Elie Carafoli, inginer, creatorul şcolii româneşti de aerodinamică, s-a născut la 15 septembrie 1901, în oraşul Veria, de lângă Salonic, Grecia.

A urmat cursurile Şcolii Comerciale române din Salonic, cursurile Liceului ''Gheorghe Lazăr'' din Bucureşti şi pe cele ale Liceului de la Mănăstirea Dealu, apoi Institutul Politehnic din Bucureşti, pe care l-a absolvit în 1923, luându-şi licenţa în ştiinţele fizico-matematice, conform dicţionarului ''Membrii Academiei Române'' (2003).

A primit o bursă de studii între anii 1924-1928 la Universitatea Sorbona, unde a studiat ştiinţele fizico-matematice. În 1928 obţine, la Paris, titlul de doctor în ştiinţe fizice cu teza ''Contribuţii la teoria sustentaţiei în aerodinamică''. Activitatea ştiinţifică şi-a început-o la catedra de Mecanica fluidelor de la Sorbona, fiind colaborator, în acelaşi timp, al Institutului Aeronautic de la Saint-Cyr al Sorbonei, unde lucrează sub conducerea profesorului Albert Toussaint şi întreprinde o serie de cercetări privind teoria şi trasarea profilurilor aerodinamice.

Împreună cu profesorul Albert Toussaint publică trei comunicări şi realizează o cuvă de vizualizare a mişcării fluidelor în jurul corpurilor specifice aviaţiei (''cuva Toussaint-Carafoli''), conform volumului ''Invenţii şi priorităţi româneşti în aviaţie'', de ing. Constantin C. Gheorghiu (Editura Albatros, Bucureşti, 1979). Cu aceasta a efectuat numeroase experienţe, elaborând teorii originale. Dintre lucrările sale amintim studiul privind aripile de anvergură finită şi trasarea unor profile aerodinamice, care îi poartă numele - ''Profilele Carafoli''. Pe lângă activitatea ştiinţifică, a desfăşurat şi activitate didactică, ca asistent al celebrului profesor Paul Painleve, la Catedra de Mecanica Fluidelor de la Sorbona.

Revenit în ţară în anul 1928, este numit profesor la Politehnica din Bucureşti şi, în acelaşi timp, inginer-şef al Serviciului de studii şi construcţii la Industria Aeronautică Română din Braşov (IAR). De numele său se leagă inaugurarea primului curs de aerodinamică şi mecanica avionului la Politehnica din Bucureşti, curs pe care avea să-l predea timp de 48 de ani. Cu ajutorul colaboratorilor săi a realizat prima suflerie aerodinamică subsonică din sud-estul Europei, intrată în funcţiune în 1930 şi inaugurată oficial în 1931. Ulterior, a fost şef de catedră la Institutul Politehnic din Bucureşti, precum şi director al Institutului de Mecanică Aplicată.

Sursa foto: (c) MARIA POSTELNICU/AGERPRES FOTO

Începând din 1929, împreună cu L. Virmoux şi un grup de ingineri, a studiat, proiectat şi construit la IAR - Braşov noi tipuri de avioane, precum IAR-11 CV (Carafoli-Virmoux), IAR-14, IAR-15 şi IAR-16, care, prin profilurile aerodinamice, formulele constructive îndrăzneţe (''aripa joasă'') şi prin performanţele excepţionale au reprezentat realizări recunoscute pe plan mondial. În 1938 a realizat avionul de vânătoare IAR-80, considerat, în epocă, unul dintre cele mai bune avioane, echipat cu motorul IAR K14-1000, care a stabilit, în 1940, recordul mondial pentru puterea specifică la motoarele cu piston.

Din 1945 cercetările lui Elie Carafoli sale s-au axat pe aerodinamica vitezelor mari şi asupra vitezelor supersonice. Desfăşurând vaste cercetări ştiinţifice şi experimentale, a elaborat o metodă pentru studiul aripilor dreptunghiulare, trapezoidale şi triunghiulare, cunoscute sub denumirea de ''aripi delta''. Utilizând metode originale, formulate de el, a fost primul cercetător care a rezolvat problema aripilor cruciforme, cu aplicaţii la rachete.

Publică o serie de lucrări, atât în ţară cât şi în străinătate, şi are numeroase comunicări la Academia Română şi Academia de Ştiinţe din Paris. I-a fost încredinţată înfiinţarea şi organizarea Institutului de mecanică aplicată. A avut contribuţii la elaborarea analogiei hidrodinamice pentru studiul aripilor în regim supersonic (1949), imaginarea aripilor cu jeturi laterale (1962), elaborarea programului prioritar de aviaţie (1968) etc. I se datorează, de asemenea, şi crearea unei mari uzine de profil special, denumită Industria Română Mecanică şi Chimică (Mija), în apropierea oraşului Ploieşti.

Elie Carafoli a redactat în perioada 1949-1952 cunoscutul ''Tratat de Aerodinamică'', apoi un alt celebru tratat, ''Aerodinamica vitezelor mari''.

Devine membru titular al Academiei Române la 12 august 1948, iar în perioada 1966-1983 este preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Tehnice a Academiei Române.

A fost distins cu numeroase premii şi medalii: premiul ''Louis Bréguet'' (1927), ''Medaille d'Honneur'' (1928), diploma ''Paul Tissandier'', conferită de Federaţia Internaţională de Aeronautică din Paris (1956), medalia ''Karl Friedrich Gauss'' conferită de Societatea ştiinţifică Braunschweig din R.F. Germania (1970), medalia ''Apollo-11'', decernată de NASA (1970) ş.a.

A fost membru al Academiei Internaţionale de Astronautică, preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Astronautică (1969-1972), membru al Academiei de Arte şi Ştiinţe din Toulouse (1960), membru de onoare al Societăţii Regale de Aeronautică din Marea Britanie (1973), membru extraordinar al Societăţii de Astronomie ''Hermann Oberth'', membru în Biroul executiv al Consiliului Internaţional al Ştiinţelor Aeronautice (1966-1974).

Elie Carafoli a murit la 24 octombrie 1983, la Bucureşti.

În 2008 a fost înfiinţat Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială ''Elie Carafoli'' (INCAS). AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; redactor Arhivă foto: Elena Bălan, editor: Cristian Anghelache, editor online: Alexandru Cojocaru)