DOCUMENTAR: 175 de ani de la naşterea reginei Elisabeta a României
Prinţesa Elisabeth Pauline Ottilie Luise de Wied s-a născut la 17/29 decembrie 1843, la Neuwied, fiind fiica principelui Wilhelm Hermann Carol de Wied şi a principesei Maria Wilhelmina Frederica Elisabeta de Nassau, potrivit www.familiaregala.ro.
Inteligentă, talentată, cu înclinaţii spre artă şi poezie, sensibilă, Elisabeta de Wied a primit o educaţie aleasă, vorbind mai multe limbi străine. Viitoarea regină avea, de asemenea, o solidă cultură muzicală, cânta la pian şi la orgă, dar şi artistică, arată lucrarea ''Membrii Academiei Române/1866-2003'' (Editura Enciclopedică, Editura Academiei Române, 2003).
Prinţesa Elisabeta l-a cunoscut pe Carol de Hohenzollern, domnitorul Principatelor Române (1866-1881), la Köln, la 30 septembrie/12 octombrie 1869. Chiar în aceeaşi zi, Carol a obţinut consimţământul principesei-mame, pentru a cere mâna fiicei sale, Elisabeta, la rându-i, acceptând să-i fie soţie. La 4/16 octombrie 1869, a avut loc logodna, iar la 3/15 noiembrie 1869, ceremonia căsătoriei s-a desfăşurat în prezenţa reginei Augusta, soţia regelui Prusiei, a trimişilor împăratului Franţei şi ai ţarului Rusiei, a ministrului Justiţiei, Vasile Boerescu, agentul diplomatic al României la Paris şi a altor persoane oficiale. A fost oficiată, mai întâi, cununia catolică (religia lui Carol) şi apoi, cea în rit protestant, a Elisabetei, conform lucrării ''Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947)'' (vol. I, Carol I, Editura Enciclopedică, Ioan Scurtu, 2004).
.jpg)
Foto: (c) ARHIVELE NAŢIONALE ALE ROMÂNIEI
Perechea princiară a pornit spre România, trecând prin Viena şi Budapesta. De aici, călătoria a continuat, pe Dunăre, pe vasul "Franz-Joseph" al împăratului austriac până la graniţa de la Turnu Severin, unde la 10/22 noiembrie 1869, au fost întâmpinaţi de oficialităţi româneşti şi de populaţie. Au mers cu vaporul până la Giurgiu, iar de acolo cu trenul până la Bucureşti. În Gara Filaret au fost întâmpinaţi de întreaga clasă politică, înalta societate şi de populaţia Bucureştiului. A urmat o ceremonie religioasă la Catedrala Mitropoliei după ritul ortodox, notează http://www.carmensylva-fwa.de/ro/bio.html.
Unicul copil al Elisabetei şi al lui Carol, prinţesa Maria, s-a născut la 27 august/8 septembrie 1870. Din nefericire, s-a îmbolnăvit, însă, de scarlatină, şi la 28 martie/9 aprilie 1874, prinţesa a murit. A fost înmormântată în biserica mănăstirii Cotroceni. Moartea prematură a unicului copil dar şi durerea pricinuită de a nu mai putea avea alţi copii, au marcat pentru totdeauna relaţia dintre Carol şi Elisabeta.
Imediat după venirea sa în România, principesa Elisabeta a depus o intensă activitate de binefacere. A obţinut subscripţii pentru terminarea construirii Azilului de orfane ''Elena Doamna'', un proiect al doamnei Elena Rosetti Cuza, soţia domnitorului Al. I. Cuza, în anul 1862. A fondat, în 1876, ''Societatea Naţională de Cruce Roşie'' din România, a cărei preşedintă de onoare a fost.
