Augustin Buzura, psihiatru, prozator, scenarist şi eseist, s-a născut la 22 septembrie 1938, în comuna Berinţa, judeţul Maramureş.

A absolvit liceul ''Gh. Şincai'' din Baia Mare în anul 1955, apoi Facultatea de Medicină Generală din Cluj-Napoca (1964), cu specializare în psihiatrie, conform volumului ''Dicţionarul general al literaturii române'', apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2004). A renunţat la profesia de medic psihiatru, dedicându-se literaturii.

În 1960 debutează literar în revista "Tribuna" din Cluj, unde avea să fie redactor, şef de secţie, secretar de redacţie, iar din 23 decembrie 1989 redactor-şef.

A debutat editorial cu volumul de povestiri ''Capul Bunei Speranţe'' (1963). După încă o culegere de povestiri şi nuvele (''De ce zboară vulturul?'', 1966) se dedică în exclusivitate romanului, dobândind o rapidă şi largă cunoaştere din partea criticii şi a publicului. ''Absenţii'' (1970, Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor), ''Feţele tăcerii'' (1974, Premiul Uniunii Scriitorilor), ''Orgolii'' (1977, Premiul pentru Literatură ''Ion Creangă'' al Academiei Române), ''Vocile nopţii'' (1980, Premiul Uniunii Scriitorilor), ''Refugii'' (1984, Premiul Uniunii Scriitorilor), ''Drumul cenuşii'' (1988), ultimele două făcând parte dintr-un ciclu intitulat ''Zidul morţii'', configurează o problematică, un univers literar şi o suită de modalităţi compoziţionale caracteristice. Romane ale unor cazuri de conştiinţă, aceste cărţi urmăresc în egală măsură şi implicaţiile sociale, istorice şi politice ale devenirii colective.

''Proza lui realizează o sinteză, care îl singularizează printre scriitorii contemporani, între realismul de solidă tradiţie ardelenească, evident prin mulţimea, diversitatea, exactitatea faptelor prezentate în naraţiuni, pe de o parte, iar pe de alta, tematica existenţială a descoperirii esenţei autentice a eului în confruntarea cu ceilalţi, care reprezintă sursă de înstrăinare de sine şi de strivire a personalităţii'' (''Dicţionarul general al literaturii române'').

În anul 1999 i-a apărut volumul ''Recviem pentru nebuni şi bestii'', iar în 2004, două cărţi: ''Feţele Tăcerii'' (o reeditare - a cincea - de la apariţia cărţii în 1974) şi ''Teroarea iluziei'', care transcrie după ani de zile de la înregistrarea ei un dialog avut de scriitor la Munchen, în 1989, cu Crisula Ştefănescu, pe atunci angajată în secţia de cercetare a postului de Radio Europa Liberă. În 2009 i-a apărut volumul ''Raport asupra singurătăţii''.

Din 2005, Augustin Buzura a condus revista ''Cultura'', o revistă de atitudine culturală şi civică, semnând aici numeroase articole. Multe din acestea au fost adunate în volumul ''Nici vii, nici morţi'', pe care autorul l-a lansat în cadrul Târgului Internaţional Gaudeamus 2012.

În mai 2013, a lansat, la Bookfest, romanul ''Recviem pentru nebuni şi bestii'', o reeditare a cărţii scrise în urmă cu 14 ani, iar în noiembrie acelaşi an şi-a lansat, la Târgul Gaudeamus, romanul ''Absenţii", reeditat după 43 de ani.

Scrierile sale au fost traduse în limbile germană, maghiară, franceză, engleză, spaniolă, poloneză, rusă, chineză, slovenă. A publicat articole, eseuri, interviuri, note în reviste de cultură din ţară şi străinătate. A scris, de asemenea scenariul pentru filmele "Orgolii", ''Pădureanca'', "Undeva în Est".

A fost preşedinte al Fundaţiei Culturale Române (din 1990) şi al Institutului Cultural Român (2003-2005), preşedinte al filialei române a Asociaţiei de Ştiinţă şi Cultură Europeană, cu sediul la Roma (din 1992), membru fondator al Fundaţiei de Cultură Europeană din Amsterdam (din 1987), membru în Comitetul director al revistei "Lettres internationales", membru al Academiei Româno-Americane (din 2000), al Academiei Latinităţii (din 2001), al Academiei Braziliene de Litere (din 2001), membru al Comitetului naţional pentru ocrotirea copilului, precum şi membru al Asociaţiei Libere a Medicilor Psihiatri - Bucureşti (din 1989).

A fost decorat cu Ordinul Naţional ''Pentru Merit'' în grad de Mare Cruce (2000) şi cu Ordinul brazilian ''Rio Branco'' în grad de Comandor. În aprilie 2013 a primit Premiul Opera Omnia al Revistei Convorbiri Literare.

A fost membru corespondent, din 3 iulie 1990, al Academiei Române, devenind membru titular la 12 martie 1992.

Scriitorul Augustin Buzura a murit la 10 iulie 2017, la Bucureşti.

''Veşnic în căutarea adevărului absolut, pe care singur admitea că nu-l poţi găsi niciodată, Augustin Buzura a fost şi va rămâne un nume fundamental al prozei româneşti, dincolo de modelele şi preferinţele trecătoare. Universul romanelor sale rămâne o mărturie profundă şi acută despre regimurile care s-au succedat în România ultimei jumătăţi de secol XX, iar pionieratul său în managementul cultural continuă să dea roade'', se arăta într-un comunicat al ICR din 11 iulie 2017. "Scriitorul şi-a pus talentul literar, vreme de peste o jumătate de secol, în slujba valorilor libertăţii şi demnităţii umane, cultivate cu mijloacele artei şi culturii. A fost, din această perspectivă, unul dintre cei mai mari intelectuali români care a crezut în rezistenţa civică prin cultură", se arăta şi într-un comunicat al Academiei Române de la aceeaşi dată.

I-a fost decernată post-mortem o distincţie în cadrul celei de-a patra ediţii a Galei Premiilor "Constantin Brâncoveanu", din 27 septembrie 2017. La 5 octombrie 2017 a avut loc lansarea volumului "Întâlniri cu Augustin Buzura", apărut sub egida Editurii Institutului Cultural Român, care reuneşte mărturiile unor personalităţi din mediul academic şi universitar, medici de elită, cercetători, scriitor, artişti, publicişti din ţară şi străinătate, colaboratori, prieteni şi apropiaţi ai academicianului. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, Andreea Onogea, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Daniela Juncu)

Citeşte şi:

Ana Maria Maior: Augustin Buzura are un loc definitiv în istoria literaturii şi culturii române