Romancier, povestitor şi dramaturg, Lev Nikolaevici Tolstoi, a cărui creaţie se confruntă cu una din epocile cele mai interesante din istoria literaturii ruse şi universale, s-a impus în conştiinţa multor scriitori şi a milioane de cititori ca un talent viguros, ca o personalitate umană şi literară deosebit de puternică şi de interesantă. Aspiraţiile morale şi tumultul spiritual sunt deopotrivă definitorii pentru biografia lui, pentru evoluţia lui ca scriitor.

Contele Lev Nikolaevici Tolstoi s-a născut la Iasnaia Poliana, lângă Tula, la 28 august/9 septembrie 1828, într-o familie de vechi nobili ruşi. Orfan de ambii părinţi, Tolstoi a fost crescut, împreună cu fraţii săi, de surorile tatălui său, contesa Alexandra Flinisna von Osten-Saken şi Pelagheia Ilinişna Iuşkova. A primit educaţie de la guvernante străine, la moşia familiei, potrivit tabelului cronologic semnat de Tatiana Nicolescu, din volumul "Învierea" de Lev Tolstoi (1964).

În 1844, Tolstoi a fost primit la Universitatea din Kazan, în anul I al secţiei de filologie arabo-turcă şi, în următorul an, s-a transferat la secţia de ştiinţe juridice. În aprilie 1847, s-a retras de la Universitate şi a revenit la Iasnaia Poliana, marcat de influenţa lui Jean-Jacques Rousseau, pe care l-a citit în acei ani. În 1851, a plecat, împreună cu fratele său, Nikolai Nikolaevici, în Caucaz, unde s-a înrolat în armată.

În 1852, a trimis redacţiei revistei "Sovremennik" prima sa operă literară, "Copilăria", cu o scrisoare adresată poetului şi editorului revistei, Nikolai Nekrasov, care i-a răspuns cu multă căldură, făgăduindu-i să publice manuscrisul, întrucât "vădeşte talent". La 6 septembrie 1852, a apărut prima parte a trilogiei autobiografice "Copilăria". Aceasta a fost urmată de "Adolescenţa" (octombrie 1854) şi de "Tinereţea" (1857), potrivit Notelor publicate în volumul I al Operelor apărute la Editura Cartea Rusă, 1953.

După trei ani petrecuţi în Caucaz, a fost transferat în armata activă, care se afla cantonată în Principatele Române. La 14 martie 1854, a ajuns la Bucureşti. A vizitat, apoi, şi alte oraşe din Ţara Românească şi din Moldova. În timpul şederii în ţara noastră, a terminat de scris "Adolescenţa". Tolstoi a participat la apărarea Sevastopolului, în noiembrie 1854, apoi a scris faimoasele "Amintiri din Sevastopol" (1854-1855). În această perioadă, a lucrat şi la "Romanul unui moşier", la schiţele "Tăierea pădurii" şi "Fugarul".

A părăsit, în 1856, armata şi a plecat pentru mai mulţi ani în străinătate, călătorind prin Franţa, Elveţia, Italia, Germania. În această perioadă, a apărut volumul "Povestiri din campanie" (1856), nuvela "Dimineaţa unui moşier" (1856), nuvela "Albert" (1858), romanul "Fericirea vieţii de familie" (1859).

În Rusia, s-a întors la Iasnaia Poliana, unde s-a ocupat intens de şcoală şi a editat revista pedagogică "Iasnaia Poliana" (1862).

La 23 septembrie 1862, s-a căsătorit cu Sofia Andreevna Bers, cu care a avut 13 copii.

Din 1863, a început să lucreze la marea sa operă, consacrată războaielor purtate de ruşi împotriva lui Napoleon, din 1805 şi 1812, numită "Război şi pace", a cărei publicare s-a desfăşurat între 1865-1869. În moştenirea artistică a autorului ocupă un loc de central. Tolstoi a lucrat la "Război şi pace" timp de şase ani între 1863 şi 1869. În 1873, când s-a realizat editarea "Operelor contelui L.N. Tolstoi în opt părţi" scriitorul a făcut în afară de îndreptări stilistice şi importante schimbări în toată structura romanului, cele şase volume iniţiale au fost grupate în patru. Odată cu pregătirea acestei ediţii, munca de creaţie la acest roman a luat sfârşit, autorul nu a mai revenit niciodată la "Război şi Pace" pe tot parcursul vieţii, potrivit Notelor publicate în volumul VII al Operelor apărute la Editura Cartea Rusă, 1953.

Între 1873-1878, a scris şi a publicat cel de-al doilea mare roman al său, "Anna Karenina". Aceste două romane i-au adus celebritatea mondială. "Anna Karenina" este considerat cel mai "cinematografic" roman al lui Tolstoi, şi ca atare s-a bucurat de mai multe ecranizări.

În 1886, a fost publicată povestirea "Cât pământ îi trebuie unui om". În acel an, a lucrat şi la drama "Puterea întunericului", care a fost interzisă de cenzură. Cenzura i-a interzis, de asemenea, o serie de povestiri populare: "Dumnezeu vede adevărul, dar nu-l spune curând", "Cu ce trăiesc oamenii", "Unde-i iubire, acolo e şi Dumnezeu", etc. În 1890, a început să circule în manuscris romanul "Sonata Kretzer", scrisă între 1887-1889, şi comedia "Roadele învăţăturii", şi ele interzise de cenzură.

La Paris, la 29 ianuarie 1888, a avut loc prima reprezentaţie cu piesa "Puterea întunericului", iar în Rusia a fost jucată de un grup de tineri amatori din înalta societate petersburgheză, la 10 ianuarie 1890 şi, la doar două zile distanţă, a avut loc prima reprezentaţie la Berlin. Pe scena teatrului din Petersburg a fost reprezentată piesa "Roadele învăţăturii", în 1891.

A publicat în anii următori mai multe nuvele, romanul "Învierea", schiţe şi articole despre: religie, principiile morale, revoluţia burgheză din 1905-1907. Nuvelist, romancier, dramaturg, publicist, Tolstoi s-a afirmat în toate aceste domenii cu o strălucire inegalabilă.

Unele neînţelegeri cu soţia şi cu familia l-au afectat profund pe scriitor. În noaptea de 28 octombrie 1910, a părăsit casa şi familia. A murit o lună mai târziu, la 20 noiembrie, găzduit fiind de şeful gării din provincia Astaporo, din Riazam. A fost înmormântat în pădurea din apropiere de Iasnaia Poliana, acolo unde îşi alesese el însuşi locul de veci, potrivit menţionărilor din lucrarea "Clasici literaturii ruse", Editura Cartea Rusă, 1953. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Cristian Anghelache, editor online: Adrian Dădârlat)