Matematicianul Gheorghe Ţiţeica s-a născut la Turnu Severin, la 4/16 octombrie 1873.

A urmat cursurile liceale la Craiova, între 1885-1892, fiind bursier în această perioadă. Primele cărţi din biblioteca sa, care mai târziu avea să numere peste 20.000 de volume, au fost cumpărate din banii primiţi ca bursă, se arată în monografia ''Gheorghe Ţiţeica'', autor Mihail Botez (fost elev al profesorului Ţiţeica) (Editura Tineretului, Bucureşti, 1958). ''Cel dintâi e un înalt sentiment de recunoştinţă faţă de şcoala secundară în care am învăţat şi mai ales faţă de profesorii pe care i-am avut, în cea mai mare parte aleşi ca suflet şi ca mod conştiincios de a-şi face datoria. Ne-aţi dat o armătură solidă cu care am putut răzbi în viaţă. Dumneavoastră ne-aţi dat această disciplină intelectuală, iar prin modul conştiincios cum v-aţi făcut datoria ne-aţi dat şi o disciplină sufletească'', avea să spun Gheorghe Ţiţeica într-o cuvântare susţinută la Craiova cu ocazia aniversării a 36 de ani de la absolvirea liceului.

Vine apoi la Bucureşti, unde reuşeşte primul la examenul de bursă al Şcolii Normale Superioare, înscriindu-se şi la Facultatea de Ştiinţe, secţia matematici, din cadrul Universităţii din Bucureşti. A urmat cursuri aici în perioada 1892-1895. Despre cursurile susţinute de Spiru Haret, pe care l-a avut profesor la facultate, Gheorghe Ţiţeica spunea: ''...explicări limpezi şi curgătoare, demonstraţii simple şi ilustrate cu aplicaţii practice numeroase au făcut din mecanică unul dintre cele mai atrăgătoare cursuri''.

Începe să publice studii chiar din 1895. Astfel, Gheorghe Ţiţeica trimite în acest an un articol de geometrie, cu contribuţii personale, revistei belgiene ''Mathesis'', articol intitulat ''Résumé des propriétés concernant les triangles d'aire maximum inscrit dans l'elipse'' (scris în colaborare). În cursul acestui an va publica nu mai puţin de 11 lucrări originale. Tot acum începe să scrie la ''Gazeta matematică'', unde, în al treilea număr, apare articolul său de geometrie intitulat ''Relaţii între elementele unui tetraedru'', potrivit monografiei amintite.

În 1896 obţine postul de profesor titular la catedra de matematici a liceului din Galaţi, dar în toamna aceluiaşi an pleacă la Paris pentru a-şi desăvârşi studiile. Astfel, şi-a continuat studiile la Şcoala Normală Superioară (1896-1897) şi la Facultatea de Ştiinţe. În 1897 şi-a luat licenţa în matematici la Sorbona, iar în 1899 avea să-şi susţină teza de doctorat cu titlul ''Asupra congruenţelor ciclice şi asupra sistemelor triplu conjugate'' (''Sur les congruences cycliques et sur les systčmes triplement conjuguees''), devenind doctor în ştiinţe matematice, conform Dicţionarului ''Membrii Academiei Române'' (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003).

''La 30 iunie 1899, în una din sălile Facultăţii de Ştiinţe, în faţa unui juriu sub preşedinţia lui Darboux, Ţiţeica susţine teza de doctorat în matematici. Analele ştiinţifice ale Şcolii Normale Superioare din Paris o publică în volumul XVI (...) Doctoratul obţinut la Sorbona îl consacră, iar perioada aceasta de studiu îi descoperă calea viitoarelor cercetări care vor privi geometria diferenţială (...)'' (monografia ''Gheorghe Ţiţeica'').

Revenit în ţară, preia la Secţia de matematici a Facultăţii de Ştiinţe din Bucureşti două catedre, rămase vacante - Catedra de calcul diferenţial şi integral şi Catedra de geometrie analitică şi trigonometrie sferică -, renunţând totodată la catedra de la Liceul din Galaţi. Peste câţiva ani avea să fie numit profesor titular de geometrie analitică la Universitatea din Bucureşti. Din 1927 a fost profesor şi la Institutul Politehnic din Bucureşti. În această calitate a întocmit şi manuale, precum ''Culegere de probleme'' (1929), ''Curs de geometrie analitică'' (1931), ''Curs de geometrie superioară'' (1936). A ţinut lecţii şi la Sorbona (în anii 1926, 1930, 1937), Bruxelles (în 1926) şi Roma (în 1937).

