Poet şi dramaturg, eseist şi traducător, George Astaloş, s-a născut la 4 octombrie 1933, la Bucureşti, notează ''Dicţionarul general al literaturii române'' (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2004).

George Astaloş a absolvit, în 1951, Liceul Catolic ''Sf. Andrei'' din Bucureşti. În acelaşi an a intrat la Şcoala Militară de Topografie din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1953. Şi-a continuat cariera militară până la gradul de căpitan, demisionând în 1964, pentru a se dedica în exclusivitate literaturii.

A publicat versuri, pentru prima oară, în 1948, în revista şcolară ''Falanga" a Liceului ''Mihai Viteazul". Însă, adevăratul debut a avut loc peste ani, cu piesa ''Vin soldaţii'' publicată în volumul ''Vin soldaţii şi alte piese'' din 1970, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor. Piesa a fost pusă în scenă la Teatrul Casandra (stagiunea 1968-1969).

Tot în 1970 i-a apărut primul volum de poezii ''Şodron'', Eugen Schileru, prefaţatorul său, apreciind luciditatea cu care poetul a descoperit ''imperfecţiunile vieţii", dar şi pentru ''prospeţimea" şi ''cuceritoarea puritate" a versurilor. Sunt revelatoare umorul şi autoironia care caracterizează întreaga operă a lui George Astaloş.

Spiritul protestatar al poetului este reprezentat în volumul ''Poemele retorice'' (1958-1968, cum se menţionează în volumul publicat în România, abia în 1991) şi în cele din ciclul ''Blue Jeans'' (poeme apreciate foarte mult de studenţi, dar cunoscute în special în cercul restrâns al recitalurilor de poezie). În aceeaşi perioadă, a alcătuit un dicţionar de argou român modern care, la prima încercare de a fi publicat sub formă de fişe în revista ''Săptămâna'', nu a depăşit cenzura secţiei de literatură a Comitetului Central al PCR.

Foto: (c) PAUL BUCIUTA / AGERPRES FOTO - Deschiderea oficială a Târgului Internaţional de Carte "Gaudeamus"(2004). În imagine: George Astaloş, preşedinte de onoare al Târgului

A participat, în 1971, la Congresul PEN-Club Internaţional desfăşurat la Piron, în Slovenia. Cu acest prilej, Pierre Emanuel, preşedintele Congresului, a anunţat că Academia Franceză îi va acorda o bursă a guvernului francez. În acelaşi an, poetul s-a stabilit definitiv în Franţa, la Paris. În 1972, a participat la Bienala Internaţională de Poezie din Belgia. A obţinut cetăţenia franceză în 1976.

I-a fost propusă funcţia de redactor-şef al revistei plurilingve de artă, litere şi ştiinţă ''Nouvelle Europe'', unde a ţinut şi rubrica de critică literară. A publicat, începând cu 1972, articole, studii şi eseuri, dar a acordat în acelaşi timp un spaţiu publicistic considerabil literaturii române, cu texte ale scriitorilor din ţară şi din exil sau cu studii consacrate lor. A fost redactor-şef al revistei din 1972 până în 2002.

Un grupaj de versuri din ''Poeme retorice'' (volum predat în 1971, la Cartea Românească) i-a apărut în ''Il Gionale dei Poeti'' din Roma, altele fiind difuzate pe postul Radio France International şi la Televiziunea belgiană.

Eseul ''Teatrul floral-spaţial'' (1972) a fost prima carte publicată în Occident, urmat de două volume de poeme ''La lingua del canario'', ediţie bilingvă italiano-română, prefaţată de Pasquale Morabito (1974), şi ''Bordel a merde'' (1975), ambele cuprinzând versuri din suita ''Retoricelor''. Totodată, poeziile i-au fost difuzate pe canale de radio şi televiziune din Franţa, Italia, Belgia, Germania, Marea Britanie, Canada, SUA, ş.a. I-a fost acordat premiul italian Silarius pentru poezie străină marcând începuturile literare în Occident.

