Compozitor, violonist, pedagog, pianist şi dirijor, George Enescu este cunoscut îndeosebi pentru cele două Rapsodii Române, op. 11 (1901-1902), Suita nr. 1 pentru orchestră, op. 9 (1903), prima sa Simfonie, în Mi b, op. 13 (1905) şi Şapte cântece pe versuri de Clément Marot, op. 15 (1908).

A început să cânte la vioară la vârsta de patru ani, pentru ca un an mai târziu să compună lucrarea ''Ţara Românească, operă pentru vioară şi pian''. La doar opt ani debuta ca violonist, iar la 11 ani urca pe scena de concert a sălii Bösendorfer din Viena, acompaniat de orchestra Conservatorului.

Surprinzătoarea polivalenţă a marelui artist a fost imediat recunoscută. Criticii muzicali vienezi l-au numit ''un Mozart român'', fiindcă stăpânea vioara şi pianul cu o maturitate şi o virtuozitate neverosimile pentru un copil, potrivit site-ului www.georgeenescu.ro.

George Enescu s-a născut la 19 august 1881 în comuna Liveni din judeţul Botoşani, care astăzi îi poartă numele, în familia unor agricultori înstăriţi, fiind cel de-al optulea copil şi totuşi unic, ceilalţi şapte fraţi ai săi stingându-se din viaţă la vârste fragede.

Foto: (c) Cristian Lupascu/AGERPRES FOTO

Casa Memorială "George Enescu" din Liveni, judeţul Botoşani - 2015

În 1886, pe când avea cinci ani, l-a cunoscut pe renumitul compozitor Eduard Caudella, de la Iaşi, care i-a îndrumat primii paşi în muzică, marcându-i hotărâtor destinul.

A studiat la Conservatorul din Viena (1888-1894) cu mari profesori ca Siegmund Bachrich şi Joseph Hellmesberger jr. (vioară) şi Ludwig Ernst (pian). De la J. Hellmesberger jr. a învăţat elementele de bază ale studiului instrumentului şi a deprins tradiţia de interpretare a operelor lui Beethoven şi Schubert.

Ulterior a studiat la Conservatorul din Paris (1895-1899), unde a fost îndrumat de profesorii José White şi Martin-Pierre-Joseph Marsick la vioară, Jules Massenet şi Gabriel Fauré la compoziţie, Ambroise Thomas şi Théodore Dubois la armonie şi André Gédalge la contrapunct, potrivit biografiei prezentate de Muzeul Naţional ''George Enescu''. La absolvire, a primit o vioară Bernardel, inscripţionată cu numele său. Vioara sa preferată a fost totuşi un Guarnieri, fabricată în 1736, şi purtând semnătura artistului Giuseppe Guarneri, unul dintre cei mai cunoscuţi lutieri italieni. Numită şi "Catedrala" pentru acordurile sale impunătoare, vioara Guarnieri a fost redată circuitului concertistic, în 2008, după mai bine de 50 de ani de la moartea lui George Enescu.

Foto: (c) Cornel Cepariu/AGERPRES FOTO

Vioara Bernardel expusa în Casa Memorială Rosetti Tescanu - George Enescu de la Tescani, judeţul Bacău

La 13 ani, artistul scrisese deja trei simfonii, iar la 17 ani a început să dea lecţii de vioară. A fondat un ''Trio instrumental'' (1902), alături de Alfredo Casella şi Louis Fournier, şi cvartetul de coarde ''George Enescu'' (1904), împreună cu Henri Cassadesus, Louis Fournier şi Fritz Schneider.

George Enescu a oferit un moment excepţional istoriei muzicii româneşti prin primul recital de autor al unui creator român susţinut peste hotare. Recitalul a avut loc la 11 iunie 1897, în cadrul unui concert cameral la Petite Salle Pleyel din Paris, pe când Enescu avea numai 15 ani. În acelaşi an, la 23 decembrie, a interpretat pentru întâia oară muzică de cameră, în sala Pleyel din Paris. Din program a făcut parte ''Sonata op. 12'' de A. Gedalge, profesorul său, lucrare ce îi este dedicată.

La 6 februarie 1898, suita simfonică pentru orchestră ''Poema Română'' este cântată în primă audiţie absolută, la Paris, având un imens succes, iar la 13 martie acelaşi an, în primă audiţie la Bucureşti, la Ateneul Român, interpretată de Orchestra simfonică a lui Eduard Wachmann, dirijată de tânărul compozitor.

La 17 decembrie 1898, la un concert de binefacere la Ateneul Român, la care participă Elena Bibescu, D. Dinicu, E. Loebel, Th. Fuchs, George Enescu cântă pe noua vioară "Stradivarius", cumpărată cu bani în parte obţinuţi prin subscripţie publică.

La 11 şi 18 februarie 1900, cântă pentru prima oară ca solist cu Orchestra Colonne din Paris, dirijată de Edouard Colonne, interpretând ''Concertul pentru vioară în re major'' de Beethoven şi ''Concertul nr. 3 pentru vioară în si minor'' de Saint-Saens. La 8 aprilie 1900, orchestra simfonică din Bucureşti, dirijată de George Enescu, cântă, la Ateneul Român, în primă audiţie, lucrarea sa ''Fantezia pentru pian şi orchestră'', solist Theodor Fuchs.

Admirat de Regina Elisabeta a României (celebra protectoare a artei, Carmen Sylva), a fost deseori invitat să cânte la Castelul Peleş din Sinaia. Enescu a compus mai multe lieduri, inspirat de câteva poeme ale reginei Carmen Sylva.

