DESTINAŢII DE WEEKEND - sfârşit de săptămână în Bucureşti şi în ţară
Manifestările organizate de Statul Major al Forţelor Navale cu prilejul Zilei Marinei Române (15 august) vor continua vineri, 10 august, cu o reprezentaţie susţinută de formaţia muzicală a Forţelor Navale în staţiunea Mamaia, pe itinerariul Piaţeta Perla - Club Melody, între orele 18.00-20.00.
Sâmbătă, 11 august, este Ziua Porţilor Deschise în porturile militare.
Zeci de nave şi de ambarcaţiuni, armamente şi echipamente militare îşi vor aştepta vizitatorii la Constanţa (între orele 9.00-18.00), la Mangalia şi Tulcea (între orele 10.00-13.00), iar publicul din Brăila va putea să viziteze navele militare acostate în zona falezei Dunării (Moara Violattos), între orele 10.00-13.00, informează Statul Major al Forţelor Navale Române într-un comunicat.
Sâmbătă, 11 august, şi miercuri, 15 august, la Muzeul Naţional al Marinei Române din Constanţa, intrarea va fi liberă între orele 9.00-17.00.
De asemenea, sâmbătă, de la ora 19.00, Cercul Militar Mangalia va fi gazda unui eveniment inedit, intitulat "140 de ani - Omagiu de neuitare". Reprezentanţii Asociaţiei Ofiţerilor şi Sergenţilor din Bulgaria, Filiala Shabla, vor preda reprezentanţilor Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din România, Filiala Mangalia, o urnă cu pământ de pe câmpurile de luptă de la Plevna, Griviţa şi Pordim, unde s-au jertfit mii de români şi bulgari în războiul din perioada 1877-1878, fiind aduse în atenţia publicului aspectele importante ale Războiului de Independenţă.
La Galaţi, navele militare fluviale vor participa duminică, 12 august, în intervalul orar 9.00-13.00, la Ziua Porţilor Deschise, organizată pe faleza municipiului, iar la Bucureşti, în aceeaşi zi, în Parcul Regele Mihai I (Parcul Herăstrău), între orele 15.00-18.00, va avea loc un concert al Muzicii Militare a Forţelor Navale.
Evenimentele organizate cu prilejul Zilei Marinei Române vor continua până miercuri, 15 august, când este programat Exerciţiul Naval ''Forţele Navale Române 18'', cel mai mare spectacol naval al anului, între orele 10.00-12.30, la Constanţa, Mangalia, Brăila şi Tulcea. Ziua se va încheia cu concertul Muzicii Militare a Forţelor Navale, susţinut pe faleza din Constanţa, începând cu ora 20.00, iar marinarii militari se vor retrage cu torţe, în intervalul orar 21.00-23.00, în oraşele Constanţa şi Mangalia.
* * *
Ziua Marinei Române este sărbătorită an de an în ziua de 15 august, odată cu sărbătoarea creştină a Adormirii Maicii Domnului.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO - Manifestări ocazionate de Ziua Marinei, organizate în faţa Comandamentului Flotei din Constanţa
Ziua Marinei Române a fost consacrată ca sărbătoare a marinarilor români la 15 august 1902, fiind strâns legată de sărbătoarea religioasă a Sfintei Maria, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni. Potrivit www.navy.ro, la acea dată, evenimentul a fost marcat în Portul Constanţa, la bordul Crucişătorului ''Elisabeta'', printr-un Te-Deum oficiat în prezenţa ministrului de război, Dimitrie A. Sturdza, urmat de serbarea marinărească propriu-zisă.
Începând cu anul 1954, Ziua Marinei Militare a Republicii Populare Române s-a celebrat în prima duminică a lunii august, conform Decretului Prezidiului Marii Adunări Naţionale nr. 309 din 29 august 1953. Decretul nr. 309/1953 a fost abrogat prin Decretul nr. 203/1960, care stipula sărbătorirea Zilei Marinei Republicii Populare Române, ca sărbătoare militară şi populară, tot în prima duminică a lunii august.
După 1990, s-a reluat tradiţia sărbătoririi Marinei Române la 15 august, odată cu sărbătoarea Sfintei Maria - Praznicul Adormirii Maicii Domnului, Ziua Marinei Române fiind instituită prin Legea nr. 382 din 28 septembrie 2004. Astfel, prin intrarea în vigoare a acestei legi, s-a abrogat Decretul Marii Adunări Naţionale nr. 203/1960. În anul 2009, această zi a fost declarată sărbătoare naţională.
În anul Centenarului Marii Uniri, manifestările prilejuite de această zi au început la 5 august, la Galaţi.
În perioada 10-12 august pe domeniul Ştirbey din Buftea va avea loc cea de-a opta ediţie a Festivalului Summer Well, potrivit unui comunicat al organizatorilor.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Vineri, 10 august, festivalul îşi deschide porţile cu un concert al Orchestrei Simfonice Bucureşti, care interpretează într-o manieră clasică cele mai cunoscute piese ale artiştilor ce vor urca pe scenă în cele două zile ale evenimentului.
Tot în prima zi, organizatorii prezintă noul concept Night Picnic, în cadrul căruia va fi oferit publicului, în premieră în România, proiectul muzical Rhye.
Sâmbătă, 11 august, va urca pe scenă Tom Grennan, cântăreţ şi compozitor britanic, devenit cunoscut în urma colaborării cu trupa Chase & Status pe piesa "All Goes Wrong". Sâmbătă, fanii festivalului îi vor mai putea vedea şi pe belgianul Oscar and the Wolf, trupa americană Cigarettes After Sex, irlandezii de la Kodaline şi duo-ul electro Justice.
