Publicistul, istoricul, îndrumătorul cultural şi omul politic George Bariţiu s-a născut în Jucul de Jos, judeţul Cluj, la 12/24 mai 1812, fiind fiul preotului Ioan Pop Bariţiu, notează lucrarea "Membrii Academiei Române/1866-2003" (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003).

A făcut studii gimnaziale la Blaj, liceale şi universitare la Cluj (filosofia şi dreptul, 1828-1829) şi la Blaj (teologia, 1831-1835). În ciuda restricţiilor, a reuşit să-şi procure şi a citit cu mult interes cărţi în limba română. O mare influenţă asupra sa a avut-o lucrarea lui Petre Maior "Istoria pentru începutul românilor în Dachia". De asemenea, în perioada în care a fost student la teologie, i-a cunoscut pe Simion Bărnuţiu şi pe Timotei Cipariu, când a participat ca actor şi autor la câteva spectacole de teatru în limba română, organizate la seminar, printre primele de acest fel din Transilvania, potrivit volumului "Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900" (Editura Academiei, 1979).

A fost numit profesor de fizică la Liceul din Blaj (1835). Însă, înainte de a se stabili în oraş, a plecat într-o călătorie alături de Timotei Cipariu, care le-a adus multe cunoştinţe folositoare celor doi cărturari. Au vizitat mai multe oraşe din sudul Transilvaniei, au trecut Carpaţii şi s-au îndreptat spre Bucureşti, unde au stabilit contacte cu personalităţi de seamă ale vieţii politice şi culturale din Ţara Românească, printre care Ion Heliade-Rădulescu, C.A. Rosetti, Ion Câmpineanu, Iancu Văcărescu, Cezar Bolliac, cu profesorii Petrache Poenaru, Florian Aaron, Eftimie Murgu.

La întoarcere a rămas în Braşov, unde a fost profesor de gramatică română şi germană, de limbă latină, istorie, geografie, aritmetică şi contabilitate (1836-1854), notează lucrarea "Membrii Academiei Române/1866-2003" (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003).

Oraşul Braşov era un centru important, economic şi cultural, ce făcea legătura între Transilvania, Ţara Românească şi Moldova, fiind locul unde ideile sale referitoare la afirmarea naţională puteau fi auzite de toţi românii prin intermediul şcolii şi culturii. Astfel, în 1837, cu ajutorul negustorului R. Orghidan, care finanţa şi publicaţia "Foaia duminecii" a lui I. Barac, Bariţiu scoate cea dintâi gazetă a sa, "Foaie de săptămână", care a apărut fără autorizaţie, doar în două numere. La 1 ianuarie 1838, finanţat de J. Gott, proprietar de tipografie, a înlocuit revista lui Barac cu "Foaie literară", o contribuţie românească "în toate ramurile literaturii".

În acelaşi an, la 12 martie, a apărut "Gazeta de Transilvania", iar la 2 iulie, "Foaie literară" s-a transformat în "Foaie pentru minte, inimă şi literatură", acestea fiind periodicele pe care George Bariţiu le-a condus cu energie şi chibzuire până la începutul anului 1849, potrivit volumului "Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900" (Editura Academiei, 1979).

În anul revoluţionar 1848, ziaristul care contribuise intens la pregătirea mişcării, scria febril, comentând semnificaţiile momentului, informându-şi cititorii în legătură cu fiecare nou eveniment. A avut, totuşi, o poziţie politică prudentă, mai puţin radicală decât a altor revoluţionari. A depăşit acest moment, participând la Adunarea de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj (3/15-5/17 mai 1848), ca vicepreşedinte al lucrărilor din prima zi şi, mai târziu, ca membru al delegaţiei care a prezentat Dietei de la Cluj revendicările românilor.

A fost ales în Comitetul Naţional Român, constituit în cadrul celei de-a treia Adunări de la Blaj (3/15-16/28 sept. 1848). Însă, odată cu intrarea trupelor generalului Bem în Sibiu, a fost nevoit să ia calea refugiului peste munţi. A ajuns la Câmpina, unde, în iunie 1849, a fost arestat şi dus la închisoarea din Ploieşti. A fost trimis în Bucovina, sub escortă, fiind eliberat în urma intervenţiei familiei Hurmuzachi. A fost găzduit la moşia Cernauca, unde se aflau şi alţi revoluţionari români. A revenit la Braşov în octombrie 1849. Marcat fiind de desfăşurarea evenimentelor revoluţionare ce cuprinseseră întreaga Europă (1848-1849), George Bariţiu afirma: "Adio anului 1848, care a schimbat faţa Europei. Adio anului de fericire, în care Dumnezeu a deschis popoarelor cartea cea mare ca să-şi cunoască dreptul şi puterea lor", potrivit volumului "Dicţionar biografic de istorie a României" (Editura Meronia, 2008).