Odată cu izbucnirea Războiului de Independenţă (1877-1878), alături de generalul Carol Davila, inspectorul serviciului sanitar român, a creat ''Serviciul de ambulanţă''. În paralel, au fost înfiinţate spitale de campanie, iar mai mulţi medici militari germani au activat în Principate sub conducerea directă a suveranei. Două barăci pentru răniţi au fost ridicate în zona Palatului Cotroceni, iar Gara Cotroceni a fost transformată în spital sub coordonarea doctorului Wilhelm Kremnitz. În 1879, a înfiinţat ''Institutul Surorilor de Caritate'' din Bucureşti, cu personal recrutat dintre asistentele medicale sau călugăriţe, care îşi desfăşura activitatea în spitale, îngrijind bolnavii la domiciliu, răniţii de război, etc., potrivit http://peles.ro/personalitati/regina-elisabeta/
Foto: (c) ARHIVELE NAŢIONALE ALE ROMÂNIEI
După proclamarea Independenţei de stat la 9/21 mai 1877, Parlamentul a proclamat, la 14/26 martie 1881, România regat. Prinţul Carol a primit pentru sine şi pentru urmaşii săi titlul de rege al României, iar moştenitorul tronului va purta titlul de prinţ de coroană al României. La 10/22 mai 1881, au avut loc festivităţile prilejuite de proclamarea Regatului şi încoronarea domnitorului Carol I. Preşedintele Parlamentului a înmânat regelui Carol I şi reginei Elisabeta coroanele făurite din oţelul unui tun cucerit de la turci în timpul Războiului de Independenţă, potrivit lucrării ''Istoria României în date'' (Editura Enciclopedică, 2003).
Regina Elisabeta şi-a continuat acţiunile sale de caritate. A înfiinţat în 1893, ''Societatea Regina Elisabeta'', care trata anual circa 17.000 de pacienţi, distribuia medicamente gratuite şi monitoriza starea familiilor nevoiaşe; ''Policlinica Regina Elisabeta'', fondată în 1895, oferea consultaţii gratuite săracilor; ''Institutul Evanghelic al Diaconeselor'' din Bucureşti (1903), patrona un sanatoriu în capitală şi o şcoală la Ploieşti; societatea ''Tibişoi'' care distribuia îmbrăcăminte copiilor şi venea în ajutorul familiilor, în caz de boală sau incapacitate de muncă a părinţilor. La iniţiativa sa a luat naştere, în 1909, Azilul pentru orbi ''Regina Elisabeta'' (Vatra Luminoasă), unde cei cu deficienţe de vedere beneficiau de asistenţă medicală şi socială gratuită.
La Sinaia, unde mersese pentru prima oară în 1871, regina a înfiinţat o şcoală (1882) şi a inaugurat o a doua şcoală primară din oraş, în cătunul Izvor (1899-1905). În cadrul complexului Peleş, a fondat ''Atelierele de Artă şi Meşteşug'', unde s-au realizat o parte din valoroasele piese de mobilier din prima fază a construcţiei castelului (1875-1883).
Fascinată de frumuseţea portului popular românesc, regina Elisabeta l-a adoptat şi l-a impus suitei regale. Regina a încurajat, de asemenea, dezvoltarea industriei locale, contribuind astfel şi la emanciparea socială a femeii române. Au apărut Societatea ''Concordia'', înfiinţată pentru a favoriza dezvoltarea industriei textile; Societatea ''Furnica'', prin care a încurajat industria casnică, produsele fiind vândute prin intermediul societăţii; Societatea ''Munca'' înfiinţată în 1885, oferea serviciu la domiciliu femeilor din popor, infirmelor, văduvelor, casnicelor; Societatea ''Ţesătoarea'' înfiinţată în anul 1905 şi condusă personal de Regină a încurajat cultura de viermi de mătase din România, menţionează http://peles.ro/personalitati/regina-elisabeta/.
Foto: (c) ARHIVELE NAŢIONALE ALE ROMÂNIEI
Munca sa a fost răsplătită, România participând la Expoziţiile Universale de la Paris, în anii 1867, 1889 şi 1900 cu articole tradiţionale variate, cu broderii, tapiţerii şi costume populare. În 1912, la Berlin, regina a organizat expoziţia ''Femeia în artă şi meşteşuguri'', presa occidentală atribuindu-i articole pozitive, notează aceeaşi sursă.
