Ion Nistor, istoric, om politic şi cunoscut militant pentru unirea Bucovinei cu România, s-a născut la 4 august 1876 (4/16), la Vicovu de Sus, judeţul Suceava.

A învăţat la şcoala din comuna natală, apoi la Rădăuţi, unde urmează liceul german, luându-şi bacalaureatul în 1897. Şi-a continuat studiile la Facultatea de Filosofie şi Litere a Universităţii din Cernăuţi, luându-şi licenţa în 1902. Din 1903 este profesor de istorie şi geografie în limba română şi germană la liceul din Suceava, iar între 1905-1908 ocupă aceeaşi catedră la liceul real din Cernăuţi, după cum se arată în volumul ''Guverne şi guvernanţi (1916-1938)'', autori Ion Mamina şi Ioan Scurtu ( Bucureşti, 1996).

Şi-a continuat studiile la Viena, Munchen, Berlin şi Bucureşti, iar în 1909 şi-a susţinut la Viena teza de doctorat. A predat la Universitatea din Viena, din 1911, iar în 1912 este numit profesor la Catedra de Istorie Sud-Est Europeană nou înfiinţată la Universitatea din Cernăuţi, conform dicţionarului ''Membrii Academiei Române'' (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, 2003).

Luptător pentru emanciparea naţională şi culturală a Bucovinei, devine, în 1897, membru al Societăţii academice studenţeşti ''Junimea'', pe care a condus-o în calitate de preşedinte, iar în anii studiilor la Viena a făcut parte din Societatea ''România Jună''. În vara anului 1913, organizează, împreună cu Sextil Puşcariu şi George Tofan, cursuri de istorie naţională la Dorna Cândreni, după modelul cursurilor de vară de la Vălenii de Munte, înfiinţate de Nicolae Iorga.

După izbucnirea Primului Război Mondial, în 1914 Ion Nistor vine la Bucureşti, unde duce o susţinută acţiune pentru unirea Bucovinei cu România, devenind preşedinte al Comitetului refugiaţilor români din Bucovina şi sprijinind apariţia publicaţiei ''Revista Bucovinei''.

Devine membru titular al Academiei Române la 19 mai 1915. Când istoricul bucovinean Ion Nistor a prezentat la Academia Română discursul său de recepţie - ''Un capitol din viaţa culturală a românilor din Bucovina 1774-1857'' -, fiind ales membru titular al Academiei, marele savant Nicolae Iorga spunea: ''Dumneata ai rămas bucovineanul. Te-ai coborât la realităţile modeste ale micii dumitale patrii în care se cuprinde ce a fost mai mare din vechea Moldovă (...) Ai restabilit, prin asemenea cercetări continue, onoarea românilor bucovineni în domeniile studiilor despre moşioara lor (...) ai arătat străinilor că şi acolo a venit vremea să luăm pentru noi tot ce este al nostru.'' (Volumul ''Nicolae Iorga. 1871-1940. Studii şi documente'', Editura Universităţii din Bucureşti, 2007).

După intrarea României în război în 1916, Ion Nistor a urmat guvernul român în refugiu la Iaşi, în toamna aceluiaşi an, şi, mai apoi, s-a dus la Odessa, ''gustând din mizeriile rătăcirii în străinătate'', după cum arăta Nicolae Iorga. La 2 ianuarie 1918 s-a constituit, în locuinţa lui Octavian Goga din Odessa, ''Comitetul naţional al românilor subjugaţi din monarhia austro-ungară''. La acest eveniment a fost prezent şi Ion Nistor (alături de Onisifor Ghibu, O. Goga, Alexandru Lapedatu, Octavian C. Tăslăuanu, Sever Bocu, M. Popovici ş.a.), Ion Nistor fiind ales între cei opt membri ai comitetului, se arată în lucrarea ''Luptători sub steagul Marii Uniri. Activitatea românilor aflaţi în străinătate 1916-1920'' (Constantin I. Stan, Ed. Paideia, Bucureşti, 2010).

Revenit în Bucovina în toamna anului 1918, Ion Nistor a fost ales în Consiliul Naţional Român din Cernăuţi. În toamna anului 1918 s-au intensificat legăturile dintre autorităţile de la Iaşi şi Consiliul Naţional Român Central şi Consiliul Naţional Român, care dirijau acţiunile românilor din Transilvania şi, respectiv, Bucovina, în direcţia unirii cu ţara, se aminteşte în volumul ''Aspecte ale luptei pentru unitate naţională. Iaşi: 1600-1859-1918'' (Editura Junimea, Iaşi, 1983). ''De mult - avea să consemneze I.G. Duca - eram prin Nistor în contact cu fruntaşii bucovineni''.

