logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Târgul Internaţional Gaudeamus - Carte de Învăţătură, ediţia a XXV-a

Imagine din galeria Agerpres

A XXV-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus - Carte de Învăţătură, care se desfăşoară în perioada 14-18 noiembrie 2018, în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti, reuneşte peste 300 de expozanţi, care propun circa 900 de evenimente editoriale şi profesionale.

Această ediţie stă sub semnul mai multor aniversări: Centenarul Marii Uniri şi al Primului Război Mondial, 90 de ani de Radio România, 25 de ediţii ale Târgului Internaţional Gaudeamus - Carte de Învăţătură, potrivit site-ului www.gaudeamus.ro.

Tema centrală a ediţiei este ''România Centenar'' şi va fi ilustrată prin intermediul unui stand reprezentativ, care va găzdui o colecţie de circa 600 de volume dedicate acestui moment istoric, şi circa 50 de evenimente (lansări şi prezentări de carte, dezbateri, proiecţii de film, lecturi publice). Standul ''România Centenar'', organizat de Primăria Municipiului Bucureşti prin Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) şi Muzeul Municipiului Bucureşti, va oferi publicului Gaudeamus un prilej de a se întâlni şi dialoga cu câţiva dintre cei mai apreciaţi scriitori, critici literari şi istorici români ai momentului, precizează site-ul amintit.

Preşedintele de onoare al ediţiei este acad. Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române.

La Gaudeamus sunt prezente edituri româneşti cu tradiţie, instituţii de învăţământ, difuzori de carte şi publicaţii, producători şi distribuitori de jocuri educaţionale, asociaţii profesionale şi organizaţii active în domeniile cultură şi educaţie. În cadrul manifestării vor avea loc mai multe evenimente - Concursul Naţional de Lectură "Mircea Nedelciu"; proiectul "Cărţile se întorc acasă"; invitaţi de nota 10: Olimpicii României; Carte şi multimedia; ''Bursa Educaţia'', ajunsă la ediţia 21; Salonul Naţional de Inventică; expoziţiile "Gaudeamus 25" şi "Ia românească; "Pagini din istoria radioului - Radio România 90", "ExpoCaligrafia 2018", a anunţat, într-o conferinţă de presă, preşedintele Societăţii Române de Radiodifuziune, Georgică Severin.

***

Organizat de Radio România, singurul post de radio din lume care şi-a asumat acest rol, Târgul Internaţional GAUDEAMUS - Carte de învăţătură este de foarte mulţi ani un reper, atât pentru specialiştii din branşă cât şi pentru publicul larg. Cel mai important şi mai longeviv eveniment expoziţional dedicat cărţii, din România, are un loc bine definit în calendarul cultural şi în conştiinţa publicului, dovadă stând cei peste 100.000 de vizitatori care îi trec pragul în fiecare an, conform site-ului www.gaudeamus.ro.

Târgul se desfăşoară anual în Pavilionul Central Romexpo, reunind, într-un spaţiu expoziţional de 14.000 mp, oferta a peste 300 de edituri româneşti şi străine, tipografii, instituţii de învăţământ, centre şi institute culturale, instituţii mass-media, agenţii de difuzare de carte, firme multimedia, agenţii literare, organizaţii non-guvernamentale cu profil cultural şi educaţional, asociaţii profesionale, librării, biblioteci etc.

 


Foto: (c) Ilie Bumbac / AGERPRES FOTO


În toamna fiecărui an, Gaudeamus devine centrul pieţei editoriale şi al vieţii culturale din România. Deopotrivă expoziţie de carte şi cafenea literară, târgul propune un maraton de peste 600 de evenimente culturale la fiecare ediţie.

Prima ediţie a târgului a avut loc în 1994, în foaierul Sălii de Concerte "Mihail Jora" a Radiodifuziunii. Primul preşedinte de onoare al Târgului GAUDEAMUS a fost scriitorul Mircea Sântimbreanu, precizează site-ul www.gaudeamus.ro.