Foto: (c) Sorin Lupsa/AGERPRES FOTO

Manuscris enescian olograf cu laitmotivele operei 'Oedip', notate de compozitor, vioara dăruită de Regina Elisabeta tânărului George Enescu şi o fotografie cu autograful Reginei Elisabeta în care apare alături de George Enescu, Eliza Baicoianu (la pian) şi Dimitrie Dinicu (la violoncel).

Până la 24 de ani, între compoziţiile sale simfonice se numărau şi cele două ''Rapsodii'' pe teme naţionale româneşti, o ''Suită de orchestră'', alături de care creaţia sa muzicală s-a desăvârşit şi cu alte lucrări pentru orchestră: ''Simfonia concertantă pentru violoncel şi orchestră'', ''Simfonia de cameră pentru 12 instrumente soliste'', ''Uvertura pentru concert'', ''Uvertura triumfală'', concerte pentru pian şi orchestră, pentru vioară şi orchestră, poemul simfonic ''Vox Maris'', trei suite, dintre care se remarcă mai ales cea de-a treia, ''Săteasca''. A mai compus lucrări pentru formaţii de cameră (două cvartete de coarde şi două cu pian, un octet pentru coarde şi un dixtuor pentru instrumente de suflat), pentru pian, pentru violoncel şi pian, pentru vioară şi pian (sonate), precum şi piese vocale cu acompaniament de pian, muzică corală, muzică vocal-simfonică (cantatele ''La Vission de Saul'', ''L'Aurore'' şi lieduri).

Evoluţia în creaţia simfonică a fost marcată de ''Rapsodiile române'' (1901 şi 1902) dirijate de compozitor, în premieră, la 22 martie 1908, la Roma, la Academia de muzică ''Santa Cecilia''.

Opera ''Oedip'', tragedie lirică în patru acte, finalizată la 27 aprilie 1931, a fost considerată de criticii muzicali, drept una dintre capodoperele muzicii dramatice ale secolului XX. Aceasta a fost dedicată de compozitor Mariei Rosetti-Tescanu (1879-1968), cea care avea să-i devină soţie, la 4 decembrie 1937.

George Enescu a fost unul dintre cei mai de seamă dirijori contemporani, sub bagheta sa evoluând orchestre renumite din întreaga lume. Măiestria sa dirijorală se caracteriza prin profunzimea redării sensului operei artistice şi prin limpezimea concepţiei, prin sobrietatea, supleţea şi expresivitatea gestului. În 1921, la 8 decembrie, a dirijat ''Lohengrin'' de Richard Wagner, în cadrul spectacolului care a inaugurat Opera Română din Bucureşti. Până la plecarea din ţară, a concertat cu Orchestra simfonică ''George Enescu'' din Iaşi (1918-1920) şi cu Filarmonica din Bucureşti (1920-1946), al căror dirijor era.

Foto: (c) Alex Tudor/AGERPRES FOTO

Bust al compozitorului George Enescu, la Sala Mare a Palatului - 2017

Remarcabil tălmăcitor al creaţiei lui Bach, Mozart, Beethoven, Strauss, Brahms, Ceaikovski sau Wagner, George Enescu a propagat peste hotare, alături de lucrările sale, care căpătaseră un incontestabil prestigiu internaţional, creaţiile unor compatrioţi ai săi, atrăgând astfel atenţia asupra tinerei şcoli muzicale româneşti. Pentru încurajarea tinerelor talente şi a promovării artei de compoziţie româneşti a înfiinţat, în 1912, premiul naţional de compoziţie ''George Enescu''. Premiul a fost acordat, aproape anual, până în 1946, anul plecării sale definitive din ţară. Enescu a fost unul dintre întemeietorii Societăţii compozitorilor români, în 1920 şi primul ei preşedinte (până în 1948). Tot lui George Enescu i se datorează montarea unei orgi în sala Ateneului Român.

În a doua parte a vieţii sale, George Enescu s-a dedicat pedagogiei. A susţinut cursuri la Conservatorul de Muzică, dar şi în străinătate, ca profesor de interpretare muzicală, la mari instituţii din Franţa, Italia, Marea Britanie sau la Universitatea din Illinois (SUA), şi ca profesor de compoziţie, la Universitatea Harvard (SUA).

În toamna anului 1946 a părăsit România, stabilindu-se în Franţa, la Paris, unde, în 1954, a terminat ''Simfonia de cameră pentru 12 instrumente solo, op.33'' şi unde a murit la 4 mai 1955. După moartea sa a fost inaugurat, în Bucureşti , în 1956, Muzeul ''George Enescu'', în clădirea din Calea Victoriei, unde a locuit un timp marele muzician, iar la 4 septembrie 1958, a avut loc tot la Bucureşti, deschiderea solemnă a primului Concurs şi Festival Internaţional ''George Enescu''.

Foto: (c) Cristian Nistor/AGERPRES FOTO

Muzeul Naţional "George Enescu" din Bucureşti - 2010

Recunoaşterea lui George Enescu ca muzician complex şi complet a fost întărită şi prin alegerea sa ca membru al unor importante instituţii din lume: membru corespondent al Academiei de Arte Frumoase din Paris (1929), al Academiei ''Santa Cecilia'' din Roma (1931), al Institutului francez din Paris (1936), al Academiei de Ştiinţe şi Arte din Praga (1937); membru titular onorific, în Academia Română (din 12 aug. 1948).

După mai bine de şase decenii de la moartea marelui artist, muzica sa continuă să dăinuie şi să călătorească fără el în întreaga lume. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Cristian Anghelache, editor online: Irina Giurgiu)