logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Academicianul Marius Sala a murit (fişă biografică)

Imagine din galeria Agerpres

La 19 august 2018, a murit academicianul Marius Sala, lingvist cu o prodigioasă carieră internaţională, vicepreşedinte al Academiei Române în perioada 2006-2014 şi director al Institutului de Lingvistică "Iorgu Iordan - Al. Rosetti".

* * *

Lingvistul Marius Sala s-a născut 8 septembrie 1932, la Vaşcău, judeţul Bihor. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1951-1955). A făcut stagii de specializare în Franţa, Suedia, Cuba, Columbia, Peru şi Venezuela, potrivit conform Dicţionarului ''Membrii Academiei Române'' (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003).

În 1967 a devenit doctor în filologie (cu teza "Fonetica şi fonologia iudeospaniolei din Bucureşti", conducător acad. Iorgu Iordan), apoi, în 1974, doctor docent.

Cercetător (din 1955) şi director al Institutului de Lingvistică "Iorgu Iordan- Alexandru Rosetti" din Bucureşti al Academiei Române (din 1994 până în 2018); preşedinte al Comisiei pentru cultivarea limbii române a Academiei Române; director al biroului din România al Uniunii Latine (din 1990). A fost director al Pavilionului României la Expo '92 de la Sevilla şi comisar general al Pavilionului României la Expo '98 de la Lisabona. Profesor universitar, a ţinut seminarii şi cursuri la Universitatea din Bucureşti (1963-1965, 1967-1968, 1970, 1972-1973, 1995-96), Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir" din Bucureşti, la Universitatea de Vest şi Institutul "Tibiscus" din Timişoara (1992-2004), precum şi ca profesor invitat la universităţi din străinătate: Heidelberg (1971), Mexic (1981), Köln (1984), Frankfurt (1992-1993), Oviedo (1995), Málaga (1968, 1970, 1978, 1979), Madrid (1978, 1981, 1985, 1987), Udine (2002).

A fost autorul a sute de lucrări în domeniile: lingvistică romanică, hispanistică, istoria limbii române, lingvistică generală, dialectologie română, onomastică etc., potrivit surse citate. Amintim dintre acestea: "Contribuţii la fonetica istorică a limbii române", Bucureşti, 1970 (ediţia franceză - 1976); "Estudios sobre el judeo-espańol de Bucarest" (1970); "Phonétique et phonologie du judéo-espagnol de Bucarest" ( 1971); "Limbile lumii. Mică enciclopedie" (în colab.) , Bucureşti 1981; "El Espańol de América. I. Léxico" (în colab.), 1982; "Les langues du monde. Petite encyclopédie" (în colab.), 1984; "Etimologia şi limba română" (în colab.), 1987; "Vocabularul reprezentativ al limbilor romanice" (în colab.), 1988; "Enciclopedia limbilor romanice" (în colab.), 1989; "L'unité des langues romanes", Bucureşti, 1996; "De la latină la română", Bucureşti, 1998 (care a fost tradus, ulterior, în franceză, spaniolă, japoneză, italiană, engleză, greacă); "Introducere în etimologia limbii române", 1999; "Limbile Europei" (în colab.), 2001; "Să facem cunoştinţă cu limba română" (în colab.), Cluj, 2001; "Enciclopedia limbii române" (în colab.), 2001.

Redactor responsabil la "Dicţionarul limbii române" şi la "Mic dicţionar academic", potrivit surse citate. Consultant ştiinţific, iniţiatorul şi coordonatorul seriilor "Etymologica" şi "Limba română" ale Editurii Univers Enciclopedic din Bucureşti. Membru în Comitetul Internaţional al Atlasului Lingvistic Mediteraneean, în Comitetul Internaţional de Ştiinţe Onomastice, în conducerea Asociaţiei Internaţionale a Hispaniştilor (1974-1980), Biroul Societăţii de Lingvistică Romanică (1974-1980, 1989-2001), Comitetul Internaţional Permanent al Lingviştilor (1987-1992), în Societatea Internaţională de Filologie şi Lingvistică din America Latină, în Consiliul Superior al Hispanismului, în Comitetul Internaţional Permanent al Lingviştilor, în Comitetul Atlasului Lingvistic Romanic; membru de onoare în Biroul Societăţii de Lingvistică Romanică (2004); membru corespondent la Real Academia Espanola (1978), la Institutuo Mexicano de Cultura (1981), la Academia Nacional de Letras din Uruguay (1994).

