* Muzeul ''Ştefan Luchian'', din localitatea Ştefăneşti, judeţul Botoşani 

Pictorul Ştefan Luchian a creat o artă ale cărei principale trăsături sunt simplitatea şi rafinamentul. Discipol al lui Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian s-a remarcat din tinereţe prin talentul cu care desena sau picta îndeosebi peisaje sau flori.

Ştefan Luchian s-a născut la 1 februarie 1868, la Ştefăneşti, judeţul Botoşani. A urmat cursurile Liceului ''Sf. Sava'' şi pe cele ale Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti (1885-1889), frecventând, în paralel, şi clasa de flaut de la Conservatorul din Bucureşti, conform dicţionarului ''Membrii Academiei Române'' (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003). Şi-a continuat studiile la München, la Academia de Arte Frumoase şi la Academia Julian din Paris (1891-1892), unde a fost atras îndeosebi de creaţia lui Lacroix şi Courbet şi unde a asimilat şi experienţa impresionistă.

În 1893 a revenit în ţară, unde a fost nevoit să muncească din greu pentru a se întreţine: a realizat panouri pentru vapoare, a reparat şi zugrăvit biserici, a pictat icoane, pe care apoi le-a vândut. În 1895 a deschis la Bucureşti Salonul Artiştilor Independenţi. În 1898, a luat parte la înfiinţarea societăţii artistice ''Ileana'' şi a expus, începând cu 1892, la societatea ''Tinerimea artistică'', devenind unul dintre cei mai apreciaţi pictori în epocă. În 1900 participă cu două pasteluri la Expoziţia Internaţională de la Paris. Ultima sa participare publică a fost în 1915 la ''Expoziţia oficială a artiştilor în viaţă''.

Străbătută de o puternică emoţie, de un cald umanism, simplă şi rafinată totodată, arta lui Ştefan Luchian reprezintă un moment de seamă în dezvoltarea picturii moderne româneşti, artistul fiind personalitatea care a dominat pictura românească de la începutul secolului XX, continuând calea deschisă de Nicolae Grigorescu şi de Ion Andreescu. A fost în egală măsură peisagist, portretist, autor de compoziţie şi naturi statice - îndeosebi flori, ridicând acest gen la un înalt nivel de abordare artistică.
 

Foto: (c) SORIN LUPŞA / AGERPRES FOTO

Opera sa picturală, inclusiv cea a florilor, se caracterizează prin fineţe, simplitate, sinteză cromatică, colorit strălucit şi delicat. Tehnica uleiului şi pastelului lui Luchian sunt de neegalat şi de o măiestrie unică iar florile pictate de el au o intensitate aproape dramatică a sentimentului, o lumină interioară, discretă şi gingaşă.

Între operele sale, executate în diverse tehnici şi de o tematică diversă se numără: peisajele ''Ultima cursă de toamnă'' (1892), ''Margine de crâng'' (1903), ''Marea Neagră la Tuzla'' (1904), ''Sălciile de la Chiajna'' (1906), ''Fântâna de la Brebu'' (1908), ''După ploaie'' (1909), ''Moara de la poduri'' (1909), ''Pe dealul Hinganilor'' (1909), ''Vara'' (1912); portretele ''Safta florăreasa'' (1901), ''Moş Nicolae Cobzarul'' (1906); compoziţiile şi naturile statice ''Dumitriţa'' (1904), ''Părăluţe'' (1907), ''Garoafe'' (1907), ''Flori de tufănică'' (1908), ''Anemone'' (1910), ''Trandafiri'' (1910), ''Maci'' (1910); autoportretele (''Un zugrav''', 1907 etc.). A evocat Războiul de Independenţă (1877-1878) în picturi de tinereţe, de mici dimensiuni, intitulate ''Roşior'' sau ''Soldaţi atacând''. A realizat picturile interioare ale Bisericii ''Sf. Alexandru'' din Alexandria, construită la sfârşitul secolului al XIX-lea.
 

Foto: (c) RADU TUŢĂ / AGERPRES FOTO 

Atins de o maladie necruţătoare, Ştefan Luchian ajunsese să picteze în ultima vreme cu pensula legată de încheietura mâinii. S-a stins din viaţă la 7 iunie 1916 la Bucureşti şi a fost înmormântat în Cimitirul Bellu. A fost ales, la 28 octombrie 1948, membru post-mortem al Academiei Române. AGERPRES/(Documentare - Suzana Cristache Drăgan, editor. Liviu Tatu, editor online: Gabriela Badea)