Silvia Dumitrescu este una dintre artistele care s-au lansat în anii '80, s-au bucurat de succes şi atunci, şi în prezent, ea având nu doar talent muzical, ci şi talentul de a surprinde mereu publicul, uneori prin îmbrăcămintea aleasă, alteori prin tunsoare sau culoarea părului. Dar pentru a reuşi asta, trebuie să te reinventezi mereu, spune Silvia.

Piesa "Dansul" a devenit un fel de carte de vizită a artistei, pentru că îi place foarte mult să danseze, dar la fel de mult îi place să se plimbe pe role, apărând uneori şi pe scenă cu role în picioare.

Având studii muzicale temeinice, nu i-a fost niciodată greu să treacă de la pop la jazz sau de la rock la blues, iar momentele în care improvizează îi ies foarte bine.

"Eu nu cred prea mult în artiştii care merg din succes în succes, care sunt permanent în atenţia publicului. Cred că publicul trebuie să te dorească şi să laşi momente de pauză. Personal, aceste momente mi-au priit, pentru că am făcut o facultate, m-am orientat către blues şi consider că din punct de vedere muzical nu am stat pe loc. Acum, văd totul cu alţi ochi, cred foarte mult în puterea mesajului, în carismă. Şi mai cred că oamenii se vor întoarce la melodie, fiindcă e foarte greu să ieşi dintr-o sală de spectacole şi să nu rămâi cu nimic. (...) Am cunoscut, de exemplu, un om care a escaladat Everestul şi care mi-a spus că la 8.000 de metri a ascultat muzica mea de pe discul 'Cred în tine'. E mare lucru..", mărturisea Silvia pentru AGERPRES, în 2015.

Momentul lansării la Festivalul Mamaia rămâne unul dintre cele mai frumoase din cariera Silviei. Atunci a lansat melodia "Nu îmi pare rău" compusă de Marius Ţeicu.

"Chiar nu mi-a părut rău că l-am cunoscut pe Marius Ţeicu! De fapt, la preselecţie fiecare compozitor prezent trebuia să dea o piesă în primă audiţie unui solist sau unei soliste şi, ce-i drept, majoritatea compozitorilor trebuia să aibă fler, ei ne văzuseră în preselecţii, fiecare şi-a ales un interpret sau o interpretă. Eu am fost extraordinar de fericită când l-am văzut pe Marius Ţeicu zâmbind către mine şi a zis: 'Eu o aleg pe blondina aceea zâmbăreaţă şi cu picioare frumoase'. Ce-i drept, piesa a avut un mare impact asupra publicului şi meritul bineînţeles a fost al compozitorului. Era o piesă care mi s-a potrivit mănuşă şi care a reuşit să-mi evidenţieze calităţile vocale şi interpretative. Pentru mine repetiţia a fost cea mai importantă, înainte de seara de concurs. În sală, când am cântat, erau toţi artiştii consacraţi şi iubiţi de publicul român, era de fapt o sărbătoare a muzicii - Mamaia. Emoţiile erau foarte mari pentru că în acele 4 minute cât ţinea o piesă, trebuia să dai tot. Eu am luat repetiţia foarte în serios, am cântat ca la spectacol, ca la concurs. Şi am observat că absolut toţi textierii, compozitorii, artiştii consacraţi s-au ridicat în picioare şi m-au aplaudat, ceea ce pentru mine a fost satisfacţia supremă", spunea Silvia în 2016.

La câţiva ani de la lansare, tot la Mamaia, în 1992, a existat un recital al Orchestrei Radio, dirijate de Ion Cristinoiu, care ne-a invitat pe mine şi pe Adi Daminescu pe scenă, iar noi, pe măsură ce se auzeau acordurile piesei, îi chemam pe scenă pe toţi artiştii aflaţi în sală sau în culise: Monica Anghel, Dan Bittman, Horia Moculescu, Elena Cârstea, Tino Furtună, Silvia Dumitrescu.

La Festivalul Mamaia 1992, cu Dan Bittman, Monica Anghel, Horia Moculescu, Adrian Daminescu, Elena Cârstea.

