SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 noiembrie
Ortodoxe
Sf. Ap. Filip; Sf. Ier. Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului (Începutul Postului Naşterii Domnului)
Greco-catolice
Sf. ap. Filip
Romano-catolice
Sf. Ştefan-Teodor, ep. m.; Fer. Serapion, călug. m.
Sfântul Apostol Filip, pomenit în calendarul creştin ortodox la 14 noiembrie, este unul din cei doisprezece apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos, originar din cetatea Betsaida din Galileea. În acea cetate s-au născut trei apostoli: Petru, Andrei şi Filip.
Sfântului Filip îi spune Iisus Hristos: "Urmează-mi", după cum arată Sfântul Apostol Ioan în Evanghelia sa (1, 43).
Sfântul Apostol Filip a urmat cu convingere această chemare. Educaţia pe care a primit-o din copilărie a inclus şi studiul cărţilor Vechiului Testament de unde a înţeles bine toate prorociile despre Mesia Cel aşteptat: "pe care citindu-le adeseori, se aprindea cu dragostea inimii pentru Iisus, pe Care încă nu-L ştia şi era cuprins de dorirea Aceluia pe Care încă nu-L văzuse la faţă, nici nu ştia că venise pe pământ şi pe Care mulţi ar fi dorit să-L vadă şi nu L-au văzut" (Vieţile Sfinţilor).
După Cinzecime, când apostolii au fost îmbrăcaţi cu putere de sus pentru a propovădui Evanghelia ("evangelie", în greacă - "veste bună" sau "bună vestire") în lume, s-au tras la sorţi locurile unde va merge fiecare apostol în misiunea de răspândire a credinţei.
Sfântului Apostol Filip i-a revenit Frigia şi Ieropole. A străbătut toată Asia Mică şi, întâlnindu-se cu Sfântul Apostol Bartolomeu, au poposit împreună în Lidia, apoi în Ieropole. A îndurat mari suferinţe şi ispite pentru a face cunoscută vestea cea bună printre popoarele păgâne. A fost ucis la Ieropole, prin crucificare cu capul în jos.
Astăzi este pomenit şi Sfântul Ierarh Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului.
Sfântul Grigorie Palama este prăznuit de două ori pe an: pe 14 noiembrie şi în duminica a doua din Postul Mare.
S-a născut la Constantinopol, a rămas însă de mic orfan de tată, fiind crescut de mama sa care a reuşit să îi asigure o bună educaţie.
A intrat în viaţa monahală de tânăr, împreună cu familia, mama sa s-a călugărit într-o mănăstire de maici, iar el şi fraţii săi au plecat la Muntele Athos.
La Mănăstirea Vatoped, din Muntele Athos a vieţuit sub îndrumarea duhovnicească a părintelui Nicodim.
În contextul controverselor teologice în jurul isihasmului, Sfântul Grigorie Palama a apărat Ortodoxia, fiind susţinătorul teologiei energiilor necreate (1337-l368).
Sfântul Grigorie Palama a fost un apărător al monahilor isihaşti care practicau lucrarea trezviei şi a rugăciunii neîncetate şi vedeau lumina necreată a lui Dumnezeu.
Adversarii isihaştilor negau posibilitatea vederii lui Dumnezeu, spunând că Dumnezeu nu poate fi văzut de către om. Respingând distincţia dintre fiinţă şi energii în Dumnezeu, aceştia excludeau orice posibilitate de comuniune reala a omului cu Dumnezeu.
Sfântul Grigorie a fost numit arhiepiscop al Tesalonicului, făcând multe minuni şi vindecând mulţi bolnavi.
A trecut la cele veşnice în 1340, la 63 de ani. A fost canonizat la nouă ani de la moartea sa. Moaştele Sfântului Grigorie Palama se păstrează la Tesalonic. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/ (Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Accidente feroviare produse în lume (cronologie 2024-2026)
Cel puțin 30 de persoane au murit în accidentul feroviar care a avut loc, la 28 octombrie 2026, în provincia spaniolă Toledo, la sud de Madrid, au declarat pentru EFE surse oficiale. Două trenuri de mare vi
FRAGMENT DE ISTORIE: A fost inaugurată, la New York, Statuia Libertății (28 octombrie 1886)
Realizată la Paris de sculptorul francez Frédéric Bartholdi, în colaborare cu Gustave Eiffel (care s-a ocupat de structura de oțel), acest monument impunător dedicat libertății, cunoscut sub numele de Statuia Libertății sau ''Lady Liberty'', cum îi mai spun americanii, a fost un dar din partea Franței cu ocazia centenarului independe
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 28 octombrie
Ortodoxe Sf. Ier. Iachint, mitropolitul Țării Românești; Sf. Cuv. Teofana Basarab; Sf. Mc. Terentie, soția sa, Neonila, și cei 7 fii; Sf. Ier. Firmilian, episcopul Cezareei Capadociei Greco-catolice Sf. m. Terențiu și Neonila; Sf. cuv. Ștefan Savaitul Romano-catolice S
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 28 octombrie
Este a 301-a zi a anului 2026. Au mai rămas 64 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 47 m și apune la 17 h 11 m. Luna răsare la 18 h 18 m și apune la 09 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
27 octombrie - Ziua Sustenabilității în România
La 27 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua Sustenabilității în România, instituită prin Legea nr.157/2023, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în colaborare cu Ambasada Sustenabilității în România, ce promovează responsabilitatea individuală și colectivă pentru un viitor mai bun. Această dată are și o semnifica
27 octombrie - Ziua mondială a patrimoniului audiovizual (ONU)
La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială a patrimoniului audiovizual. Ajunsă, în 2026, la ediția cu numărul 21, această zi este inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO). Scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual privesc aducerea la cunoștința pu
Relații bilaterale România - Republica Moldova
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan,
SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie)
Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală); Sf. Mc. Nestor Greco-catolice Sf. m. Nestor Romano-catolice Sf. Evarist, pp. m. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrot
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 27 octombrie
Este a 300-a zi a anului 2026. Au mai rămas 65 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 46 m și apune la 17 h 12 m. Luna răsare la 17 h 33 m și apune la 08 h 24 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson
Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A
DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)
Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie
Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.













