Cronologia exploziilor produse în imobile, în ţară (2017-2018)
La 9 august 2018, patru persoane au fost rănite şi alte trei s-au autoevacuat în urma unui incendiu ce a izbucnit la un apartament de pe Bd. Basarabia din sectorul 3 al Capitalei, au anunţat reprezentanţi ai ISU Bucureşti. Incendiul s-ar fi declanşat în urma unei explozii care a apărut la o butelie aflată în balconul apartamentului, în timp ce se efectua o lucrare.
***
30 iulie 2018 - Trei persoane, printre care un copil de 3 ani, au fost rănite şi transportate la spital în urma unei explozii produse într-un apartament dintr-un bloc situat în zona centrală a municipiului Constanţa. Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, se presupune că a fost vorba de o explozie cauzată de o acumulare de gaze de la o butelie.
7 iulie 2018 - O explozie urmată de incendiu s-a produs, în noaptea de 6 spre 7 iulie, într-un bloc de pe strada Aleea Constructorilor din municipiul Braşov, fără a se înregistra victime, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Braşov, Luiza Dănilă. ''Aproximativ 75 de persoane s-au autoevacuat sau au fost evacuate până la lichidarea incendiului, după care s-au întors în locuinţe. Nu au fost victime şi nu a fost afectată structura de rezistenţă a blocului'', potrivit sursei citate. Pentru lichidarea incendiului au intervenit două autospeciale de stins incendii cu apă, o autoscară şi două echipaje SMURD.
19 iunie 2018 - Un bărbat de 50 de ani a suferit arsuri de gradul 2 şi 3 pe 60% din suprafaţa corpului, în urma unei explozii care a avut loc la o locuinţă aflată pe strada Gura Lotrului din Capitală, provocată de o butelie care alimenta un aragaz. Explozia nu a fost urmată de incendiu. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Floreasca, având arsuri pe 60% din suprafaţa corpului.
31 mai 2018 - O explozie urmată de un incendiu a avut loc într-un bloc din municipiul Brăila, cauza deflagraţiei fiind acumulările de gaze de la o butelie aflată în balconul unei apartament, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brăila, lt.col. Ştefan Stoian.
25 martie 2018 - O explozie urmată de un incendiu a avut loc la etajul al doilea al unui bloc de locuinţe de pe Aleea Insulei din municipiul Buzău, un tânăr cu arsuri grave pe o mare parte din corp fiind transportat la spital. "Locatarii au fost evacuaţi şi se acţionează cu două autospeciale de apă şi spumă pentru localizarea incendiului", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, slt. George Creţu.
8 martie 2018 - O persoană a suferit arsuri la nivelul membrelor în urma unei explozii produse într-un bloc de pe strada Zizinului din municipiul Braşov. Explozia s-a produs în bucătăria locuinţei aflată la etajul trei. Bucăţi din balconul locuinţei au ajuns în mijlocul străzii din cauza suflului exploziei.
7 martie 2018 - Un incendiu declanşat de explozia determinată de o acumulare de gaze de la o butelie s-a produs la o casă din Zalău, proprietarul suferind arsuri la nivelul feţei şi a capului. "O persoană a fost rănită, respectiv proprietarul, în vârstă de 68 de ani, acesta având arsuri la nivelul feţei şi a capului. Victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, Cristian Cuibuş.
15 februarie 2018 - Aproximativ 16 maşini au fost avariate în urma unei explozii urmate de un incendiu care s-a produs la un magazin de alimentaţie publică aflat la parterul unui bloc de pe bulevardul Gheorghe Şincai. Explozia, urmată de incendiu, a fost provocată de o acumulare de gaze provenită de la cele şapte butelii depozitate în bucătăria restaurantului.
1 februarie 2018 - O femeie de 33 de ani a ajuns la spital cu arsuri de gradul I şi II în urma unei explozii produse la locuinţa sa din localitatea Hînţăşti, neurmată de incendiu. Potrivit acestuia, explozia s-a produs de la o acumulare de gaze, de la o butelie, foarte probabil când s-a încercat aprinderea luminii în casă sau a maşinii de gătit.
1 ianuarie 2018 - O explozie a avut loc în noaptea de Anul Nou, în jurul orei 2,00, într-o locuinţă din Braşov, un bărbat fiind rănit, suferind arsuri de gradul unu. ''Este vorba despre o sobă pe gaz care a explodat într-un apartament aflat într-o casă de pe strada Avram Iancu, din municipiul reşedinţă. Victima, un bărbat de 58 de ani, are fractură deschisă la gamba stângă şi arsuri de gradul unu la antebraţul stâng. A fost transportat conştient la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Braşov pentru îngrijiri medicale'', a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, cpt. Ciprian Sfreja.
26 noiembrie 2017 - O persoană a fost rănită în urma exploziei unei butelii într-un apartament din municipiul Piatra Neamţ. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, Adrian Rotaru, victima a suferit arsuri de gradele II-III la nivelul mâinilor şi picioarelor, dar şi pe faţă şi gât. Aproximativ 20 de persoane au fost evacuate din imobil. La faţa locului au ajuns două autospeciale de stingere, o autospecială de transport victime multiple şi o ambulanţă SMURD-TIM din cadrul Detaşamentului de pompieri Piatra Neamţ. Explozia nu a fost urmată de un incendiu.
