormântată în biserica mănăstirii Cotroceni. Moartea prematură a unicului copil dar şi durerea pricinuită de a nu mai putea avea alţi copii, au marcat pentru totdeauna relaţia dintre Carol şi Elisabeta.

Imediat după venirea sa în România, principesa Elisabeta a depus o intensă activitate de binefacere. A obţinut subscripţii pentru terminarea construirii Azilului de orfane ''Elena Doamna'', un proiect al doamnei Elena Rosetti Cuza, soţia domnitorului Al. I. Cuza, în anul 1862. A fondat, în 1876, ''Societatea Naţională de Cruce Roşie'' din România, a cărei preşedintă de onoare a fost.

Odată cu izbucnirea Războiului de Independenţă (1877-1878), alături de generalul Carol Davila, inspectorul serviciului sanitar român, a creat ''Serviciul de ambulanţă''. În paralel, au fost înfiinţate spitale de campanie, iar mai mulţi medici militari germani au activat în Principate sub conducerea directă a suveranei. Două barăci pentru răniţi au fost ridicate în zona Palatului Cotroceni, iar Gara Cotroceni a fost transformată în spital sub coordonarea doctorului Wilhelm Kremnitz. În 1879, a înfiinţat ''Institutul Surorilor de Caritate'' din Bucureşti, cu personal recrutat dintre asistentele medicale sau călugăriţe, care îşi desfăşura activitatea în spitale, îngrijind bolnavii la domiciliu, răniţii de război, etc., potrivit http://peles.ro/personalitati/regina-elisabeta/

Foto: (c) ARHIVELE NAŢIONALE ALE ROMÂNIEI

După proclamarea Independenţei de stat la 9/21 mai 1877, Parlamentul a proclamat, la 14/26 martie 1881, România regat. Prinţul Carol a primit pentru sine şi pentru urmaşii săi titlul de rege al României, iar moştenitorul tronului va purta titlul de prinţ de coroană al României. La 10/22 mai 1881, au avut loc festivităţile prilejuite de proclamarea Regatului şi încoronarea domnitorului Carol I. Preşedintele Parlamentului a înmânat regelui Carol I şi reginei Elisabeta coroanele făurite din oţelul unui tun cucerit de la turci în timpul Războiului de Independenţă, potrivit lucrării ''Istoria României în date'' (Editura Enciclopedică, 2003).

Regina Elisabeta şi-a continuat acţiunile sale de caritate. A înfiinţat în 1893, ''Societatea Regina Elisabeta'', care trata anual circa 17.000 de pacienţi, distribuia medicamente gratuite şi monitoriza starea familiilor nevoiaşe; ''Policlinica Regina Elisabeta'', fondată în 1895, oferea consultaţii gratuite săracilor; ''Institutul Evanghelic al Diaconeselor'' din Bucureşti (1903), patrona un sanatoriu în capitală şi o şcoală la Ploieşti; societatea ''Tibişoi'' care distribuia îmbrăcăminte copiilor şi venea în ajutorul familiilor, în caz de boală sau incapacitate de muncă a părinţilor. La iniţiativa sa a luat naştere, în 1909, Azilul pentru orbi ''Regina Elisabeta'' (Vatra Luminoasă), unde cei cu deficienţe de vedere beneficiau de asistenţă medicală şi socială gratuită.

La Sinaia, unde mersese pentru prima oară în 1871, regina a înfiinţat o şcoală (1882) şi a inaugurat o a doua şcoală primară din oraş, în cătunul Izvor (1899-1905). În cadrul complexului Peleş, a fondat ''Atelierele de Artă şi Meşteşug'', unde s-au realizat o parte din valoroasele piese de mobilier din prima fază a construcţiei castelului (1875-1883).

Fascinată de frumuseţea portului popular românesc, regina Elisabeta l-a adoptat şi l-a impus suitei regale. Regina a încurajat, de asemenea, dezvoltarea industriei locale, contribuind astfel şi la emanciparea socială a femeii române. Au apărut Societatea ''Concordia'', înfiinţată pentru a favoriza dezvoltarea industriei textile; Societatea ''Furnica'', prin care a încurajat industria casnică, produsele fiind vândute prin intermediul societăţii; Societatea ''Munca'' înfiinţată în 1885, oferea serviciu la domiciliu femeilor din popor, infirmelor, văduvelor, casnicelor; Societatea ''Ţesătoarea'' înfiinţată în anul 1905 şi condusă personal de Regină a încurajat cultura de viermi de mătase din România, menţionează http://peles.ro/personalitati/regina-elisabeta/.

Foto: (c) ARHIVELE NAŢIONALE ALE ROMÂNIEI

Munca sa a fost răsplătită, România participând la Expoziţiile Universale de la Paris, în anii 1867, 1889 şi 1900 cu articole tradiţionale variate, cu broderii, tapiţerii şi costume populare. În 1912, la Berlin, regina a organizat expoziţia ''Femeia în artă şi meşteşuguri'', presa occidentală atribuindu-i articole pozitive, notează aceeaşi sursă.

Folosind numele Carmen Sylva, regina Elisabeta şi-a făcut debutul literar în 1880. A publicat peste 50 de volume, dovedindu-se o prolifică autoare de romane, eseuri, satire, piese dramatice, articole avangardiste, basme pentru copii, dar şi o talentată traducătoare de folclor şi poezie românească (Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri). Dintre acestea amintim: ''Poveştile Peleşului'' (1882 şi 1883), ''Cugetările unei Regine'' (1882), ''Rinul meu'' (1884), ''Monrepos'' (1884), ''Robia Peleşului'' (1888), ''Patria'' (1891), ''Meşterul Manole'' (1892), ''Poveştile unei Regine'' (1901). A scris cu aproape aceeaşi uşurinţă în germană, franceză, engleză şi română. De asemenea, a tradus cărţile lui Pierre Loti sau Paul de St. Victor în germană şi a tradus multe lucrări din germană în limba română, menţionează www.familiaregala.ro.

Protectoare a artelor şi pasionată de pictură, regina şi-a ilustrat câteva dintre volume. A lăsat miniaturi, portrete în cărbune şi o superbă Evanghelie cu ilustraţii făcute de ea, pe pergament. A publicat unele dintre volumele sale în ediţii succesive.

Regina-poetă a fost distinsă de Academia Franceză cu premiul ''Botta'' în 1888, pentru volumul de versuri ''Cugetările unei Regine'', şi a devenit, în 1890, membră de onoare a Academiei Române.

Suverana s-a dedicat, de asemenea, serilor de muzică şi literatură, pe care le-a organizat cu regularitate, mai întâi la reşedinţa regală din Bucureşti, apoi la Castelul Peleş. În martie 1898, l-a cunoscut pe tânărul George Enescu, pe care l-a numit ''copilul meu de suflet''. Tânărul muzician a mers la Sinaia în fiecare vară, până în 1914. De multe ori au cântat în duet, George Enescu la vioară, şi regina Elisabeta la pian, potrivit www.familiaregala.ro.

După moartea regelui Carol I (27 septembrie 1914), regina Elisabeta s-a retras la mănăstirea de la Curtea de Argeş, unde a încetat din viaţă la 18 februarie 1916, în urma unei duble pneumonii. A fost înmormântată alături de Carol I, la Curtea de Argeş. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Cristian Anghelache, editor online: Alexandru Cojocaru)