Echinocţiul de toamnă se produce, în emisfera nordică, la 23 septembrie 2018, moment în care ziua este egală cu noaptea în orice loc de pe Pământ. Singurele excepţii le întâlnim în regiunile polare. În zona Polului Nord începe lunga noapte polară, iar în cea a Polului Sud, Soarele va sta deasupra orizontului timp de 6 luni, până la momentul echinocţiului de primăvară.

La latitudinile ţării noastre, în zilele din preajma acestei date, Soarele va culmina la amiază la o înălţime medie de 45°, cea ce reprezintă jumătatea distanţei unghiulare dintre zenit şi orizont. Echinocţiul de toamnă se produce la ora 04 şi 54 de minute, potrivit site-ului www.astro-urseanu.ro.

După producerea acestui fenomen astronomic, orele de lumină vor începe să scadă, până la solstiţiul de iarnă, de la 22 decembrie.

De la un an la altul, fenomenul nu se produce la aceeaşi dată datorită faptului că anul calendaristic nu este egal cu cel tropic. De când a fost alcătuit calendarul gregorian (1582), echinocţiul de toamnă s-a produs la 21, 22, 23 sau 24 septembrie, mai des însă la 22 sau 23 septembrie.

Există două astfel de fenomene: echinocţiul de primăvară şi echinocţiul de toamnă.

Echinocţiul de toamnă are loc când Soarele traversează Ecuatorul din emisfera nordică în cea sudică, moment în care longitudinea aparentă a Soarelui este de 180 grade. În această zi, în emisfera australă începe primăvara.

Cele două puncte de pe ecliptică, în care se află Soarele în momentul echinocţiului, se numesc puncte echinocţiale, fiind denumite punctul vernal şi, respectiv, punctul autumnal. Cuvântul "echinocţiu" derivă din cuvântul francez "équinoxe", care, la rândul lui provine din latinescul "aequinoctium", format din "aequus" - "egal" şi "nox", "noctis" - "noapte".

Calendarul popular păstrează în zona echinocţiului de toamnă amintirea unui străvechi început de an, marcat de moartea şi renaşterea Zeiţei Mumă, de origine neolitică, peste care părinţii bisericii creştine au suprapus moartea, numită Adormirea, şi naşterea Fecioarei Maria. Importanţa sărbătorii care deschide ciclul de înnoire a timpului la echinocţiul de toamnă, Sântămărie Mare, este subliniată de postul de două săptămâni care o prefaţează (1-14 august), de pelerinajele organizate la mănăstirile cu acelaşi hram, de deschiderea unui important sezon de nunţi (16 august - 14 noiembrie), de începerea târgurilor şi iarmaroacelor de toamnă, de praznicele de pomenire a morţilor şi de pomenile date pentru cei în viaţă etc.

După aproximativ un ciclu lunar de la moartea Fecioarei, creştinii îi celebrează naşterea. Unele obiceiuri ale sărbătorii au fost preluate de următoarea sărbătoare din calendarul creştin, Înălţarea Sfintei Cruci (14 septembrie). La aceste sărbători, hotar între vara şi iarna anului agrar, se desfăşoară numeroase practici cultice, profilactice şi economice (observaţii astronomice şi pronosticuri meteorologice, culegerea plantelor de leac şi altele), potrivit etnologului Ion Ghinoiu (volumul ''Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român'', 2000). AGERPRES/ (Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Daniela Juncu)