A susţinut numeroase conferinţe de lingvistică la universităţile din Aachen, Berlin, Bonn, Freiburg, Köln, Leipzig, München, Alcalá de Henares, Barcelona, Madrid, Málaga, Santiago de Compostela, Sevilla, Valencia, Valladolid, Zaragoza, Strasbourg, Nancy, Zürich, Anvers, Uppsala, Helsinki, Viena, Edinburgh, Chicago, Houston, New York, Philadelphia, Ottawa, Bogotá, Montevideo, Ierusalim, Luxemburg, Atena etc.

În 2010 şi-a lansat volumul de eseuri "101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create", apărut în colecţia Humanitas "Viaţa cuvintelor". Mai recent, în 2014 şi-a lansat, la Arad, volumul "Portrete şi Evocări". În 2012, când academicianul Marius Sala a împlinit vârsta de 80 de ani, a fost lansat un amplu volum omagial intitulat "Cum am devenit lingvist? Omagiu academicianului Marius Sala" (Ed. Univers Enciclopedic Gold), cuprinzând contribuţiile a 55 de lingvişti din ţară şi din străinătate. De asemenea, la 7 septembrie 2012 la Academia Română a avut loc o sesiune festivă dedicată acestuia.

În 2014 a participat, la Universitatea din Granada, la inaugurarea celui de-al III-lea Simpozion privitor la predarea limbii române ca limbă străină, în cadrul căruia a primit o diplomă şi o placă de omagiere în semn de recunoaştere pentru activitatea depusă în scopul popularizării limbii române. A avut peste 400 de articole de lingvistică publicate în ţară şi străinătate. Membru în comitetele de redacţie ale revistelor "Studii şi cercetări lingvistice", "Bullétin de la Société Roumaine de lingvistique romane", "Limba română", "Revue roumaine de lingvistique", precum şi membru în consiliile de conducere ale revistelor internaţionale "Iberoromanica" (Tübingen), "Anuario de Linguistica Hispanica" (Valladolid) şi "Beiträge zur romanischen Philologie" (Berlin).

A fost membru titular al Academiei Române (din 2001; a fost membru corespondent din 12 nov. 1993); preşedintele Comisiei pentru cultivarea limbii române a Secţiei de Filologie şi Literatură a Academiei. A fost vicepreşedinte al Academiei Române (2005-2014). A primit titlul de Doctor Honoris Causa decernat de Universităţile din Arad, Craiova, Oradea, Timişoara, Alba Iulia.

I-a fost decernat Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Comandor (2000) şi în grad de Mare Ofiţer (2009). De asemenea, în 2012 a fost distins cu Legiunea de Onoare în grad de Cavaler, cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, editor: Cristian Anghelache, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 72

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 29-10-2026 11:00

DOCUMENTAR: Actrița Winona Ryder împlinește 55 de ani (29 octombrie)

Winona Ryder, născută la 29 octombrie 1971, în Winona, Minnesota, SUA este o actriță americană care a interpretat roluri importante în filme populare precum 'Beetlejuice' (1988), 'Heathers' (1988), 'Bram Stoker's Dracula' (1992) și 'The Age of Innocence' (1993). Inițial, Ryder a devenit cunoscută pentru interpretarea unor perso

Documentare 29-10-2026 10:00

FRAGMENT DE ISTORIE: Edictul de toleranță, act emis de împăratul Iosif al II-lea (29 octombrie 1781)

La 29 octombrie (8 noiembrie) 1781, împăratul Iosif II a dat așa-numitul Edict de toleranță, prin care se interzicea asuprirea cetățenilor pe motive de credință. Lege promulgată de împăratul romano-german Iosif al II-lea acorda o libertate limitată de cult creștinilor necatolici și elimina restricțiile civile cărora aceștia le fuseseră supuși anter