În 1996, a fost demarat, în Cadrul Târgului, programul "Bursa Proiectelor Editoriale Majore", constând în descoperirea unor surse de finanţare pentru proiecte de importanţă pentru cultura naţională, propuse de către participanţi. Un an mai târziu, în premieră, un târg de carte din România a acordat premii expozanţilor (Trofeele Gaudeamus decernate prin Votul Publicului) şi jurnaliştilor (Trofeele Presei pe secţiunile publicaţii, radio şi TV).

În 1998, datorită numărului de vizitatori în continuă creştere (de la 11.000 la prima ediţie la 25.000 în 1997) şi a creşterii numărului de participanţi (de la 70 în 1994, la 104 în 1997), târgul se mută din clădirea Radiodifuziunii în complexul expoziţional Romexpo. În acelaşi an, a fost inaugurată prima secţiune specializată a târgului, adresată instituţiilor de învăţământ: Bursa Ofertelor Educaţionale şi Profesionale, iar în 1999 a avut loc o expoziţie de artă plastică a unor tineri artişti. În acelaşi an a fost iniţiată o nouă secţiune a Trofeului Presei, rezervată agenţiilor de presă.

 


Foto: (c) Cristian Nistor / AGERPRES FOTO


Târgul Gaudeamus l-a avut, în 2000, drept oaspete de onoare, pe scriitorul italian Gianni Vattimo. S-au instituit două noi trofee: Premiul Educaţia, oferit unei instituţii de învăţământ participante şi Premiul de Excelenţă, decernat unei edituri pentru susţinerea unui proiect de promovare a culturii române în plan internaţional, conform www.gaudeamus.ro.

În 2001, a avut loc o etapă de importanţă decisivă în evoluţia evenimentului către formula actuală - târg internaţional de carte organizat la standarde europene: Târgul a găzduit Seminarul Internaţional "Galaxia Gutenberg la începutul mileniului III", care a reunit editori români şi străini (Bulgaria, Iugoslavia, Albania, Ucraina, Republica Moldova şi Israel), directori de târguri internaţionale de carte. În acelaşi an, Târgul Gaudeamus a fost inclus în calendarul târgurilor internaţionale de carte publicat de Messe Frankfurt, liderul mondial în domeniu, şi a fost transmis in direct prin Internet. Totodată, a fost reluat, după o pauză de şase ani, Salonul Naţional de Inventică pentru Tineret.

Un an mai târziu, în 2002, Târgul Gaudeamus a găzduit, în premieră, Salonul Naţional al Presei din România - ediţia a III-a, eveniment organizat de Clubul Român de Presă, şi a fost inaugurat Concursul Naţional de Lectură ''Mircea Nedelciu''.

În 2003 au fost inaugurate Trofeele Gaudeamus prin Votul Presei, iar un eveniment important al ediţiei l-a reprezentat Expoziţia de carte bibliofilă. În 2004, a avut loc prima ediţie a Salonului de carte pentru copii "Ion Creangă".

 


Foto: (c) Cristian Nistor / AGERPRES FOTO


Ediţia din 2005 a Târgului l-a avut ca preşedinte de onoare pe Jonathan Scheele, şeful Delegaţiei Comisiei Europene la Bucureşti. În 2006, Târgul Gaudeamus a încheiat Anul Francofoniei în România, invitaţi speciali fiind Franţa şi Belgia, iar preşedinte de onoare - ambasadorul Franţei în România, Hervé Bolot, precizează www.gaudeamus.ro.

În 2007, Târgul a fost organizat sub patronajul actorului Victor Rebengiuc, preşedintele de onoare al evenimentului, şi a găzduit expoziţia aniversară Gabriel García Márquez, organizată pentru prima dată în Europa. Trofeul pentru cea mai râvnită carte a târgului l-a obţinut Editura Polirom pentru primele volumele din seria "Ernest Hemingway".