16 noiembrie 2017 - O explozie urmată de un incendiu violent s-au produs la etajul patru al unui bloc de locuinţe din sudul municipiului Constanţa. "Din fericire locatarii de la ultimul etaj, acolo unde s-a produs explozia şi incendiul, s-au evacuat singuri. La locul intervenţiei se află trei maşini ale ISU Dobrogea şi un echipaj SMURD, cu ambulanţă. Nu sunt persoane rănite sau intoxicate cu fum, până în prezent", a declarat Anca Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Constanţa.
3 noiembrie 2017 - Un bărbat, în vârstă de 70 de ani, a fost rănit, iar 20 de persoane au fost evacuate în urma unei explozii care a avut loc într-un bloc de nefamilişti cu patru etaje, din Lugoj, fiind afectate 10 apartamente de la etajul I. Bărbatul care a suferit arsuri între 35-50% din suprafaţa corpului, a fost transportat la spital. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Banat, Elena Megherea, explozia s-a produs din cauza unei butelii defecte.
2 octombrie 2017 - O explozie urmată de un incendiu a avut loc într-un bloc din municipiul Brăila, deflagraţie în urma căreia un bărbat de 60 de ani a fost grav rănit. La faţa locului au fost trimise trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, care l-a preluat pe bărbatul rănit, proprietarul apartamentului unde a avut loc deflagraţia. Un alt bărbat, care se afla pe trotuar, a fost lovit de cioburile geamurilor sparte de suflul exploziei, el primind ajutor medical la faţa locului. Conform ISU Brăila, din primele informaţii obţinute, se pare că explozia a fost provocată de o butelie de voiaj.
15 septembrie 2017 - Patru persoane, printre care un copil de 11 ani, au fost rănite în urma unei explozii ce a avut loc la etajul doi al unui imobil din Botoşani. Explozia nu a fost urmată de incendiu. La faţa locului, pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere şi două ambulanţe SMURD.
23 aprilie 2017 - În dimineaţa zilei, o explozie a avut loc într-un bloc din Braşov, 60 de persoane fiind evacuate. "Explozia s-a produs la un bloc tip vilă, la etajul doi, situat pe str. Jiului nr. 7. Două persoane, un bărbat şi o femeie, au suferit arsuri, fiind transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă. Femeia, în vârstă de 47 de ani, a suferit arsuri de gradul unu şi doi pe 60% din suprafaţa corpului. Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, are arsuri de gradul unu şi doi pe 30% din suprafaţa corpului. Explozia nu a fost urmată de incendiu", potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, cpt. Ciprian Sfreja.
27 martie 2017 - O femeie în vârstă de 73 de ani din comuna Jupâneşti, judeţul Gorj, a suferit arsuri pe aproximativ 30% din suprafaţa corporală, în urma exploziei unei butelii. Explozia, ce nu a fost urmată de incendiu, a avut loc într-o anexă a locuinţei, o bucătărie de vară, care a fost afectată în proporţie de 80%.
23 martie 2017 - Un bărbat în vârstă de 38 de ani a murit carbonizat, după ce instalaţia de încălzit a garsonierei sale din oraşul Rovinari a explodat în urma unei acumulări de gaze; incendiul izbucnit a afectat uşile altor trei locuinţe din blocul respectiv.
18 martie 2017 - O explozie, produsă din cauza unei butelii defecte, într-un bloc din Galaţi, a provocat moartea unei fetiţe de un an şi jumătate. Proprietarul apartamentului în care s-a produs explozia a decedat la spital, după câteva zile. Suflul exploziei a afectat 21 de apartamente, cinci dintre acestea fiind distruse.
15 martie 2017 - O explozie s-a produs la parterul unui imobil din Constanţa, ca urmare a acumulării de gaze, de la o butelie. Explozia a provocat un suflu puternic ce a afectat patru apartamente vecine de la parter şi a deformat uşile altor apartamente de pe scară, până la etajul al doilea. Explozia a fost urmată de un incendiu manifestat pe o suprafaţă mică din apartamentul respectiv, fără urmări grave, dar locatara din apartament, o femeie de peste 70 de ani, a fost evacuată de pompieri şi transportată la spital pentru îngrijiri. Pompierii au mai constatat că suflul exploziei a produs spargerea geamurilor la două autoturisme parcate în faţa blocului.
26 ianuarie 2017 - O explozie urmată de un incendiu s-a produs la un bloc de locuinţe de pe strada Migdalului din Cluj-Napoca, în urma căreia o persoană a fost grav rănită, aceasta fiind transportată la spital. Au fost evacuate toate persoanele, structura de rezistenţă fiind afectată şi pagubele destul de mari, a declarat, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriş.