Este autorul a peste 40 de volume de poezie, proză, eseu, memorii şi corespondenţă, traduceri: ''La Pluridimensionalite du theatre'' (Bruxelles, 1973); ''Global Vision of the Art'' (Strasbourg, 1976); ''Aqua mater'' (ed. bilingvă, prefaţă de Mario Luzi, Calabria, 1984); ''Symetries'' (prefaţă de Jean-Claude Renard, Luxemburg, 1986; ''Simetrii'', Constanţa, 1991); ''Poeme retorice interzise. 1958-1968'' (Bucureşti, 1991); ''Contestatory Visions'' (prefaţă de Ronald Bogue, Atlanta, 1991); ''Robespierre'' (Turnu Severin, 1991); ''Magma'' (ed. bilingvă, italiano-engleză, Erreci, 1992); ''Chants de revolte'' (Paris, 1992); ''Musique de parole'' (Paris, 1993); ''O rugăciune de prisos - Une priere de trop'' (ed. bilingvă, Craiova, 1994); ''Mirosul banilor'' (Bucureşti, 1995); ''Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-i la Paris'' (I, Bucureşti, 1996; II, Iaşi, 1998); ''Ecuaţia tăcerii'' (Bucureşti, 1996); ''Ethique et esthetique'' (Paris, 1996); ''Politikon'' (Bucureşti, 1996); ''Parcurs'' (Bucureşti, 1997); ''Voix de la Roumanie'' (Marsilia, 1997); ''Utopii'' (Bucureşti, 1997); ''Poeme-Poemes'' (ed. bilingvă, Bucureşti, 1997); ''Pe muche de şuriu. Cânturi de ocnă'' (cu microglosare argotice şi cu desene de Constantin Piliuţă, Bucureşti, 1999); ''Spectre lyrique'' (introd. trad., Bucureşti, 1999); ''Versant lyrique. Selection anthologique de la poesie bessarabienne contemporaine'' (Bucureşti, 2000); ''De l'argot'' (Marsilia, 2000); ''Ceainăria de argint'' (Bucureşti, 2001); ''Heritage lyrique. Selection anthologique de la poesie israelienne d'expression roumaine'' (pref.trad., Bucureşti, 2002); ''Exil. 1. Memoriile unei memorii'' (Bucureşti, 2003); ''George Astaloş - 70: poetul, prozatorul, dramaturgul, omul'' (Bucureşti, 2003); ''Herr Hauptmann: autofiction romanesque'' (ed. II, franceză, Bucureşti, 2004); ''Epistolar parizian'' (corespondenţă, România, 2004); ''Amintiri rebele'' (evocări, România, 2006); ''Utopii'' (România, 2006); tripticul dramatic ''Amprenta exilului'' (''Sarea exilului'', ''Caviar, vodkă şi bye bye'', ''Întoarcerea la matcă'', a fost scris la Paris în 1995; ediţia în franceză a apărut în 2004, iar cea română în 2006), ''Ecoul obsesiei'' (2011).

George Astaloş a scris aproximativ 25 de piese de teatru, montate la Washington, Paris, Copenhaga, Ottawa, Dortmund, Londra, Bruxelles, Lyon, New York, Stockholm, Tel Aviv, ş.a., fiind unul dintre cei mai jucaţi dramaturgi români în străinătate. Piesa ''Caviar, vodkă şi bye-bye!'' (premiul pentru cel mai bun spectacol radiofonic al stagiunii 1998 în cadrul celei de-a şaptea ediţii a Galei UNITER 1999) a fost reprezentată până astăzi în peste 40 de metropole. Piesele sale au fost jucate după 1989 şi în ţară, fiind incluse în repertoriul teatrului la microfon.

Foto: (c) PAUL BUCIUTA / AGERPRES FOTO - Întinde o mână de ajutor - licitaţie caritabilă în cadrul campaniei de ajutorare a sinistraţilor din zonele grav afectate de inundaţii. În imagine: scriitorul George Astaloş (stg.) şi artistul plastic Alexandru Ghilduş (dr.)

În mai 2003, Fundaţia şi revista ''Antares'' i-au acordat Ordinul Cavalerilor Danubieni în rang de Cavaler al Literelor, medalia de aur.

În cadrul unei ceremonii, la 24 octombrie 2003, Preşedinţia României i-a conferit Ordinul ''Meritul Cultural'' în grad de Ofiţer, pentru a răsplăti ''meritele celui care prin nobleţea cuvântului său literar a dat viaţă spectacolelor de teatru radiofonic susţinute de mari actori români pe scenele Centrelor Culturale Române din străinătate, prieten apropiat şi statornic colaborator la Radio România''.

Scriitorul a fost decorat cu Ordinul ''Palmes Academique'' de către Academia Franceză şi i s-a acordat distincţia de Cavaler al Ordinului Artei şi Literelor din Franţa (2013).

În ultimii ani ai vieţii, George Astaloş şi soţia sa, Hélene, au trăit în Bucureşti.

Poetul George Astaloş s-a stins din viaţă la 28 aprilie 2014, la vârsta de 80 de ani. AGERPRES/(Documentar-Irina Andreea Cristea; editor: Ruxandra Bratu, editor online: Adrian Dădârlat)