Anul 2008 a marcat aniversarea a 80 de ani de Radio România. Între evenimentele importante ale ediţiei s-au numărat seminarul ''Multilingvismul şi anul european 2008 al dialogului intercultural'', înscris de Comisia Europeană în calendarul evenimentelor dedicate Anului dialogului între culturi, Salonul Naţional de Creaţie şi Inventică pentru Tineret, expoziţia "Leonardo da Vinci". Cartea-eveniment a târgului a fost "Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură", de Nicolae Manolescu.

 


Foto: (c) Cristian Nistor / AGERPRES FOTO


În 2009, Târgul a fost inclus de Comisia Europeană în calendarul Anului European al Creativităţii şi Inovării, prilej cu care a avut loc colocviul ''Traducerea literară între creativitate şi inovare''. Târgul a fost vizitat şi de scriitorul britanic de origine indiană Salman Rushdie, autorul celebrelor ''Versete satanice''. Fostul ambasador al SUA James Rosapepe a lansat "Dracula Is Dead", despre care autorul a spus că este "o carte cu o privire extrem de pozitivă asupra României". Trofeul pentru cea mai râvnită carte a târgului a revenit volumului "Încă de pe atunci vulpea era vânătorul", de Herta Müller, laureată a Premiului Nobel pentru literatură.

La ediţia din 2010, invitatul de onoare a fost regiunea Belgia Wallonia - Bruxelles, în contextul special al preşedinţiei belgiene a Consiliului UE. Preşedinte de onoare a fost Jacques Dubois, scriitor, critic literar şi universitar, specialist de renume mondial în opera lui Georges Simenon. Printre invitaţii ediţiei s-a aflat scriitorul Norman Manea, cel mai tradus autor român în străinătate, aminteşte secţiunea istorie/repere a site-ului www.gaudeamus.ro.

În 2011, invitat de Onoare al Târgului a fost Italia. Valerio Massimo Manfredi, Luciano de Crescenzo, Stefano Zecchi, Stenio Solinas, Luca Maroni, Giorgio Montefoschi sau Sergio Valzania sunt câteva dintre numele, care au adus la Bucureşti, actualitatea culturii italiene. Preşedinte de onoare al Târgului Gaudeamus a fost Luciano de Crescenzo, personalitate plurivalentă a culturii italiene de astăzi. La această ediţie a fost lansat ''Dicţionarul enciclopedic Mihai Eminescu''.

Anul 2012, Târgul Gaudeamus a avut drept invitat de onoare Republica Moldova, scriitori români de peste Prut fiind în atenţia specială a publicului şi a presei: Arcadie Suceveanu - preşedinte de onoare al Târgului, Nicolae Dabija, Mihai Cimpoi, Leo Butnaru, Lucreţia Bârlădeanu, Emilian Galaicu Păun, Vitalie Ciobanu. A fost iniţiată o nouă secţiune permanentă, dedicată profesioniştilor din aria editorială, din România şi de peste hotare: Centrul Internaţional de Agenţii Literare.

În 2013, a avut loc a XX-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus - Carte de învăţătură, invitatul de onoare al târgului fiind Grupul ţărilor nordice reprezentat de Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia şi Suedia. Preşedintele de onoare al ediţiei a fost ambasadorul Suediei la Bucureşti, Anders Bengtcen.

 


Foto: (c) Mihai Poziumschi / AGERPRES FOTO


Ediţia din 2014 a avut ca invitat de onoare Federaţia Rusă, iar la cea din 2015, invitatul de onoare al evenimentului a fost Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România. Această ediţie s-a derulat sub sloganul "Cel mai citit târg de carte de la cel mai ascultat radio", amfitrionul fiind Victor Ieronim Stoichiţă, cercetător şi profesor de istoria artei, stabilit în Elveţia.

În 2016, invitat de onoare a Târgului a fost China, la standul acestei ţări fiind prezentate peste 2.000 de titluri, 3.000 de exemplare, în limbile engleză, română, chineză. Anul trecut, în 2017, invitatul de onoare a fost Comisia Europeană, prezentă la târg cu un stand generos şi cu un program de evenimente bogat şi variat. Preşedintele de onoare al Târgului Gaudeamus 2017 a fost binecunoscutul dramaturg şi jurnalist Matei Vişniec.