Foto: (c) MIHAI SAVU/ Arhiva istorică AGERPRES

"A fost totul foarte spontan. Toată pleiada asta de artişti din prima poză pur şi simplu au fost luaţi din sală, ei nici nu erau îmbrăcaţi cu haine de scenă. Monica era cu un parpalac, Dan cu blugii rupţi, mă rog, oricum apăruse moda cu blugii tăiaţi, mama mea a fost foarte scandalizată când am mers eu pe scenă cu blugii tăiaţi, până la urmă am trecut peste cuvântul ei şi oricum eu mereu am fost mai nonconformistă, dar acela a fost un moment foarte frumos. Era foarte nostim, pentru că erau puţine microfoane şi noi eram foarte mulţi şi a fost o bătaie pe microfoane, pentru că aceia care nu aveau microfoane nu se auzeau cântând. Dar a fost frumos, o surpriză pentru telespectatori şi pentru spectatorii din sală", povestea Silvia Dumitrescu în 2016.

A fost în sute de turnee, şi în ţară, şi în străinătate. A fost amuzant un moment dintr-un turneu în Coreea de Nord, la Festivalul tineretului.

"Atunci am fost cu Holograf, cu Doru Căplescu, Daniel Iordăchioaie, cu Loredana, am fost o gaşcă foarte frumoasă. Noi am făcut o vizionare, pe mine m-au îmbrăcat cu rochie lungă, vă daţi seama cum e să cânţi 'Dansul' în rochie lungă, să stau înţepenită pe scenă, practic nu aveam voie să dansez. Mi-aduc aminte că băieţii - Dan, Tino, Mugurel, Edi - şi-au prins pletele cu agrafe, altfel nu puteau pleca. Dar când am ajuns pe scara avionului, deodată au scuturat capul şi erau cu pletele în vânt", spunea Silvia în interviu.

Silvia Dumitrescu a fost primul artist care şi-a colorat părul în culori mai puţin obişnuite - roz, verde, mov, a avut mereu o atitudine nonconformistă, cum spunea ea: "În perioada în care a apărut Animal X toată lumea era uimită de faptul că aveau părul colorat în diferite culori ciudate. Dar eu făcusem asta cu 10 ani înainte. Mi-a plăcut întotdeauna şi cred că foarte mulţi dintre cei s-au lansat după mine m-au avut cumva ca model, am fost deschizătoare de drumuri".

Lansarea albumului artistei Silvia Dumitrescu "Cred în tine" - In memoriam Adrian Enescu, 2017.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

De multe ori, când în concerte trebuia să cânte mai multe piese şi pentru fiecare avea o altă ţinută, dar nu era timp să se schimbe, improviza un fel de suprapunere a ţinutelor, în aşa fel încât printr-o simplă întoarcere în scenă să "cadă" primele haine şi să rămână celelalte.

"La Cerbul de Aur, în 1995, aveam o haină pusă peste altele. Pantalonii lungi erau peste pantaloni scurţi de piele, ca să fac schimbările foarte rapid. Nu era timp şi nu aveam alte momente în care să mă pot schimba şi mă orientam tot timpul, la piesa unde eram cu sacou şi cu pantalonii şi cu ghetele - mi-am pus şi nişe ghete în care urma să-mi pun şi rolele, erau nişte ghete speciale - am murit de cald, aveam multe chestii de piele cu care trebuia să rămân, şi toate erau pe sistem de arici, ca să pot să mă schimb repede. Aici, în 1995, piesa 'Lumea mea' a câştigat locul I la Cerbul de Aur".

Silvia Dumitrescu la Festivalul Cerbul de Aur, 1995.

Foto: (c) SORIN LUPSA/ Arhiva istorică AGERPRES

Albumul ''Cred în tine'', care cuprindea piese de Adrian Enescu şi Doru Căplescu, are o poveste legată de copertă. Silviei i se făcuseră nişte fotografii foarte frumoase, dar era îmbrăcată cu o cămaşă sfâşiată, cu foarte multe lanţuri, avea o cruce mare la ureche.

"Acea fotografie era alb-negru, şi doar buzele roşii şi ochii albaştri. Aceea trebuia să fie coperta, au fost atâtea discuţii, pentru că era înainte de Revoluţie, era gata-gata să nu mai apară deloc, şi până la urmă m-au chemat la o şedinţă foto, am făcut nişte fotografii mai cuminţi, şi cu acele poze a apărut coperta", spunea Silvia.

Nu şi-a schimbat stilul nonconformist de-a lungul anilor. Şi în prezent, Silvia alege culori vii pentru păr, şi acum cântă încălţată cu role, dansează în concerte. E acelaşi artist plin de viaţă, mereu veselă, prietenoasă, având o relaţie specială cu fanii. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Cristian Anghelache, editor online: Ady Ivaşcu)