Folosind numele Carmen Sylva, regina Elisabeta şi-a făcut debutul literar în 1880. A publicat peste 50 de volume, dovedindu-se o prolifică autoare de romane, eseuri, satire, piese dramatice, articole avangardiste, basme pentru copii, dar şi o talentată traducătoare de folclor şi poezie românească (Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri). Dintre acestea amintim: ''Poveştile Peleşului'' (1882 şi 1883), ''Cugetările unei Regine'' (1882), ''Rinul meu'' (1884), ''Monrepos'' (1884), ''Robia Peleşului'' (1888), ''Patria'' (1891), ''Meşterul Manole'' (1892), ''Poveştile unei Regine'' (1901). A scris cu aproape aceeaşi uşurinţă în germană, franceză, engleză şi română. De asemenea, a tradus cărţile lui Pierre Loti sau Paul de St. Victor în germană şi a tradus multe lucrări din germană în limba română, menţionează www.familiaregala.ro.
Protectoare a artelor şi pasionată de pictură, regina şi-a ilustrat câteva dintre volume. A lăsat miniaturi, portrete în cărbune şi o superbă Evanghelie cu ilustraţii făcute de ea, pe pergament. A publicat unele dintre volumele sale în ediţii succesive.
Regina-poetă a fost distinsă de Academia Franceză cu premiul ''Botta'' în 1888, pentru volumul de versuri ''Cugetările unei Regine'', şi a devenit, în 1890, membră de onoare a Academiei Române.
Suverana s-a dedicat, de asemenea, serilor de muzică şi literatură, pe care le-a organizat cu regularitate, mai întâi la reşedinţa regală din Bucureşti, apoi la Castelul Peleş. În martie 1898, l-a cunoscut pe tânărul George Enescu, pe care l-a numit ''copilul meu de suflet''. Tânărul muzician a mers la Sinaia în fiecare vară, până în 1914. De multe ori au cântat în duet, George Enescu la vioară, şi regina Elisabeta la pian, potrivit www.familiaregala.ro.
După moartea regelui Carol I (27 septembrie 1914), regina Elisabeta s-a retras la mănăstirea de la Curtea de Argeş, unde a încetat din viaţă la 18 februarie 1916, în urma unei duble pneumonii. A fost înmormântată alături de Carol I, la Curtea de Argeş. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Cristian Anghelache, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Retrospectiva evenimentelor interne 17-21 august 2026
O dronă marină cu încărcătură explozivă a fost distrusă în zona platformei Neptun Deep din Marea Neagră. Curtea Constituțională a României a stabilit ca fiind constituțional un amendament introdus în Legea integrității la cererea PSD și AUR, prin care aleșii găsiți incompatibili sau în conflict de interese își pierd funcțiile la 30 de zile
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Marin Moraru
Actor de teatru și film, Marin Moraru s-a născut la data de 31 ianuarie 1937 în București. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică 'I.L. Caragiale' București, în anul 1961, la clasa Dinei Cocea, având ca examen de diplomă rolul Agamiță Dandanache din piesa 'O scrisoare pierdută' de I.L. Caragiale. A debutat p
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
Festivalul Național de Muzică Ușoară 'Mamaia', ajuns la a 63-a ediție, invită publicul, în perioada 21-23 august, la o nouă întâlnire cu eleganța, nostalgia și hiturile care au marcat generații întregi. Festivalul își păstrează și în acest an structura consacrată și aduce în prim-plan cele două secțiuni repreze
21 august - Ziua internațională pentru comemorarea și omagierea victimelor terorismului (ONU)
La 21 august este marcată, sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite, Ziua internațională pentru comemorarea și omagierea victimelor terorismului. Marcarea acestei zile a fost instituită prin Rezoluția 72/165 a Adunării Generale a Națiunilor Unite, conform https://www.un.org/. Scopul vizează s
21 august - Ziua medicinei militare