De la instituirea Trofeelor Gaudeamus, în 1997, AGERPRES a câştigat premiul la secţiunea Agenţii de presă în 1999, 2000, 2001, 2003, 2005, 2007, 2009, 2011, 2012, 2013, 2014, 2015 şi 2017, conform site-ului www.gaudeamus.ro, secţiunea istorie/premii.

 


Foto: (c) Mihai Poziumschi / AGERPRES FOTO


Târgul Internaţional Gaudeamus este cel mai important eveniment de tip expoziţional din România, dedicat cărţii şi educaţiei şi poate fi cotat drept unul dintre primele zece evenimente de acest gen din Europa, din punctul de vedere al anvergurii şi al valorii pieţei astfel create. El mai cuprinde Târgul Gaudeamus - Carte şcolară şi Caravana Gaudeamus - Gaudeamus Craiova, Gaudeamus Cluj-Napoca, Gaudeamus Sibiu, Gaudeamus Timişoara şi Gaudeamus Mamaia. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Cristian Anghelache, editor online: Daniela Juncu)

Afisari: 96

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 28-10-2026 13:24

Accidente feroviare produse în lume (cronologie 2024-2026)

Cel puțin 30 de persoane au murit în accidentul feroviar care a avut loc, la 28 octombrie 2026, în provincia spaniolă Toledo, la sud de Madrid, au declarat pentru EFE surse oficiale. Două trenuri de mare vi

Documentare 28-10-2026 10:00

FRAGMENT DE ISTORIE: A fost inaugurată, la New York, Statuia Libertății (28 octombrie 1886)

Realizată la Paris de sculptorul francez Frédéric Bartholdi, în colaborare cu Gustave Eiffel (care s-a ocupat de structura de oțel), acest monument impunător dedicat libertății, cunoscut sub numele de Statuia Libertății sau ''Lady Liberty'', cum îi mai spun americanii, a fost un dar din partea Franței cu ocazia centenarului independe

Documentare 28-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 28 octombrie

Ortodoxe Sf. Ier. Iachint, mitropolitul Țării Românești; Sf. Cuv. Teofana Basarab; Sf. Mc. Terentie, soția sa, Neonila, și cei 7 fii; Sf. Ier. Firmilian, episcopul Cezareei Capadociei Greco-catolice Sf. m. Terențiu și Neonila; Sf. cuv. Ștefan Savaitul Romano-catolice S

Documentare 28-10-2026 05:31

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 28 octombrie

Este a 301-a zi a anului 2026. Au mai rămas 64 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 47 m și apune la 17 h 11 m. Luna răsare la 18 h 18 m și apune la 09 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 27-10-2026 10:30

27 octombrie - Ziua Sustenabilității în România

La 27 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua Sustenabilității în România, instituită prin Legea nr.157/2023, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în colaborare cu Ambasada Sustenabilității în România, ce promovează responsabilitatea individuală și colectivă pentru un viitor mai bun. Această dată are și o semnifica

Documentare 27-10-2026 10:00

27 octombrie - Ziua mondială a patrimoniului audiovizual (ONU)

La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială a patrimoniului audiovizual. Ajunsă, în 2026, la ediția cu numărul 21, această zi este inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO). Scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual privesc aducerea la cunoștința pu

Documentare 27-10-2026 09:00

Relații bilaterale România - Republica Moldova

Prim-ministrul României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan,

Documentare 27-10-2026 08:00

SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie)

Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.

Documentare 27-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 octombrie

Ortodoxe Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală); Sf. Mc. Nestor Greco-catolice Sf. m. Nestor Romano-catolice Sf. Evarist, pp. m. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrot

Documentare 27-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 27 octombrie

Este a 300-a zi a anului 2026. Au mai rămas 65 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 46 m și apune la 17 h 12 m. Luna răsare la 17 h 33 m și apune la 08 h 24 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 26-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson

Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A

Documentare 26-10-2026 10:00

DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)

Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa

Documentare 26-10-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie

Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2

Documentare 26-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie

Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 25-10-2026 11:00

DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)

Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.