Documentare 29-10-2026 09:30

29 octombrie - Ziua mondială a accidentului vascular cerebral

La 29 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua mondială a accidentului vascular cerebral pentru a atrage atenția asupra riscului producerii unui accident vascular, dar și pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la gravitatea și ratele ridicate ale accidentului vascular cerebral la nivel mondial, potrivit

Documentare 29-10-2026 09:00

29 octombrie - Ziua internațională a internetului

La 29 octombrie este marcată Ziua internațională a internetului. Demersul pentru marcarea acestei zile a fost inițiat de Asociația Utilizatorilor de Internet pentru creșterea conștientizării publică privind importanța oportunităților oferite de tehnologiile universului digital. În noiembrie 2005, în Tunis, în cadrul Summitului

Documentare 29-10-2026 08:00

29 octombrie - Ziua Autorității Electorale Permanente

La 29 octombrie este marcată, anual, Ziua Autorității Electorale Permanente. În 2003, la această dată, a fost adoptată, în Parlament, Legea de revizuire a Constituției României din 1991, care prevedea la art. 73 alin. (3) lit. a) că prin lege organică (Legea nr. 286/2003) se reglementează sistemul electoral și organizarea și funcționarea Autorității Elector

Documentare 29-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 29 octombrie

Ortodoxe Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana; Sf. Cuv. Avramie și Maria, nepoata sa Greco-catolice Sf. cuv. m. Anastasia Romana; Sf. cuv. Avramie Romano-catolice Ss. Narcis, patriarh de Ierusalim; Felician, m. Sfânta Cuvioasă Mucenică Anastasia Romana

Documentare 29-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 29 octombrie

Este a 302-a zi a anului 2026. Au mai rămas 63 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 49 m și apune la 17 h 09 m. Luna răsare la 19 h 15 m și apune la 10 h 59 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 28-10-2026 13:24

Accidente feroviare produse în lume (cronologie 2024-2026)

Cel puțin 30 de persoane au murit în accidentul feroviar care a avut loc, la 28 octombrie 2026, în provincia spaniolă Toledo, la sud de Madrid, au declarat pentru EFE surse oficiale. Două trenuri de mare vi

Documentare 28-10-2026 10:00

FRAGMENT DE ISTORIE: A fost inaugurată, la New York, Statuia Libertății (28 octombrie 1886)

Realizată la Paris de sculptorul francez Frédéric Bartholdi, în colaborare cu Gustave Eiffel (care s-a ocupat de structura de oțel), acest monument impunător dedicat libertății, cunoscut sub numele de Statuia Libertății sau ''Lady Liberty'', cum îi mai spun americanii, a fost un dar din partea Franței cu ocazia centenarului independe

Documentare 28-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 28 octombrie

Ortodoxe Sf. Ier. Iachint, mitropolitul Țării Românești; Sf. Cuv. Teofana Basarab; Sf. Mc. Terentie, soția sa, Neonila, și cei 7 fii; Sf. Ier. Firmilian, episcopul Cezareei Capadociei Greco-catolice Sf. m. Terențiu și Neonila; Sf. cuv. Ștefan Savaitul Romano-catolice S

Documentare 28-10-2026 05:31

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 28 octombrie

Este a 301-a zi a anului 2026. Au mai rămas 64 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 47 m și apune la 17 h 11 m. Luna răsare la 18 h 18 m și apune la 09 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 27-10-2026 10:30

27 octombrie - Ziua Sustenabilității în România

La 27 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua Sustenabilității în România, instituită prin Legea nr.157/2023, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în colaborare cu Ambasada Sustenabilității în România, ce promovează responsabilitatea individuală și colectivă pentru un viitor mai bun. Această dată are și o semnifica

Documentare 27-10-2026 10:00

27 octombrie - Ziua mondială a patrimoniului audiovizual (ONU)

La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială a patrimoniului audiovizual. Ajunsă, în 2026, la ediția cu numărul 21, această zi este inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO). Scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual privesc aducerea la cunoștința pu

Documentare 27-10-2026 09:00

Relații bilaterale România - Republica Moldova

Prim-ministrul României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan,

Documentare 27-10-2026 08:00

SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie)

Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.