La Braşov a deţinut funcţia de secretar al Societăţii Negustorilor Români din Braşov (1850-1857) şi a contribuit la înfiinţarea unei tipografii româneşti şi a unei fabrici de hârtie la Zărneşti. Între timp, a scos o altă publicaţie, "Călindariu pentru poporul românesc" (1852-1865), mai modestă, dar animată de aceeaşi încredere în puterea cunoaşterii. A călătorit mult, fiind interesat de viaţa oamenilor, de nivelul civilizaţiei, de organizarea economică şi socială, aspecte cercetate în relaţie cu nevoia de schimbare a stării de acasă.

După 1860, a revenit în viaţa politică, sprijinind mişcarea naţională ca membru în Dieta de la Sibiu (1863-1865), care a votat recunoaşterea naţiunii şi a limbii române în Transilvania. A fost ales deputat în Parlamentul de la Viena şi a redactat "Pronunciamentul de la Blaj" (1868), care critica anexarea Transilvaniei la Ungaria pronunţată de Dieta de la Cluj.

George Bariţiu s-a mutat la Sibiu, unde a editat ziarul "Observatoriul" (1878-1885), în paginile căruia a publicat mai ales studii istorice şi sociologice. A participat, de asemenea, la înfiinţarea Partidului Naţional Român din Transilvania (1881), fiind preşedinte al acestuia între 1884-1888.

S-a numărat printre fondatorii (1861) şi secretarii Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA), calitate în care a desfăşurat o vastă activitate, lui datorându-i-se: înfiinţarea primului gimnaziu de fete la Sibiu, editarea colecţiei de cărţi în zece volume "Enciclopedia României", organizarea de expoziţii de industrie casnică şi meşteşuguri la Sibiu şi Braşov, a Muzeului de Istorie şi Etnografie la Sibiu, începerea editării colecţiei "Biblioteca populară".

În domeniul literar, a scris povestiri originale ("Un rămas bun în câmpul bătăliei", "Barbara", "O privire preste ţinutul Haţegului în Transilvania"), piese de teatru (a tradus fragmente din "Iulius Cezar" de Shakespeare şi din "Don Carlos şi Maria Stuart" de Schiller). Ca filolog şi-a spus cuvântul în problema dezvoltării şi cultivării limbii, strâns legată de problema ortografiei ("Despre limbă"; ''Despre slavonismuri"; "Puţine aieptări pentru latinitatea limbii noastre"). S-a numărat printre colaboratorii Dicţionarului Academiei Române. Împreună cu Gavriil Munteanu a alcătuit un Dicţionar german-român. Totodată, a fost şi autorul unui Dicţionar unguresc-român. A militat pentru culegerea creaţiei populare, considerată un adevărat document istoric despre unitatea spirituală a poporului român, conform lucrării "Membrii Academiei Române/1866-2003" (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003).

Ca istoric a lansat monografia bogat documentată "Părţi alese din istoria Transilvaniei pre două sute de ani în urmă" (3 vol. 1889-1891), dar şi studii de mai mică întindere: "Despre istoria mai nouă şi mai ales despre istoria anilor 1848-1849" (1870); "Numele proprii gentilice geografice, topografice" (1871); "Despre resbelul civil transilvan din anii 1437-1438" (1873); "Bătălia de la Varna 1444" (1873); "Istoria Regimentului II românescu graniţaru transilvanu" (1874); "Noţiuni relative la economia socială şi la istoria civilizaţiei în Transilvania" (1877).

A fost membru fondator (22 aprilie 1866) şi vicepreşedinte al Societăţii Academice Române (18 sept. 1876-2 iul. 1879), vicepreşedinte (28 mart. 1887-16 apr. 1888) şi preşedinte (24 mart.-20 aprilie 1893) al Academiei Române. A fost preşedinte al Secţiunii Istorice a Societăţii Academice Române (1867-1879) şi a Academiei Române (1879-1885).

A murit la 20 aprilie/2 mai 1893 la Sibiu.

Nicolae Iorga îl caracteriza astfel: "Un om reprezentativ, o expresie a nevoilor neamului său, o personalitate binefăcătoare care n-a crezut niciodată că are drepturi şi asupra sa însuşi, acesta a fost Bariţiu. Şi de aceea el e aşa de greu de desluşit pentru cei ce caută în el omul şi atât de lesne de respectat pentru acei cari-i văd munca." ("Dicţionar biografic de istorie a României", Editura Meronia, 2008). AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Doina Lecea, editor online: Irina Giurgiu)