Ultima zi de Summer Well va fi deschisă de Isaac Gracie, după care va concerta trupa britanică HMLTD. Duo-ul american Sofi Tukker va aduce în atenţia spectatorilor stilul jungle pop, inspirat din muzica house a anilor '90, urmat de britanicii de la The Kooks şi cea mai aşteptată trupă a serii - Bastille - una dintre cele mai iubite trupe indie rock la nivel mondial.
Tot în ultima zi de Summer Well, noua scenă a festivalului, Red Bull Music, va găzdui o producţie specială - proiectul Culese din Cartier prezintă #TOTSATU' - şi un mix eclectic de artişti. Proiectul Culese din Cartier prezintă #TOTSATU' îi reuneşte pe Subcarpaţi, Cred Că Sunt Extraterestru, Fraţii Grimme, Fantome, Basska, Argatu' şi Moş Martin, Celula de Criză şi Hanu' cu Bragă.
Partea internaţională este reprezentată de Lady Leshurr, producător şi interpret, ce domină scena de rap britanică.
Porţile Summer Well 2018 se vor deschide, pe 11 şi 12 august, de la ora 12.00. Pe 10 august, cu ocazia Night Picnic, accesul se va permite începând cu ora 18.00. AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: Actrița Winona Ryder împlinește 55 de ani (29 octombrie)
Winona Ryder, născută la 29 octombrie 1971, în Winona, Minnesota, SUA este o actriță americană care a interpretat roluri importante în filme populare precum 'Beetlejuice' (1988), 'Heathers' (1988), 'Bram Stoker's Dracula' (1992) și 'The Age of Innocence' (1993). Inițial, Ryder a devenit cunoscută pentru interpretarea unor perso
FRAGMENT DE ISTORIE: Edictul de toleranță, act emis de împăratul Iosif al II-lea (29 octombrie 1781)
La 29 octombrie (8 noiembrie) 1781, împăratul Iosif II a dat așa-numitul Edict de toleranță, prin care se interzicea asuprirea cetățenilor pe motive de credință. Lege promulgată de împăratul romano-german Iosif al II-lea acorda o libertate limitată de cult creștinilor necatolici și elimina restricțiile civile cărora aceștia le fuseseră supuși anter
29 octombrie - Ziua mondială a accidentului vascular cerebral
La 29 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua mondială a accidentului vascular cerebral pentru a atrage atenția asupra riscului producerii unui accident vascular, dar și pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la gravitatea și ratele ridicate ale accidentului vascular cerebral la nivel mondial, potrivit
29 octombrie - Ziua internațională a internetului
La 29 octombrie este marcată Ziua internațională a internetului. Demersul pentru marcarea acestei zile a fost inițiat de Asociația Utilizatorilor de Internet pentru creșterea conștientizării publică privind importanța oportunităților oferite de tehnologiile universului digital. În noiembrie 2005, în Tunis, în cadrul Summitului
29 octombrie - Ziua Autorității Electorale Permanente
La 29 octombrie este marcată, anual, Ziua Autorității Electorale Permanente. În 2003, la această dată, a fost adoptată, în Parlament, Legea de revizuire a Constituției României din 1991, care prevedea la art. 73 alin. (3) lit. a) că prin lege organică (Legea nr. 286/2003) se reglementează sistemul electoral și organizarea și funcționarea Autorității Elector
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 29 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana; Sf. Cuv. Avramie și Maria, nepoata sa Greco-catolice Sf. cuv. m. Anastasia Romana; Sf. cuv. Avramie Romano-catolice Ss. Narcis, patriarh de Ierusalim; Felician, m. Sfânta Cuvioasă Mucenică Anastasia Romana
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 29 octombrie
Este a 302-a zi a anului 2026. Au mai rămas 63 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 49 m și apune la 17 h 09 m. Luna răsare la 19 h 15 m și apune la 10 h 59 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Accidente feroviare produse în lume (cronologie 2024-2026)
Cel puțin 30 de persoane au murit în accidentul feroviar care a avut loc, la 28 octombrie 2026, în provincia spaniolă Toledo, la sud de Madrid, au declarat pentru EFE surse oficiale. Două trenuri de mare vi
FRAGMENT DE ISTORIE: A fost inaugurată, la New York, Statuia Libertății (28 octombrie 1886)
Realizată la Paris de sculptorul francez Frédéric Bartholdi, în colaborare cu Gustave Eiffel (care s-a ocupat de structura de oțel), acest monument impunător dedicat libertății, cunoscut sub numele de Statuia Libertății sau ''Lady Liberty'', cum îi mai spun americanii, a fost un dar din partea Franței cu ocazia centenarului independe
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 28 octombrie
Ortodoxe Sf. Ier. Iachint, mitropolitul Țării Românești; Sf. Cuv. Teofana Basarab; Sf. Mc. Terentie, soția sa, Neonila, și cei 7 fii; Sf. Ier. Firmilian, episcopul Cezareei Capadociei Greco-catolice Sf. m. Terențiu și Neonila; Sf. cuv. Ștefan Savaitul Romano-catolice S
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 28 octombrie
Este a 301-a zi a anului 2026. Au mai rămas 64 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 47 m și apune la 17 h 11 m. Luna răsare la 18 h 18 m și apune la 09 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
27 octombrie - Ziua Sustenabilității în România
La 27 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua Sustenabilității în România, instituită prin Legea nr.157/2023, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în colaborare cu Ambasada Sustenabilității în România, ce promovează responsabilitatea individuală și colectivă pentru un viitor mai bun. Această dată are și o semnifica
27 octombrie - Ziua mondială a patrimoniului audiovizual (ONU)
La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială a patrimoniului audiovizual. Ajunsă, în 2026, la ediția cu numărul 21, această zi este inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO). Scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual privesc aducerea la cunoștința pu
Relații bilaterale România - Republica Moldova
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan,
SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie)
Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.