Ziua medicinei militare este celebrată anual la 21 august. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) a semnat Înaltul Decret Domnesc nr. 4629/21 august 1862 prin care a luat ființă Corpul Ofițerilor Sanitari ai Armatei și Direcția Generală a Serviciului Sanitar Român, acesta fiind momentul constituirii structurii specializate pentru asigurarea săn
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 august
Ortodoxe Sf. Ap. Tadeu; Sf. Mc. Donat diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul și Venust; Sf. Mc. Vasa, cu fiii ei Greco-catolice Sf. ap. Iuda Tadeu; Sf. m. Vasa și fiii ei; Sf. papă Pius al X-lea Romano-catolice Sf. Pius al X-lea, pp. Sfântul Ap
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 august
Este a 233-a zi a anului 2026. Au mai rămas 132 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 25 m și apune la 20 h 11 m. Luna răsare la 16 h 09. Luna nu apune în această zi. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Centrul istoric al orașului Graz și Castelul Eggenberg (Austria)
Centrul istoric al orașului Graz, împreună cu Castelul Eggenberg (Schloss Eggenberg), formează unul dintre cele mai valoroase ansambluri urbane și arhitecturale din Europa Centrală. Înscris pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO în 1999 (centrul istoric) și extins în 2010 pentru a include și castelul, situl reprezintă un exemplu remarcabil de sinteză c
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 20 august
Ortodoxe Sf. Proroc Samuel; Sf. Mc. Sever, Eliodor și Teoharie Greco-catolice Sf. pf. Samuel; Sf. Bernard Romano-catolice Ss. Bernard, abate, înv.; Samuel, profet Sfântul Proroc Samuel este pomenit de Biserica Ortodoxă în ziua de 20 a
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 20 august
Este a 232-a zi a anului 2026. Au mai rămas 133 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 24 m și apune la 20 h 13 m. Luna răsare la 15 h 08 și apune la 23 h 34 m. Luna la Primul Pătrar la 05 h 46 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
AnulBrâncuși/ Constantin Brâncuși în muzeele lumii
Constantin Brâncuși, unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea, s-a născut în 1876, la Hobița, dar a trăit și a lucrat la Paris din primul deceniu al secolului trecut până la moartea sa, în 1957, indică https://www.centrepompidou.fr/. Din atelierul său din capitala Fr
PERSONALITATEA ZILEI: Beatrice Rancea, regizor și coregraf
Beatrice Rancea, regizor și coregraf, prim solistă a Operei Naționale București (1980-1992) și director general al Operei Naționale Române din Iași (2011-2016; 2017-2021), este unul dintre cei mai importanți creatori ai scenei de teatru și balet din România, remarcându-se pentru ideile sale originale. S-a născut la 19 august 1961, în Bu
William J. Clinton, cel de-al 42-lea președinte al SUA (1993-2001), împlinește 80 de ani (19 august)
Fostul președinte de la Casa Albă, Bill Clinton, cu numele de naștere William Jefferson Blythe III, s-a născut la 19 august 1946, în orașul Hope, statul Arkansas, la trei luni după moartea tatălui său, într-un accident rutier. În liceu, a luat numele tatălui vitreg, Roger Clinton, din Hot Springs, Arkansas, notează site-urile
19 august - Ziua mondială a fotografiei
Ziua mondială a fotografiei este marcată la 19 august, în cadrul Săptămânii mondiale a fotografiei, care începe pe 12 august și se încheie pe 26 august, notează site-ul dedicat, https://www.worldphotographyday.com/. În 2026, tema oficială este 'HOME' și &ic
19 august - Ziua mondială pentru asistență umanitară (ONU)
Ziua Mondială pentru Asistență Umanitară este marcată anual la 19 august, potrivit arată un.org. Data nu este aleasă întâmplător. În ziua de 19 august 2003, un camion-bombă a explodat la sediul Națiunilor Unite din Hotelul Canal din Bagdad, ucigând 22 de oameni, printre care Sergio Vieira de M
.jpg)
.jpg)