Totodată, Ion Nistor a pregătit, alături de Iancu Flondor şi Sextil Puşcariu, Congresul general al românilor bucovineni din 28 noiembrie 1918 şi Adunarea naţională cu caracter plebiscitar din Cernăuţi. A redactat şi a citit în faţa deputaţilor Actul Unirii.

Participant activ la pregătirea şi realizarea Marii Uniri, Ion Nistor şi-a adus, deopotrivă, contribuţia la integrarea Bucovinei la statul român şi la consolidarea României întregite.

Şi-a continuat, din 1919, activitatea didactică la Catedra de Istoria Românilor de la Facultatea de Litere a Universităţii din Cernăuţi, al cărei prim rector a fost, după reorganizarea ei pe baze româneşti. Lui Ion Nistor i se datorează şi înfiinţarea la Cernăuţi a Institutului de Istorie şi Limbă. De asemenea, a condus publicaţiile ''Junimea Literară'' şi ''Codrul Cosminului''. Între 1 octombrie 1940 - 1 octombrie 1941 a fost profesor la Universitatea din Bucureşti, iar din 1943 a lucrat în calitate de custode al bibliotecii şi colecţiilor Academiei Române (până la 12 iunie 1948), potrivit volumului ''Guverne şi guvernanţi (1916-1938)''.

În plan politic a înfiinţat Partidul Democrat al Unirii din Bucovina, fiind ales preşedintele acestuia în septembrie 1919. A fost deputat (din 1919) şi senator. Orientându-se spre o colaborare tot mai strânsă cu liberalii, Partidul Democrat al Unirii din Bucovina a fuzionat în ianuarie 1923 cu Partidul Naţional Liberal.

După Unirea din 1918, Ion Nistor a făcut parte şi din guvern, fiind ministru secretar de stat (în mai multe rânduri), ministru al Lucrărilor Publice (1927-1928), ministru al Muncii (1934-1935, 1936-1937), ministru al Cultelor şi Artelor (1939-1940). După cel de-al Doilea Război Mondial a făcut parte din Partidul Naţional Liberal - Gh. Tătărescu.

A desfăşurat o activitate ştiinţifică remarcabilă în domeniul istoriei, care însumează peste 300 de lucrări, studii şi articole, cu o tematică foarte largă, cuprinzând, în ansamblu, toate epocile istorice. Amintim, dintre acestea: ''Bucovina sub raportul politic şi administrativ'' (1915), ''Românii şi rutenii în Bucovina. Studiu istoric şi statistic'' (1915), ''Istoria Bisericii din Bucovina şi rostul ei naţional-cultural în viaţa românilor bucovineni'' (1916), ''Istoria Basarabiei'' (1923), ''Românii transnistrieni'' (1925), ''Unirea Bucovinei. 28 noiembrie 1918. Studiu şi documente'' (1928), ''Însemnătatea Unirii'' (1930), ''Domnia lui Mihai Viteazul în Transilvania (1 nov.1599-19 aug.1601)'' (1946) etc. De asemenea, a adăugat colecţiei ''Hurmuzaki'' cinci volume, publicate între 1922-1942, şi a publicat şi analizat o serie de documente în volume precum ''O descriere a Principatelor Române din 1822. Condica Androneştilor. Contribuţii la istoria Ţării Româneşti din sec. XVIII şi XIX'', ''Un tratat de toponimie din sec. XVIII'', ''Din corespondenţa lui I.C. Brătianu'' ş.a.

Ion I. Nistor a fost membru corespondent (18 mai 1911) şi membru titular (19 mai 1915) al Academiei Române, precum şi preşedinte al Secţiunii Istorice a Academiei Române (1929-1932). A fost repus în drepturi ca membru titular al Academiei Române la 3 iulie 1990.

A fost arestat în noaptea de 5/6 mai 1950 şi întemniţat la Sighet, de unde va fi eliberat la 8 iulie 1955. A murit la 11 noiembrie 1962, la Bucureşti. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, editor: Marina Bădulescu, editor online: Gabriela Badea)