16 ianuarie 2017 - O explozie a avut loc într-o casă din Miceşti, o suburbie a municipiului Alba Iulia. Un bărbat de 43 de ani a murit, la spitalul din Alba Iulia, unde fusese dus cu arsuri pe peste 50% din suprafaţa corpului. De asemenea, soţia acestuia, în vârstă de 42 de ani, a suferit arsuri pe 50% din corp. Se pare că explozia s-a produs în momentul în care bărbatul a aprins un chibrit pentru a face foc într-o sobă de teracotă.AGERPRES (Cerasela Bădiţă, Suzana Cristache Drăgan, Horia Plugaru, Ruxandra Bratu, editor: Liviu Tatu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: Actrița Winona Ryder împlinește 55 de ani (29 octombrie)
Winona Ryder, născută la 29 octombrie 1971, în Winona, Minnesota, SUA este o actriță americană care a interpretat roluri importante în filme populare precum 'Beetlejuice' (1988), 'Heathers' (1988), 'Bram Stoker's Dracula' (1992) și 'The Age of Innocence' (1993). Inițial, Ryder a devenit cunoscută pentru interpretarea unor perso
FRAGMENT DE ISTORIE: Edictul de toleranță, act emis de împăratul Iosif al II-lea (29 octombrie 1781)
La 29 octombrie (8 noiembrie) 1781, împăratul Iosif II a dat așa-numitul Edict de toleranță, prin care se interzicea asuprirea cetățenilor pe motive de credință. Lege promulgată de împăratul romano-german Iosif al II-lea acorda o libertate limitată de cult creștinilor necatolici și elimina restricțiile civile cărora aceștia le fuseseră supuși anter
29 octombrie - Ziua mondială a accidentului vascular cerebral
La 29 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua mondială a accidentului vascular cerebral pentru a atrage atenția asupra riscului producerii unui accident vascular, dar și pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la gravitatea și ratele ridicate ale accidentului vascular cerebral la nivel mondial, potrivit
29 octombrie - Ziua internațională a internetului
La 29 octombrie este marcată Ziua internațională a internetului. Demersul pentru marcarea acestei zile a fost inițiat de Asociația Utilizatorilor de Internet pentru creșterea conștientizării publică privind importanța oportunităților oferite de tehnologiile universului digital. În noiembrie 2005, în Tunis, în cadrul Summitului
29 octombrie - Ziua Autorității Electorale Permanente
La 29 octombrie este marcată, anual, Ziua Autorității Electorale Permanente. În 2003, la această dată, a fost adoptată, în Parlament, Legea de revizuire a Constituției României din 1991, care prevedea la art. 73 alin. (3) lit. a) că prin lege organică (Legea nr. 286/2003) se reglementează sistemul electoral și organizarea și funcționarea Autorității Elector
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 29 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana; Sf. Cuv. Avramie și Maria, nepoata sa Greco-catolice Sf. cuv. m. Anastasia Romana; Sf. cuv. Avramie Romano-catolice Ss. Narcis, patriarh de Ierusalim; Felician, m. Sfânta Cuvioasă Mucenică Anastasia Romana
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 29 octombrie
Este a 302-a zi a anului 2026. Au mai rămas 63 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 49 m și apune la 17 h 09 m. Luna răsare la 19 h 15 m și apune la 10 h 59 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Accidente feroviare produse în lume (cronologie 2024-2026)
Cel puțin 30 de persoane au murit în accidentul feroviar care a avut loc, la 28 octombrie 2026, în provincia spaniolă Toledo, la sud de Madrid, au declarat pentru EFE surse oficiale. Două trenuri de mare vi
FRAGMENT DE ISTORIE: A fost inaugurată, la New York, Statuia Libertății (28 octombrie 1886)
Realizată la Paris de sculptorul francez Frédéric Bartholdi, în colaborare cu Gustave Eiffel (care s-a ocupat de structura de oțel), acest monument impunător dedicat libertății, cunoscut sub numele de Statuia Libertății sau ''Lady Liberty'', cum îi mai spun americanii, a fost un dar din partea Franței cu ocazia centenarului independe
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 28 octombrie
Ortodoxe Sf. Ier. Iachint, mitropolitul Țării Românești; Sf. Cuv. Teofana Basarab; Sf. Mc. Terentie, soția sa, Neonila, și cei 7 fii; Sf. Ier. Firmilian, episcopul Cezareei Capadociei Greco-catolice Sf. m. Terențiu și Neonila; Sf. cuv. Ștefan Savaitul Romano-catolice S
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 28 octombrie
Este a 301-a zi a anului 2026. Au mai rămas 64 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 47 m și apune la 17 h 11 m. Luna răsare la 18 h 18 m și apune la 09 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
27 octombrie - Ziua Sustenabilității în România
La 27 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua Sustenabilității în România, instituită prin Legea nr.157/2023, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în colaborare cu Ambasada Sustenabilității în România, ce promovează responsabilitatea individuală și colectivă pentru un viitor mai bun. Această dată are și o semnifica
27 octombrie - Ziua mondială a patrimoniului audiovizual (ONU)
La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială a patrimoniului audiovizual. Ajunsă, în 2026, la ediția cu numărul 21, această zi este inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO). Scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual privesc aducerea la cunoștința pu
Relații bilaterale România - Republica Moldova
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan,
SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie)
Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.