La facultate, cursul său de geometrie analitică ''curge ca un râu de claritate, ale cărui ape nu le poţi vedea de două ori (în fiecare an cursul capătă altă faţă)'', scria cu ocazia împlinirii a trei decenii de profesorat matematicianul Dan Barbilian, fost student al lui Ţiţeica.

A colaborat la publicaţii de profil: "Gazeta matematică", "Natura" (pe care a înfiinţat-o, în 1905, împreună cu G. Longinescu), "Mathematica" (pe care a înfiinţat-o, în 1929, împreună cu D. Pompeiu). A fost un deschizător de drumuri în geometria diferenţială, ocupându-se îndeosebi de geometria diferenţială proiectivă a reţelelor şi congruenţelor, a introdus noi clase de suprafeţe curbe şi reţele, care astăzi îi poartă numele, fiind considerat pe plan mondial unul dintre fondatorii geometriei diferenţiale centro-afine, s-a ocupat de teoria deformării suprafeţelor, a introdus clasa curbelor strâmbe (''Curbele Ţiţeica''), conform Dicţionarului ''Membrii Academiei Române''.

Din 1903 şi până în 1909 (an în care a fost ales membru corespondent al Academiei Române) a publicat 15 note şi memorii în publicaţia de mare renume a dărilor de seamă (Comptes Rendus) ale Academiei de Ştiinţe de la Paris ca şi în Buletinul Societăţii de ştiinţe din ţară. Acele memorii cuprind descoperirea unor suprafeţe care în literatura matematică poartă denumirea de ''suprafeţe Ţiţeica''. Încă din 1913 îşi îndreptase toată atenţia asupra teoriei reţelelor, descoperirile fiind publicate sub titluri precum : ''Reţele cu invarianţi egali'', ''Reţele cu invarianţi constanţi'', ''Reţele periodice'', ''Reţele şi congruenţe'' etc. Până în anul 1913 publicase în reviste străine şi române de specialitate 115 note şi memorii privind cercetările sale din domeniul geometriei diferenţiale, iar faima sa trecuse demult hotarele ţării, se precizează în monografia ''Gheorghe Ţiţeica''.

Dintre numeroasele cărţi şi studii ale sale amintim: "Aplicaţiuni ale transformării figurilor" (1896), ''Sur le systeme cyclique'' (1898), ''Culegere de probleme de aritmetică, geometrie, algebră şi trigonometrie'' (1901, în colaborare), ''Reţele conjugate pe o suprafaţă'' (1901), "Sur certaines surfaces réglées" (1907), ''La courbure totale des surfaces réglées'' (1909), "Reţele derivate" (1913), ''Sur les couples des surfaces applicables'' (1915), "Deformarea unei clase de suprafeţe tetraedale" (1916), ''Vocabular matematic'' (1923, în colaborare), ''Introduction ŕ la géométrie differentielle projective des courbes'' (1931) ş.a., conform Dicţionarului ''Membrii Academiei Române''.

În 1912 a luat parte la Congresul internaţional al matematicienilor de la Cambridge, în 1914 a făcut parte din Comitetul internaţional pentru fundaţia ''H. Poincaré'', iar după Primul Război Mondial a fost invitat la toate manifestările ştiinţifice internaţionale de anvergură la care participau matematicieni din lumea întreagă.

Gheorghe Ţiţeica a fost preşedinte al Societăţii Matematice din România, al Societăţii Române de Ştiinţe, vicepreşedinte al Societăţii Politehnice din România, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe din Maryland, SUA (1930), al Societăţii de ştiinţe din Varşovia (1933) şi Ličge (1934), Doctor Honoris Causa al Universităţii din Varşovia (1934).

Membru corespondent (ales la 25 mai 1909), devine apoi membru titular (de la 15 mai 1913) al Academiei Române. A fost, de asemenea, vicepreşedinte (11 iunie 1924 - 11 iunie 1925; 31 mai 1928 - 1 iunie 1929) şi secretar general (1 iunie 1929 - 5 februarie 1939) al acestui înalt for ştiinţific şi cultural.

Gheorghe Ţiţeica a murit la 5 februarie 1939, la Bucureşti. AGERPRES/ (Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Adrian Dădârlat)